Zona euro a crescut peste așteptări în T3 2017

Avansul economiei zonei euro s-a diminuat în trimestrul al treilea, la 0,6%, în raport cu precedentele trei luni, aceasta după ce în trimestrul al doilea din acest an crescuse cu 0,7%. Dar creșterea din T3 este peste ceea ce estimau analiștii, doar 0,5%.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, creșterea este similară celei înregistrate de zona euro, respectiv 0,6% în perioada iulie — septembrie 2017 comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 0,7% în trimestrul doi din 2017.

Raportat la trimestrul trei din 2016, economia a urcat în perioada iulie — septembrie 2017 cu 2,5% în zona euro și în UE, după o creștere de 2,3%, respectiv 2,4% în trimestrul doi din acest an.

Eurostat precizează că aceste estimări preliminare se bazează pe datele furnizate de 17 state membre, responsabile pentru 94% din Produsul Intern Brut al zonei euro și 90% din PIB-ul Uniunii Europene. Datele publicate marți pot fi revizuite cu ocazia unor noi estimări ce urmează a fi publicate de Eurostat pe 14 noiembrie și 7 decembrie.

În trimestrul doi din 2017, România a înregistrat cel mai semnificativ avans anual dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o creștere a PIB de 5,7%.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Dan Apostol, NewMoney Talks – România, în vâltoarea incertitudinii energetice de la nivel mondial

https://www.youtube.com/watch?v=a94EAqaQ-2M&authuser=0

Victor Iancu: Lipsa inovării, capcana economică a României

O analiză de Victor Iancu, consultant internațional de strategie și transformare de business

Energia între circ mediatic, factura care se pregătește și România uitată în întuneric

În ultima lună, energia a încetat să mai fie...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii