UE atrage 10 miliarde de euro prin obligațiuni, iar cererea investitorilor depășește de peste 14 ori sumele oferite

Comisia Europeană a atras 10 miliarde de euro prin cea de-a noua tranzacție sindicalizată cu obligațiuni UE din 2026. Operațiunea a fost împărțită în două tranșe egale: o suplimentare de 5 miliarde de euro a unei obligațiuni existente cu scadența la 12 octombrie 2033 și o nouă obligațiune de 5 miliarde de euro cu scadența la 12 decembrie 2041. Tranzacția face parte din planul prin care Comisia urmărește să emită 80 de miliarde de euro în obligațiuni UE în a doua jumătate a anului.

Prima componentă a tranzacției mărește cu 5 miliarde de euro volumul unei obligațiuni deja aflate în circulație. Titlul ajunge la scadență la 12 octombrie 2033 și are un cupon anual de 3,125%. Noile obligațiuni din această linie au fost plasate la 96,076% din valoarea nominală, ceea ce corespunde unui randament de reofertare de 3,775%.

Cuponul și randamentul măsoară lucruri diferite. Cuponul stabilește plata anuală a dobânzii raportată la valoarea nominală a obligațiunii, în timp ce randamentul ține cont și de prețul la care titlul este cumpărat. Pentru că obligațiunile din 2033 au fost vândute sub valoarea nominală, randamentul de 3,775% este reperul mai relevant pentru condițiile de piață în care UE s-a împrumutat prin această tranșă.

Investitorii au transmis ordine de peste 73 de miliarde de euro pentru o ofertă de 5 miliarde, ceea ce înseamnă o suprasubscriere de aproximativ 14,6 ori. Registrul de ordine indică interesul investitorilor pentru titlu, nu suma efectiv împrumutată. UE a atras 5 miliarde de euro prin această tranșă, indiferent de valoarea totală a ordinelor depuse.

A doua componentă este o obligațiune nouă de 5 miliarde de euro cu scadența la 12 decembrie 2041. Titlul are un cupon de 4,25% și a fost plasat la 98,886% din valoarea nominală, pentru un randament de reofertare de 4,353%. Cererea a depășit 87 de miliarde de euro, echivalentul unei suprasubscrieri de aproximativ 17,4 ori.

Cele două registre de ordine nu trebuie adunate pentru a susține că UE a avut peste 160 de miliarde de euro de cerere din partea unor investitori diferiți. Un investitor poate participa la ambele tranșe, iar fiecare registru măsoară interesul pentru un instrument separat.

Comisia a folosit alte obligațiuni UE apropiate ca maturitate pentru stabilirea prețului. Tranșa din 2033 a fost plasată la un spread de nouă puncte de bază față de obligațiunea UE cu scadența în decembrie 2032, iar noul titlu din 2041 la șapte puncte de bază peste obligațiunea care ajunge la scadență în decembrie 2040. Utilizarea propriei curbe de randament permite Comisiei să compare noile emisiuni cu titluri UE deja tranzacționate, pe măsură ce piața acestor obligațiuni devine mai lichidă.

O tranzacție sindicalizată presupune că un grup de dealeri principali construiește registrul de ordine și plasează titlurile către investitori. Comisia combină această metodă cu licitațiile de obligațiuni și de titluri pe termen scurt, folosind sindicalizările în special pentru tranzacții mari sau pentru lansarea unor noi maturități.

Cei 10 miliarde de euro nu reprezintă o nouă alocare de aceeași valoare pentru un anumit program. Din 2023, Comisia folosește o strategie unificată de finanțare, prin care emite obligațiuni comune sub marca EU-Bond și gestionează ulterior lichiditatea în funcție de nevoile programelor finanțate prin împrumuturi.

Printre aceste programe se numără NextGenerationEU, sprijinul financiar pentru Ucraina și alte state partenere și instrumentul SAFE pentru investiții în apărare. O emisiune individuală nu poate fi însă atribuită integral unuia dintre aceste instrumente, deoarece fondurile sunt administrate în cadrul aceleiași arhitecturi de finanțare.

Pentru a doua jumătate a anului, Comisia intenționează să emită până la 80 de miliarde de euro în obligațiuni pe termen lung. Împreună cu planul de 100 de miliarde de euro pentru prima jumătate a anului, ținta pentru 2026 ajunge la 180 de miliarde. Strategia combină sindicalizările cu licitațiile și acoperă maturități diferite pentru a distribui în timp necesarul de refinanțare.

Separat, Comisia continuă emisiunile de NextGenerationEU Green Bonds, pentru care utilizarea fondurilor este legată de cheltuielile verzi eligibile din cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență. Aceste titluri fac parte din datoria UE, dar au un cadru specific privind utilizarea veniturilor.

După tranzacția de 10 miliarde de euro, datoria totală a UE aflată în circulație a ajuns la aproximativ 856,65 miliarde de euro. Din această sumă, aproximativ 47,98 miliarde de euro erau titluri UE pe termen scurt, iar circa 86,24 miliarde erau obligațiuni verzi NextGenerationEU.

Stocul de datorie nu trebuie confundat cu bugetul anual al Uniunii. El reprezintă obligațiile rezultate din împrumuturile contractate de Comisie în numele UE pentru programele care pot fi finanțate de pe piețele de capital. Rambursarea acestor obligații este susținută de bugetul Uniunii.

Costul acestor operațiuni contează pe termen lung deoarece dobânzile și refinanțarea datoriei generează cheltuieli pentru bugetul european. Randamentul de 4,353% al noii obligațiuni pe 15 ani oferă un reper pentru condițiile în care UE s-a putut finanța la această maturitate, dar nu poate fi comparat mecanic cu randamentele unor titluri cu scadențe diferite pentru a stabili dacă finanțarea europeană s-a ieftinit sau s-a scumpit.

Tranzacția arată că UE a putut plasa simultan 10 miliarde de euro pe două maturități, în condițiile unei cereri mult mai mari decât oferta pentru ambele tranșe. Pentru bugetul european, însă, dimensiunea registrului de ordine reprezintă numai o parte a evaluării. Randamentele la care sunt contractate împrumuturile și modul în care scadențele sunt distribuite în timp determină costul financiar care va trebui gestionat în anii următori.