Soeren Kern, analist la think tank-ul Gatestone Institute, face o analiză asupra candidaților la alegerile prezidențiale din Franța, ce vor avea loc pe 23 aprilie, și pe care le consideră cruciale pentru viitorul, nu doar al Franței, ci al întregii politici occidentale.
„În cazul în care bula Macron nu va plesni, aceasta poate însemna realinierea, nu doar a politicii franceze, dar a politicii occidentale în general, o îndepărtare de împărțirea stânga-drapta, care a caracterizat politicile vestice de după Revoluția Franceză, și trecerea la o diviziune între oameni și elite”, spune Pascal-Emmanuel Gobry, analist politic francez.
„Împărțirea nu se mai face între stânga și dreapta, ci între patrioți și gobaliști”, Marine Le Pen, candidat la alegerile prezidențiale.
Startul oficial în cursa electorală pentru președinția Franței s-a dat pe 18 martie, odată cu anunțul Consiliului Constituțional care a validat 11 candidați înscriși în lupta pentru funcția supremă din statul francez.
Alegerile sunt privite în Franța, dar și în celelalte state, ca un indicator al nemulțumirii populare față de partidele tradiționale și Uniunea Europeană, la fel și față de multiculturalism și imigrația masivă provenită din lumea musulmană.
Primul tur de scrutin va avea loc pe 23 aprilie. Dacă niciun candidat nu va obține majoritatea absolută, se va organiza al doilea tur de scrutin între cei doi cel mai bine plasați în cursă pe data de 7 mai.
Sondajele de opinie arată că dacă alegerile s-ar ține azi, candidatul independent „progresist” Emmanuel Macron, care nu a trecut până acum prin niciun examen electoral, va deveni noul președinte al Franței.
Institutul de sondare a opiniei publice BVA a comunicat pe 18 martie că Marine Le Pen, șefa Frontului Național, partid anti-establishment, ar fi desemnată câștigătoarea primului tur de scrutin cu 26% din voturi, urmată de Macron cu 25%. Conservatorul François Fillon ar veni pe locul trei cu 19,5%, urmat de socialistul radical Benoît Hamon (12,5%) și revoluționarul de stânga Jean-Luc Mélenchon (12%).
Pentru prima dată în istoria modernă a Franței, cei doi candidați ai partidelor tradiționale, Partidul Socialist și Republican, de centru-dreapta, ar putea fi eliminați încă din primul tur al alegerilor.
În cel de al doilea tur, Macron, în vârstă de 39 de ani, pro-UE, pro-Islam și globalist o va învinge pe Le Pen (49 de ani), anti-UE, anti-Islam și naționalistă, la un scor de 62% la 38%, conform rezultatelor sondajului preelectoral.
Macron, fost bancher de investiții și fost consilier al actualului președinte socialist François Hollande, unul dintre cei mai nepopulari președinți din istoria modernă a Franței a fost membru timp de o perioadă îndelungată al Partidului Socialist. Macron a lucrat doi ani drept consilier economic în cabinetul Hollande, până în august 2016 când și-a dat demisia pentru a intra în cursa prezidențială sub sloganul „transformă Franța”.
Susținătorii lui Macron sunt în principal tinerii din mediul urban, progresiști. El a încercat să se poziționeze în centrul eșichierului politic, între socialiști și conservatori. Creșterea lui meteorică se datorează scandalului în care a fost implicat candidatul dreptei, Fillon – care este anchetat pentru presupuse fapte penale sub acuzația că a plătit un milion de euro din bani publici pentru lucrări fictive, neefectuate, de către propria soție și copiii săi – și a alegerii neinspirate a socialiștilor în persoana lui Hamon, un candidat neviabil, care a promis că va asigura tuturor cetățenilor de peste 18 ani un venit minim garantat de 750 euro pe lună, indiferent dacă mai au sau nu alte venituri. Această măsură i-ar fi costat pe contribuabilii francezi 400 de miliarde euro pe an. Prin comparație, bugetul pentru apărare al Franței pentru 2017 este de 32,7 miliarde euro pe an.
Ascensiunea lui Macron vine pe fondul îngrijorării tot mai mari referitoare la securitate. În ultimii doi ani, peste 230 de persoane au fost ucise pe teritoriul francez în atacuri executate de către islamiști radicali. Cel mai recent atac, de pe 18 martie, a implicat un bărbat de 39 de ani, jihadist franco-tunisian, care a declarat că a vrut să „moară pentru Allah,”. Acesta a fost împușcat mortal, după ce a încercat să ia arma unui soldat de la aeroportul Orly din Paris.
