Un camion plin cu explozibili a fost aruncat în aer de un terorist sinucigaş într-o zonă aglomerată din capitala Bagdad, cel puţin 125 de persoane au fost ucise şi alte 150 au fost rănite în urma exploziei. Autorităţile afirmă că bilanţul s-ar putea să crească, cel puţin 12 oameni fiind daţi dispăruţi, relatează Reuters. Atentatul a fost revendicat de Statul Islamic.
Tragedia s-a produs în districtul Karrada, zonă frecventată de musulmanii şiiţi, consideraţi eretici de jihadiştii Statului Islamic. În momentul în care vehiculul a fost aruncat în aer, mulţi vizitatori se aflau în preajmă, imediat după ceremoniile religioase prilejuite cu ocazia Ramadanului. În acelaşi timp, Karrada este şi un spaţiu comercial – restaurante, cafenele şi magazine.
A doua bombă a fost declanşată imediat după miezul nopţii, într-o zonă din nordul capitalei, de asemenea, locuită majoritar de şiiţi. Cel puţin 6 persoane au fost ucise, iar alte 16 au fost rănite. Premierul irakian, d. Abadi, a vizitat locul atentatului în această după-amiază, fiind primit de cei prezenţi cu huiduieli, iar convoiul de maşini oficiale atacat cu pietre şi pantofi. Cele două atacuri de noaptea trecută sunt cele mai grave din ultimul an şi au venit la o săptămână după ce forţele guvernamentale au cucerit oraşul strategic Fallujah, ocupat din ianuarie 2014 de forţele Statului Islamic.