Slovenia vrea să permită înmatricularea doar a mașinilor electrice și hibride după 2030

Slovenia va interzice înmatricularea noilor autoturisme care funcţionează cu benzină sau motorină începând cu anul 2030, a declarat joi purtatorul de cuvant al guvernului

„Începând cu 2030, o nouă înmatriculare va fi posibilă doar pentru autovehiculele cu emisii de CO2 mai mici de 50 de grame pe kilometru”, arată o declaraţie a guvernului, adăugând că numai automobilele electrice hibride şi plug-in-urile îndeplinesc astfel de criterii în prezent.

Acesta a spus că din 2025 noile înregistrări vor fi posibile numai pentru autovehiculele care emit mai puţin de 100 de grame de CO2 pe kilometru, ceea ce ar trebui să permită Sloveniei să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 9% între 2020 şi 2030.

Guvernul ţării din sud-estul Europei a declarat că intenţionează ca cel puţin 17% din maşinile personale să fie în 2030 modele electrice şi plug-in hibride. În prezent, acestea sunt mai puţin de 0,1% din total. Interdicţia planificată privind autovehiculele pe benzină şi diesel urmează mişcări similare ale Marii Britanii şi Franţei, care urmează să intre în vigoare până în 2040. Capitala franceză Paris a declarat joi că va interzice circalația a astfel de maşini în oraş până în 2030.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

La ce preț începe România să lase mașina acasă?

Creșterea prețului carburantului este, în teorie, una dintre cele...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii