Rata de ocupare a populației a ajuns la 70,5% în trimestrul II din 2017

Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta între 20 şi 64 de ani din România a ajuns la 70,5% în al doilea trimestru din 2017, de la 66,2% în primul trimestru din 2016, depășind astfel ţinta stabilită de Strategia Europa 2020, ce prevedea o rată de ocupare de minimum 70%, potrivit datelor publicate de către Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani a fost, în trimestrul II al anului 2017, de 65,5%, cu 4,3 puncte procentuale peste valoarea înregistrată în trimestrul anterior, creştere datorată în principal activităţilor cu caracter sezonier din agricultură, se arată în comunicatul INS.

Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (73,2% faţă de 57,7% la femei) şi la persoanele din mediul rural (66,0% faţă de 65,1% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 27,3%.

În al doilea trimestru al anului 2017, populaţia activă a României era de 9,418 milioane persoane, din care, 8,967 milioane persoane erau ocupate şi 451.000 persoane erau şomeri.

Rata şomajului în trimestrul II 2017 a fost de 4,8%, în scădere faţă de trimestrul anterior (5,5%).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 2,1 puncte procentuale (5,7% la bărbaţi faţă de 3,6% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 0,2 puncte procentuale (4,9% în mediul rural, faţă de 4,7% în mediul urban). Rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (15,4%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

La ce preț începe România să lase mașina acasă?

Creșterea prețului carburantului este, în teorie, una dintre cele...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii