“Daca in anii saptezeci eram bolnavul Europei, acuma am ajuns de rasul intregii lumi!” Mike Gapes, parlamentar laburist vreme de 27 de ani, proaspat demisionar din partid si decan de varsta al TIG (The Independent Group; noul grup al independentilor din Camera Comunelor – n.r), a facut practic bilantul procesului de Brexit. Pentru referinta, in 1976 Marea Britanie s-a vazut nevoita sa apeleze la un ajutor de urgenta din partea FMI. Ca romani, stim bine ce implica asa ceva si cam in ce situatie trebuie sa te afli ca sa apelezi la Fond. Astazi, problemele Regatului Unit tin de relatia cu Uniunea Europeana. Criza este de alta natura dar nu mai putin umilitoare. Mai ales cand te auto-plasezi intr-o situatie de “rasul intregii lumi”.
Saptamana trecuta Parlamentul de la Londra a fost supus unei tornade de voturi care a facut din nou deliciul presei din intreaga lume. Titlurile care au curs aveau un caracter spectaculos si definitiv: “Camera Comunelor respinge din nou acordul lui May”, “Parlamentul britanic exclude varianta unui Brexit dur” sau “Marea Britanie cere amanarea Brexit”. Intr-adevar, spectacolul de la Westminster a fost captivant. In realitate insa, nu s-a schimbat absolut nimic. Potrivit legii in vigoare, ruperea de Uniunea Europeana urmeaza sa se produca pe 29 martie, la orele 23, ora Londrei, asa cum parlamentarii au stabilit inca din noiembrie 2017. Cu sau fara acord de retragere.
De unde atunci toata agitatia? In primul rand, premierul Theresa May a promis ca revine cu un acord de retragere imbunatatit. Era si cazul, avand in vedere ca alesii l-au respins pe primul cu o majoritate de 230 de voturi, cea mai crunta infrangere legislativa pe care un prim-ministru a trebuit s-o indure de mai bine de-o suta de ani incoace. Din 15 ianuarie, ziua votului, au trecut aproape doua luni in care nu s-a intamplat mai nimic. In orice caz, acordul initial aprobat de sefii celor 27 de state membre la sfarsitul anului trecut a ramas intact. Nu s-a schimbat nici macar o virgula. Totusi, avand in vedere data limita de 29 martie, primul ministru si-a luat inima in dinti si a prezentat un nou calendar de vot. Problematica backstop-ului din Irlanda de Nord s-a dovedit din nou de netrecut, chiar daca au fost inregistrate progrese. In seara zilei de 11 martie, Theresa May a reusit sa obtina de la Jean Claude Juncker asigurari suplimentare pe marginea statutului Irlandei de Nord, in speranta ca temerile euroscepticilor vor fi astfel risipite. Pentru context, “backstopul” este un fel de asigurare temporara. Ea intervine doar daca in urma perioadei de tranzitie post – Brexit, adica pana la sfarsitul lui 2020, UE si UK nu reusesc sa-si stabileasca noua forma de cooperare economica. Atunci si doar atunci, Irlanda de Nord ar trebui sa se supuna temporar unor reguli europene, avand in vedere ca granita cu Irlanda reprezinta singura linie de demarcatie terestra intre UE si UK. Preocuparea europenilor tine de standardele produselor si de respectarea normelor comunitare. In acelasi timp, pacea de la Belfast din 1998, cunoscuta si ca“Acordul din Vinerea Mare” presupune, printre altele, lipsa frontierelor fizice de orice fel. Este vorba despre momentul istoric cand unionistii protestanti si republicanii catolici si-au dat mana dupa treizeci de ani de conflict. Brexit complica lucrurile atat din punct de vedere tehnic, cat mai ales politic. Chiar daca frontiera fizica se mentine invizibila si controalele urmeaza sa fie efectuate doar maritim, un regim diferit de restul Regatului Unit aplicat exclusiv Irlandei de Nord, ar fi sinonim cu un inceput de dezintegrare statala.
Asta cred britanicii. Mai exact, cei de la DUP (Democratic Unionist Party), adica unionistii nord-irlandezi, ale caror obiectii au fost preluate ulterior si de euroscepticii conservatori. DUP are de ce sa se teama. Acasa la ei, situatia este pe zi ce trece mai tensionata. Sinn Fein castiga teren si regiunea s-a vazut nevoita sa se descurce fara executiv regional din Ianuarie 2017. Trebuie mentionat aici ca o alta conditie a pacii de la Belfast este guvernul de coabitare, cu prim ministru de la un partid si viceprim-ministru de la celalalt, in functie de numarul de voturi obtinute. In zona, trecutul n-a dat oricum niciodata pace prezentului si ultimele zile au redeschis ranile istorice. La 47 de ani de la masacrul din Londonderry cunoscut sub numele de “Bloody Sunday”, un fost soldat britanic a fost trimis in judecata pentru uciderea a doi protestatari.
In acelasi timp, euroscepticii din partidul conservator vad in backstop o capcana intinsa de Bruxelles. Pe langa un regim separat aplicat Irlandei de Nord, intregul Regat Unit ar ramane de facto intr-un fel de uniune vamala cu UE. Situatie temporara, ce-i drept, insa, potrivit euroscepticilor este una care se poate prelungi la nesfarsit. Cu alte cuvinte, europenii ar putea sa-i tina pe britanici cu forta alaturi de ei. De aici si asigurarile primite de la Juncker, de care aminteam mai devreme. Dupa cum s-a vazut a doua zi in Parlament, prea multi nu s-au lasat convinsi. Acordul a fost din nou respins, chiar daca verdictul alesilor a fost mai putin devastator decat cel din Ianuarie: guvernul a pierdut la 149 de voturi. O imbunatatire vizibila fata de infrangerea anterioara de 230 de voturi, ar spune optimistii. Unii s-au lasat totusi convinsi. Nu si DUP alaturi de 75 de parlamentari conservatori. N-a ajutat prea mult nici pledoaria procurorului general Geoffrey Cox, cel insarcinat cu evaluarea impactului legal al acordului de retragere si a noilor documente aferente. Acesta a recomandat votul in favoarea acordului, cu mentiunea ca, din punct de vedere legal, riscul de captivitate al backstop-ului se mentine. Ulterior, specialistii au declansat in spatiul public o ampla dezbatere pe marginea subiectului. Potrivit The Times, exista si conservatori care il acuza pe Geoffrey Cox de incompetenta. Ei considera ca Tratatul de la Viena care guverneaza acordurile internationale ofera de fapt Marii Britanii posibilitatea de “evadare” unilaterala din backstop. Cert este ca, in urma votului din 12 martie, multi parlamentari sunt convinsi ca acordul de retragere agreeat cu Uniunea Europeana, sau “Theresa May’s deal” si-a dat obstescul sfarsit si ca documentul trebuie renegociat de la zero.
A doua zi dupa votul pe marginea acordului pentru Brexit, Camera Comunelor a fost chemata sa se pronunte asupra posibilitatii unui “Brexit fara acord”. Adica, in teorie, sa-l respinga. Spun doar in teorie, pentru ca motiunea depusa de guvern n-a fost de natura sa excluda posibilitatea unui “no deal Brexit” in proportie de 100%. Motiv pentru care s-a ajuns in situatia jenanta in care cinci membri marcanti ai cabinetului din aripa “Soft Brexit”, s-au abtinut de la vot, cu riscul de a fi sanctionati conform procedurii parlamentare (“three line whip”). Cu alte cuvinte, au mers impotriva guvernului. De sanctiuni nici nu s-a pus problema pentru ca autoritatea Theresei May nu mai exista de fapt. Dezbaterile din Parlament sunt extrem de sugestive in acest sens. In ultimele luni, rolul primului ministru a fost redus la “da, am inteles” cand se pune problema interactiunii cu alesii. Daca porecla de “Maybot” s-a nascut initial din maniera robotica si lipsita de empatie, acum capata noi valente. Premierul primeste instructiuni si se conformeaza.
De altfel, momentele jenante au continuat si in ultima zi de vot. Pe ordinea de zi s-a aflat amanarea Brexitului propriu-zis, mai exact modificarea datei limita de 29 martie. Secretarul pentru Brexit, Stephen Barclay, a sustinut cu aplomb specific dezbaterilor de la Westminster cauza guvernului. Le-a cerut colegilor sa voteze in consecinta. Adica pentru extinderea termenului limita. La doar cateva minute, el s-a dus si a votat impotriva. In conditii cat de cat normale, Barclay ar fi fost exclus pe loc din cabinet. Nimeni nu mai are insa nici timpul, nici rabdarea si nici autoritatea ca sa aplice masuri punitive. Indisciplina la nivelul executivului este fara precedent si ar fi trebuit de mult sa conduca la caderea guvernului.
Ce urmeaza? Pare greu de crezut dar Theresa May are de gand sa trimita din nou in Parlament acordul de retragere. Acelasi acord care a fost deja respins de doua ori. N-o s-o faca insa decat cu garantia ca DUP voteaza pentru. Daca unionistii dau unda verde, ar putea sa atraga dupa ei o cohorta de eurosceptici si chiar voturi de la Opozitia laburista. Nu este imposibil.
Oricum ar fi, “the show must go on”, vorba regretatului Freddie Mercury.
Textul aparține lui Victor Popa, jurnalist, Londra.
