Trump a nimerit în curtea siriană din spatele casei lui Putin

0
94
Nina L. Khrushcheva, autoarea lucrărilor „Imaginându-l pe Nabokov: Rusia între artă și politică” și „Hrușciov cel pierdut: O călătorie în gulagul minții ruse”, este profesor de relații internaționale și decan asociat pentru Relații Academice la „The New School” și senior fellow la World Policy Institute FOTO: Wikipedia.org


Atacul chimic de săptămâna trecută asupra orașul sirian Khan Sheikhoun aflat sub ocupația rebelilor sirieni l-a obligat pe președintele Statelor Unite Donald Trump să intervină direct pentru prima dată împotriva trupelor președintelui sirian Bashar al-Assad. Odată cu bombardarea unei baze aeriene din vestul Siriei, administrația Trump a intrat într-un tot mai mare vid de putere în Orientul Mijlociu. Care va fi însă următoarea mutare a lui Trump?
După șase ani de război civil, în care circa 400.000 de civili sirieni au fost uciși și milioane au fost relocați, intervenția neașteptată a lui Trump a fost lăudată de majoritatea politicienilor americani, deși a fost făcută fără aprobarea Congresului. Grupurile rebele siriene și aliații internaționali ai Americii (inclusiv cei de la reuniunea G7 care abia a avut loc în Italia) au salutat atacul Statelor Unite asupra forțelor guvernamentale siriene.
Cu cele 59 de rachete Tomahawk, Trump a trimis un mesaj regimului Assad și susținătorilor săi, în special Rusia și Iran, că el, spre deosebire de predecesorul său Barack Obama, este decis să întărească „liniile roșii”. Deloc surprinzător, Kremlinul a condamnat atacul american, susținând că violează legile internaționale – o chestiune discutabilă, dat fiind faptul că Siria este semnatarul tratatului internațional privind interzicerea armelor chimice.
Dar oricare ar fi luările de poziție în urma deciziei luate de Trump, acestea par destinate să se piardă în incoerența strategiei administrației președintelui american. În timp ce, Nikki Haley, ambasadorul american la ONU, a suerat că înlăturarea lui Assad este acum o prioritate, secretarul de stat Rex Tillerson a insistat că înfrângerea Statului Islamic (ISIS) este în continuare pe agenda SUA. Mai rău, se spune că decizia lui Trump de a interveni militar ar fi fost fi luată sub influența fiicei sale, Ivanka, care a susținut că a fost „puternic afectată și indignată” de imaginile victimelor atacului chimic.
Acțiunile impulsive luate sub imperiul emoțiilor de moment nu reprezintă un substitut la politica externă pe termen lung. De fapt, este o lipsă de abordare clară și comprehensivă care în primul rând a permis Rusiei să se implice în conflictul sirian. Din perspectiva lui Putin, reticența lui Obama de a interveni în Siria i-a oferit acestuia oportunitatea de a-și păstra ușa deschisă în Orientul Mijlociu.
Scopul lui Putin în regiune nu este acela de a avea o influență pozitivă sau pe termen lung. Mai degrabă, el vrea ca Rusia să acționeze ca o pană între diferiți actori ce nu au politici coerente unul față de celălalt, crescând astfel puterea și prestigiul Rusiei. Ca oricare bun agent KGB, Putin joacă la două capete, pentru a-și promova propria agendă. Și deja un nou fel de Tratat de la Varșovia începe să se contureze.
Ca parte a propriului joc strategic, Rusia și-a intensificat influența asupra celui mai apropiat aliat al Americii, Israel. Numai în ultimul an, Putin a avut cinci întâlniri cu premierul Binuamin Netanyahu și și-a întărit legăturile bilaterale. Constrâns de sancțiunile impuse Rusiei după anexarea Crimeei, Putin vizează sectorul tehnologic israelian pentru a obține ceea ce Occidentul nu îi mai oferă. Israel, la rândul său, speră ca Rusia să-l ajute să țină sub control Iranul. În ciuda unor luări de poziții publice ale lui Netanyahu, Israelul nu se opune intervenție rusești în Siria și crede că Assad este un rău mai mic decât haosul dispariției statului, așa cum s-a întâmplat în Libia după înlăturarea de la putere a colonelului Gaddafi în 2011.
De asemenea, Putin face progrese în Irak. Anul trecut, Kremlinul a trimis cea mai mare delegație din ultimii ani – peste 100 de oficiali – la Bagdad pentru a-și întări relațiile comerciale și de securitate. Rezultatul schimburilor s-au centrat în cea mai mare parte pe asistența militară, deși Putin l-a curtat pe noul ambasador irakian la Moscova, Haidar Mansour Hadi, pentru a obține cooperarea în sectorul energetic.
Apoi, este și Afganistanul, unde Rusia a căutat să-și creeze o relație viabilă cu talibanii, după modelul american din anii 1980. În încercarea de a-și-i apropia pe talibani, Putin contribuie la destabilizarea guvernului deja slăbit de la Kabul – și se face indispensabil pentru orice strategie a americanilor de a pune capăt celui mai lung război din istoria statului.
În Egipt, Rusia încearcă de asemenea să-și recapete influența din timpul perioadei sovietice. Și a avut ceva succese cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi, un adept devotat al modelului de guvernare al lui Putin, care are și un mare interes în reconstrucția industriei turismului din Egipt – un efort la care Rusia poate contribui.
Înainte ca teroriștii să doboare un avion la bordul căruia se aflau turiști ruși, în timp ce survola peninsula Sinai în 2015, rușii reprezentau 30% din totalul turiștilor străini din Egipt. În timp ce Rusia a reluat recent zborurile comerciale către această țară, atacurile sinucigașe de la două biserici copte în Duminica Floriilor au pus sub semnul întrebării promisiunea lui Sisi de asigura securitatea în regiune.
Eforturile Egiptului îi oferă lui Putin oportunități de a-i acorda ajutor. Deja, Rusia a primit aprobarea pentru extinderea zonei industriale speciale în Port Said, iar guvernul a semnat recent contracte de miliarde de dolari pentru achiziția de echipament militar rusesc, inclusiv sisteme de rachetă. Mai mult, Egiptul i-a acordat Rusiei acces la bazele aeriene pentru a trimite forțe speciale în Libia în sprijinul lui Khalifa Haftar, conducătorul militar pe care îl susține Putin.
Politica externă a lui Putin nu se bazează pe utilizarea puterii rusești, ci pe avantajele obținute din exploatarea slăbiciunilor celorlalți. Câștigarea loialității unor regimuri eșuate, prin luarea de angajamente de susținere pare a fi o strategie de succes, dar construcția pe care o ridică Putin este făcută din cărți de joc. Rusia nu are nici fondurile, nici puterea militară pentru a susține regimurile slăbite până la infinit. Putin trebuie să știe asta. Tillerson cu siguranță știe.
În timpul vizitei sale la Moscova, Tillerson a spus clar că dacă Putin continuă să mai facă probleme în Orientul Mijlociu, relațiile ruso-americane se vor deteriora în continuare. Pentru că Putin respectă puterea, și vrea să fie tratat de SUA ca de la egal la egal, ar putea fi convins la fel de bine să contribuie la rezolvarea problemelor.
Având în vedere nivelul atât de scăzut al relației bilaterale, este într-un fel promițător faptul că ambele părți au căzut de acord în timpul vizitei lui Tillerson să stabilească echipe de lucru pentru îmbunătățirea acestei relații. Dar încercarea de a-l convinge pe Putin să treacă de partea „bună” în Siria necesită pe termen lung din partea administrației Trump elaborarea unei soluții reale – pe care până acum SUA nu a demonstrat că o posedă.

Copyright: Project Syndicate 2017 – Trump Stumbles into Putin’s Syrian Backyard
Tweet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here