La scurt timp după atac, Le Pen l-a acuzat pe Macron și restul establishmentului politic din Franța de „lașitate în fața fundamentalismului islamic.”
Aparent, într-un efort pentru a-și consolida prerogativele sale naționale în materie de securitate, Macron a anunțat pe 18 martie o propunere surpriză pentru restabilirea serviciul militar obligatoriu. El a spus că ar fi nevoie ca bărbații și femeile, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, să efectueze o lună de pregătire în cadrul forțelor armate. Pe de altă parte, dacă va fi ales, Macron ar fi primul președinte din istoria Franței care nu a efectuat niciun stagiu de pregătire militară.
Obervatorii vieții politice au remarcat că propunerea de stagiu militar obligatoriu – care copiază intenția exprimată de Le Pen pentru reintroducerea servicului militar obligatoriu cu o durată de minimum trei luni – este o încercare de a-și atrage voturi de la Le Pen și Fillon, amândoi contracanditați ce militează pentru o întărire a apărării naționale.
Totodată, propunerea lui Macron, care ar greva bugetul de 15 miliarde de euro și alte trei miliarde anual, nu poate fi considerată serioasă. Într-o lună nu poate fi vorba de un proces de instruire suficient pentru formarea unui militar. Cotidianul Le Monde compară cheltuielile exorbitante, fără efect notabil asupra creșterii securității, cu cheltuielile necesare pentru menținerea forței de descurajare nucleară, de trei miliarde de euro pe an.
Alte puncte din programul lui Macron includ
Europa federală. Macron a spus în repetate rânduri că vrea o Uniune Europeană mai puternică. Pe 14 ianuarie el a declarat la Lille: „Noi suntem Europa, noi suntem Bruxelles, pe care îl vrem și de care avem nevoie. Avem nevoie de Europa pentru că Europa ne face mai mari, pentru că Europa ne face mai puternici”.
Moneda unică europeană. Pe 10 ianuarie la Universitatea Humboldt din Berlin, Macron a spus: „Adevărul este că trebuie să recunoaștem că euro este un proiect neterminat și nu poate rezista fără reforme majore. Nu a asigurat Europei suveranitatea internațională față de dolar. Euro nu a furnizat Europei convergența naturală între diferitele state membre. Euro nu este decât o marcă germană mai slabă, iar status quo-ul actual este sinonim cu dezmembrarea zonei euro în 10 ani”.
Criza imigranților. Macron și-a exprimat în mod repetat aprecierea față de politica ușilor deschise a cancelarului german Angela Merkel care a permis în ultimii doi ani sosirea în Europa a peste două milioane de migranți, marea majoritate musulmani. El a declarat pe 1 ianuarie 2017 pentru Süddeutsche Zeitung că „Merkel și societatea germană au exprimat valorile noastre comune, europene. Au salvat demnitatea noastră colectivă prin acceptarea, cazarea și educarea refugiaților aflați la anaghine”.
Terorismul islamic. Macron a spus că el crede că soluția pentru terorismul islamic este mai mult federalism european: „terorismul vrea să distrugă Europa. Trebuie să construim rapid o Europă capabilă să se protejeze singură împotriva pericolului extern, în scopul de a ne asigura o mai bună securitate internă. De asemenea, trebuie să depășim interesele egoiste naționale și să creăm un sistem de informații european comun, care să permită urmărirea eficientă a criminalilor și teroriștilor”.
Islam. Macron a declarat că el consideră că politica de securitate franceză îi vizează pe nedrept pe musulmani și că „secularismul nu ar trebui să fie branduit ca o armă pentru a lupta împotriva islamului”. La un miting din Montpellier din octombrie 2016, el a respins afirmația președintelui Hollande că „Franța are o problemă cu Islamul”. În schimb, Macron a spus: „nicio religie nu este o problemă în Franța. În cazul în care statul ar trebui să fie neutru, pentru că se află în centrul secularismului, avem datoria de a lăsa pe toată lumea să-și practice propria religie cu demnitate”. De asemenea, el a insistat că Statul Islamic nu este islamic: „Ceea ce pune o proplemă nu este islamul, dar cu siguranță unii adepți, care spun că sunt religioși vor impune altor persoane să practice această religie”.
Apărarea națională. Macron susține NATO, și insistă ca Franța să-și crească cheltuielile militare care să atingă 2% din PIB până în 2025 – un nivel pe care membrii NATO l-au acceptat în 2006. În același timp, Macron este convins de necesitatea înființării unei capacități de apărare europene „autonome”, cunoscută sub denumirea de Armata Europeană, care să dubleze capabilitățile militare existente în cadrul NATO.
Într-un sondaj Ifop pentru Journal du Dimanche publicat pe 18 martie se constată că alegătorii francezi sunt împărțiți în „două blocuri cvasi-egale” cu privire la onestitatea lui Macron și capacitatea sa de a guverna. Potrivit sondajului, doar 46% dintre francezi cred că el va fi „capabil să garanteze siguranța poporului francez”. Mai mult de jumătate (52%) dintre respondenți s-au declarat ca fiind „îngrijorați” de ascensiunea lui Macron, în timp ce 52% au spus că se îndoiesc de onestitatea sa.
Într-un interviu la BMFTV, Laurence Haim, un reporter de la Canal +, care a fost acreditat la Casa Albă și alăturat recent echipei Macron, l-a descris pe Macron ca fiind un „Obama francez”. Ea a adăugat: „cred că în lumea de azi avem nevoie de reînnoire de la cineva tânăr, care nu este un politician. El vrea să facă revoluția democratică”.
Dar ce anume îi asigură lui Macron ascensiunea politică? Analistul Pascal-Emmanuel Gobry explică:
„Cel mai corect mod de a-l defini pe Macron este ca un fel de anti-Le Pen, sau, pentru a întinde limitele logicii chiar mai departe, «un populist de top». Dacă Le Pen este anti-establishment, Macron este încarnarea establishmentului francez, absolvent al ENA, cea mai de top universitate civilă, ale cărei cursuri sunt urmate de elita națională, și membru al Inspection des Finances, cea mai elitistă instituție de servicii publice. Singura experiență din domeniul privat este scurta perioadă petrecută ca bancher de investiții. Și totuși retorica lui Macron este apropiată de cea a populiștilor: candidatura lui, așa cum spune chiar el, este menită să măture un sistem corupt (chiar dacă chiar el este susținut de marea majoritatea establishmentului francez).
„Ar fi puțin nepotrivit să spunem că părțile sistemului pe care Macron vrea să le înlăture sunt cele democratice; mărturie stau declarațiile sale răspicate în sprijinul UE într-o țară care a respins la urne suportul pentru blocul comunitar. Macron sprijină diverse reforme liberale și susține politica lui Angela Merkel privind imigrația. Este cu siguranță un social-liberal. Într-o țară în care cultura este la loc de cinste, el a afirmat că nu există un astfel de lucru, ci, mai degrabă, există mai multe culturi din care francezii au făcut un fel de sinteză. Cei mai mari sponsori ai lui par să fie exilații fiscali francezi care locuiesc la Londra și Bruxelles.
„Cu alte cuvinte, el este imaginea în oglindă a rearanjării de pe scena politică care transformă politica occidentală. Dacă echipa pestriță familiară populiștilor – Trump, Le Pen – sunt candidații celor care n-au avut decât de pierdut de pe urma globalizării, atunci Macron este candidatul celor care au avut doar de câștigat. În ambele cazuri, ei par să facă vechile diviziuni stânga-dreapta ca fiind depășite. În cazul în care bula Macron nu plesnește, acest lucru poate prevesti realinierea, nu doar a politicii franceze, dar politica occidentală, în general, departe diviziunea stânga dreapta care a definit politica de la Revoluția franceză, spre o diviziune între oameni și elite”, a conchis Pascal-Emmanuel Gobry.
Le Pen este de acord. La un miting din Lyon, din 5 februarie, aceasta a declarat:
„Vechile dezbateri stânga-dreapta au depăsit utilitatea lor. Alegerile primare au arătat că dezbaterile despre secularism sau imigrație, precum globalizarea sau dereglementarea generalizată, constituie o divizare fundamentală și transversală. Acest decalaj nu mai este între stânga și dreapta, ci reprezintă lupta dintre patrioți și globalisti.
