UE vrea ca 35% din proteinele vegetale pentru furaje să fie produse în Europa până în 2035

Uniunea Europeană vrea ca 35% din proteinele provenite din oleaginoase și culturi proteice folosite pentru hrana animalelor să fie produse în interiorul UE până în 2035, față de 25,8% în 2025. Comisia Europeană leagă această țintă de securitatea alimentară și autonomia strategică și propune folosirea PAC pentru stimularea culturilor precum soia și leguminoasele, investiții în depozitare și procesare, diversificarea importurilor și dezvoltarea unor surse alternative prin cercetare, circularitate și biotehnologie. Planul a primit sprijin larg în Comisia pentru Agricultură a Parlamentului European, dar mai mulți eurodeputați au criticat caracterul neobligatoriu al țintei și absența unei finanțări dedicate.

Comisia a prezentat în AGRI planul adoptat la 7 iulie pentru reziliența, autonomia strategică și sustenabilitatea sistemului european de proteine, argumentând că dependența de importuri reprezintă atât o vulnerabilitate agricolă, cât și una strategică. Pierre Bascou, reprezentant al DG AGRI, a explicat că obiectivul nu privește toate proteinele utilizate în sectorul zootehnic, deoarece cerealele și furajele grosiere produse în UE furnizează deja o parte importantă din necesar, ci segmentul cu conținut proteic ridicat, dominat în prezent de soia și alte produse importate.

„În 2025 eram la puțin peste 25%, iar obiectivul nostru este să ne creștem capacitatea și ponderea acestor produse cu zece puncte procentuale până în 2035”, a declarat Bascou. Comisia consideră că trecerea la 35% este realistă având în vedere suprafața agricolă limitată și necesitatea de a păstra un echilibru cu celelalte utilizări ale terenului.

Primul pilon al planului urmărește stimularea producției interne. Statele membre sunt încurajate să folosească instrumentele PAC pentru a sprijini leguminoasele, soia și alte culturi adaptate condițiilor locale, dar și să finanțeze depozitarea, procesarea și organizarea lanțurilor de aprovizionare. Comisia vrea să reducă riscul pentru fermierii care trec la culturi proteice prin contracte și investiții care oferă o piață mai previzibilă.

Bruxellesul recunoaște însă una dintre principalele dificultăți economice: cultivarea soiei în Europa nu este, în multe regiuni, suficient de profitabilă în comparație cu alte culturi sau cu importurile din America de Sud. Eurodeputatul Herbert Dorfmann a spus că experiența ultimilor ani arată că simpla adoptare periodică a unor strategii nu modifică structura pieței dacă fermierii nu câștigă suficient din culturile proteice.

„Dacă vrem să cultivăm mai multe culturi proteice în Europa, acest lucru trebuie luat în considerare în PAC. Trebuie să existe stimulente. Altfel, nu vom reuși să îi convingem pe fermieri, pentru că pur și simplu nu văd suficientă profitabilitate”, a spus Dorfmann.

Comisia încearcă de această dată să intervină și asupra cererii, nu numai asupra producției. Bascou a explicat că vechile planuri europene s-au concentrat prea mult asupra stimulării ofertei și nu au modificat suficient consumul, procesarea și organizarea pieței. Noul plan include etichetarea originii, criterii de sustenabilitate în achizițiile publice și campanii privind alimentația diversificată, alături de măsuri pentru procesatori și sectorul privat.

Cercetarea este o altă componentă. Aproximativ 190 de milioane de euro sunt deja investiți în proiecte europene legate de proteine, de la ameliorarea plantelor și dezvoltarea semințelor la reducerea utilizării îngrășămintelor, protecția culturilor și valorificarea reziduurilor și subproduselor drept ingrediente pentru furaje. Comisia vede și fermentarea de precizie, fermentarea biomasei și alte tehnologii drept surse care pot completa producția agricolă clasică.

Reducerea dependenței nu presupune însă renunțarea la importuri. Bruxellesul vrea o structură mai diversificată a furnizorilor și indică Ucraina drept unul dintre partenerii care ar putea avea un rol mai mare. Comisia consideră că o relație mai strânsă între producția zootehnică europeană și sursele regionale sau locale de furaje poate reduce vulnerabilitatea la șocuri externe, în timp ce importurile rămase trebuie distribuite între mai mulți furnizori.

Planul abordează separat și aditivii pentru furaje, unde UE depinde de un număr foarte redus de surse externe. Comisia pregătește un studiu pentru identificarea riscurilor și a măsurilor de reducere a dependenței, iar dezbaterea din AGRI a evidențiat în special vulnerabilitatea europeană față de China pentru anumite tipuri de aminoacizi.

Mai mulți eurodeputați au susținut obiectivul general, dar au contestat nivelul de ambiție. Dario Nardella a remarcat că atingerea unei ponderi de 35% ar lăsa în continuare o dependență importantă de importuri și că ținta nu este obligatorie. Alți membri au subliniat că planul se bazează pe instrumente existente, precum PAC, fondurile pentru competitivitate, cercetarea și politica de coeziune, fără o linie bugetară separată.

Comisia a răspuns că finanțarea trebuie construită prin combinarea acestor instrumente și că viitorul cadru financiar multianual va fi decisiv pentru dezvoltarea lanțului european de proteine. Statele membre vor avea un rol important deoarece multe dintre stimulente vor depinde de modul în care măsurile sunt introduse în planurile naționale și în viitoarea PAC.

Bruxellesul pregătește și consolidarea monitorizării. Comisia vrea să îmbunătățească balanțele europene pentru proteinele destinate furajelor, să creeze un dialog permanent cu statele membre și să urmărească mai atent producția și cererea pentru a vedea dacă ponderea de 35% este atinsă.

Planul nu stabilește astfel o obligație ca statele membre sau fermierii să producă o anumită cantitate de soia sau leguminoase. 35% este un reper politic pentru 2035, iar rezultatul va depinde de profitabilitatea culturilor, stimulentele din PAC, investițiile în procesare și capacitatea UE de a crea o piață pentru proteinele produse local.

Agenda AGRI din 3 septembrie a inclus separat schimbul de opinii cu Comisia asupra planului pentru reziliența, autonomia strategică și sustenabilitatea sistemului european de proteine.