de Peter Boone,Simon Johnson
WASHINGTON, DC – La prima vedere, COVID-19 părea a fi o experiență globală împărtășită, atât în ceea ce privește incidența bolii, cât și în ceea ce privește modul în care țările au răspuns. Însă acum a devenit clar că țările diferă semnificativ din punct de vedere al strategiilor și rezultatelor. Aceasta înseamnă că, pe măsură ce lumea iese din carantină, va intra într-o altă fază dificilă: Blocajele care limitează sever deplasările internaționale.
Turismul, comerțul și călătoriile în sensul mai pe larg nu vor mai fi niciodată aceleași. Modelul complet rămâne neclar, dar blocajele sunt de natură să încetinească redresarea economică globală – și să creeze o altă rundă de criză, cel puțin în cazul economiilor insulelor mici, care depind de vizitatorii internaționali care efectuează șederi scurte.
Astăzi, strategiile naționale împotriva COVID-19 pot fi separate la scară largă în trei categorii: eradicarea, imunitatea de turmă și suprimarea coronavirusului până la descoperirea unui vaccin sau a unui tratament.
Eradicarea este cel mai greu de realizat. Noua Zeelandă susține că a ajuns acolo; iar Australia aspiră să facă la fel. Această abordare este cel mai probabil să reușească în zone virgine și relativ îndepărtate, cum ar fi teritoriul nordic canadian Nunavut, care nu are în prezent cazuri raportate.
În schimb, unele țări vor ajunge – din diferite motive – la ceea ce epidemiologii numesc „imunitate de turmă”. În aceste locuri, suficienți oameni se vor infecta și vor supraviețui – și, se speră, vor dobândi un anumit grad de imunitate – astfel încât boala să nu se mai poată răspândi ca focul mistuitor.
Tehnocrații din Suedia par să fi ales să adopte imunitatea de turmă pentru țara lor. Comunicările oficiale ale Japoniei au fost mai puțin clare, dar carantina limitată – și eșecul anchetelor epidemiologice în anumite contexte – sugerează că imunitatea de turmă va avea loc. Președintele Braziliei denumește această abordare „izolare verticală”. India, o mare parte din Africa, Asia, Orientul Mijlociu și America Latină par să fie pe o traiectorie similară. Dacă rata de reproducere de bază (acum omniprezentul R0, care măsoară infecțiozitatea) este de 2,5, atunci 60% din populația din aceste țări trebuie după cât se pare să dobândească boala înainte de stabilirea imunității de turmă. Dacă R0 este mai mare, mai mulți oameni trebuie să se infecteze și să supraviețuiască pentru a se produce imunitatea de turmă. În orice caz, probabil sunt de așteaptat încă miliarde de noi infecții.
A treia categorie cuprinde țările care, deși nu pot eradica boala, încearcă din răsputeri să reprime focarele cât mai mult timp posibil. Aceste țări, care includ Statele Unite, cea mai mare parte a Canadei și Europa (alte țări decât Suedia), se află într-o poziție dificilă. Deși au reușit să scadă numărul de cazuri noi prin carantine nediscriminate, acestea au micșorat deja activitatea economică cu 10-25%, iar acum se confruntă cu o muncă istovitoare și îndelungată pentru a suprima R0.
Coreea de Sud și China demonstrează că, prin cooperare socială și stăruință autoritară, țările îi pot identifica rapid pe nou-infectați, pot urmări toate contactele lor și îi pot carantina pe cei expuși până când pericolul bolii a trecut. Se încearcă aceste metode, dar sunt mult mai puțin susceptibile să reușească în mod cuprinzător în SUA și în alte țări dezvoltate, din cauza accesului diferit la îngrijiri medicale, încredere mixtă în autorități și discrepanțe mari referitoare la venit. Unii rezidenți vor fi reticenți să raporteze simptome de frica de a pierde venitul, de a fi luați de lângă copiii lor sau de frica de a plăti costuri mari de îngrijire a sănătății. Buzunarele bolii vor crește și vor cădea.
Cum afectează acest lucru mobilitatea globală și economiile naționale?
Să luăm în considerare insula mitică New Cookland. După ce au eradicat COVID-19, locuitorii insulei acum – în mod corect – văd „străinii” drept un potențial cal troian. Este probabil că oricine va sosi cu avionul va fi întâmpinat de agenți în costume împotriva materialelor periculoase, care îi vor însoți în zone speciale de carantină, unde toți nou-veniții vor fi obligați să aștepte să treacă perioada de incubație a virusului și apoi să fie testați. Un rezultat negativ este necesar pentru a intra în țară, iar cei care sunt testați pozitiv vor fi carantinați pentru încă 15 zile. Astfel de restricții și incertitudini vor face ca deplasările către și dinspre New Cookland să fie neatrăgătoare.
În lumea reală, toate țările care se străduiesc să suprime R0 vor impune restricții similare asupra sosirilor internaționale. Carantina, auto-izolarea și regulile de testare vor fi la fel de oneroase ca cele din New Cookland.
În schimb, țările care doresc să stabilească imunitate de turmă nu se vor teme de vizitatorii străini. Suedezii vor fi fericiți să ne invite la ei, inclusiv pentru șederi scurte. Dar dacă se autoinvită în alte țări, acest lucru nu va fi pe placul eradicatorilor și al supresorilor, care se vor teme de oamenii cu „imunitate de turmă”. La urma urmei, imunitatea de turmă nu eradică boala, ci înseamnă doar că vor exista mai puține cazuri și risc scăzut de epidemie – dar numai în locurile în care s-a stabilit o imunitate suficientă.
Perioadele de deplasări internaționale de scurtă durată sau călătoriile de lungă durată cu vizitarea mai multor țări sunt demult apuse. Cu toții ne vom teme că un rezultat fals pozitiv al testării ne va trimite într-o carantină inutilă timp de 15 zile. Sterilizarea transportului de marfă și a altor tipuri de expedieri va fi la fel de dură, în special pentru încărcăturile care sosesc în locurile eradicatoare precum New Cookland.
Testele care stabilesc prezența anticorpilor ar putea duce în cele din urmă la o relaxare a restricțiilor de călătorie, în funcție de gradul de imunitate conferit de infectarea anterioară. Dar, în absența vaccinării universale, după câte s-ar putea presupune, restricțiile asupra mobilității umane vor rămâne în vigoare – probabil pentru o lungă perioadă de timp.
