BREXIT: Dezbateri intense în Parlamentul European

Astăzi a avut loc o şedinţă extraordinară a Parlamentului European, după votul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, la care a participat inclusiv liderul UKIP, d. Nigel Farage. Cele două tabere –  susţinătorii construcţiei europene şi cei care doresc desfiinţarea Uniunii – au avut un schimb de replici contondent.

Preşedintele Comisiei Europene, d. Jean Claude-Juncker, a declarat că votul britanicilor trebuie respectat, dar, în acelaşi timp, este nevoie ca guvernul britanic să clarifice cât mai rapid situaţia actuală pentru a evita prelungirea incertitudinii. În final s-a adresat d-lui Farage, spunându-i: „ai luptat pentru ieşire, poporul britanic a votat pentru ieşire, de ce mai eşti aici?” Fostul premier al Belgiei şi lider al grupului ALDE, d. Guy Verhofstadt, a mers mai departe şi a acuzat tabăra pro-Brexit de tactici desprinse din manualul de propagandă nazistă, ducând la crearea unui „climat de frică şi negativism.”

Răspunsul d-lui Farage nu s-a lăsat aşteptat. Acesta a acuzat Uniunea Europeană că se regăseşte într-o spirală a negării, prezicând faptul că Marea Britanie nu va fi ultimul stat care va părăsi UE. A fost acompaniat de dna Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional, care a declarat că votul de joi este cel mai important moment istoric de la căderea Zidului Berlinului. De asemenea, aceasta a adăugat că proiectul european nu este ireversibil, iar orice întârziere în implementarea deciziei din 23 iunie nu ar fi democratică.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

2026: Anul zero al inteligenței artificiale

de Răzvan Ștefan Tecuceanu, Expert AI | arhitect de sisteme...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii