Contract de 2,8 milioane euro pentru finalizarea unui pasaj de pe centura Aradului

Compania Tehnodomus din Arad a obținut un contract în valoare de 12,78 milioane lei (2,8 milioane euro) de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în vederea finalizării unui pasaj de pe centura oraşului Arad, potrivit unui anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Pasajul, amplasat pe Drumul Naţional 7 (DN7), care leagă Bucureştiul de Nădlac trecând prin Piteşti, Sibiu şi Arad, este terminat în proporție de 70%. Lucrările de finalizare au fost însă amânate mai mulți ani în urma mai multor rezilieri ale contractului.

Contractul vizează ”finalizare lucrări rest de executat pentru obiectivul „Pasaj denivelat pe varianta de ocolire Arad peste liniile CF Brad-CF Curtici-DJ709B””, se arată în anunţ. Valoarea iniţială estimată a contractului era de 33,7 milioane lei (7,3 milioane euro), cu TVA.

Tehnodomus a avut în 2016 venituri totale de 74,1 milioane lei (16,5 milioane euro) şi înregistra, la finalul anului trecut, datorii totale de 41,2 milioane lei (9,2 milioane euro), potrivit raportului trimis la Ministerul Finanţelor și citat de News.ro.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

5000 de oportunități de carieră și 80 de companii la Angajatori de TOP

Piața muncii din România traversează o perioadă a contrastelor:...

„Felia” statului lasă economia reală în inaniție

În fizică, se spune că energia nu se pierde, ci...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii