Liviu Dragnea promite creşteri „spectaculoase” de salarii pentru angajaţii MAI

Şeful social-democraţilor promite creşteri „spectaculoase” de salarii angajaţilor din Poliţia. Prezent miercuri dimineaţă la bilanţul MAI, liderul PSD a declarat că personalul acestei instituţii va beneficia de majorări salariale „substanţiale”, iar în cazul celor care au salariile cele mai mici, creşterile vor fi „spectaculoase” respectiv „mai mult decât dublu” pentru unele categorii.

„Vreau să vă asigur că, în ceea ce priveşte Legea salarizării, funcţionarii din MAI şi, în mod special cei care lucrează direct cu cetăţenii, cei care lucrează direct în stradă vor avea o creştere semnificativă pentru că este firesc şi chiar o merită”, le-a spus Dragnea poliţiştilor, în discursul său, citat de agenţia de presă Mediafax.

La finalul bilanţului, Liviu Dragnea a fost întrebat de presă la ce creştere salarială s-a gândit pentru personalul MAI. El a menţionat că a avut o discuţie cu ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, iar creşterile vor fi „spectaculoase”. „Pentru cei care au cele mai mici salarii din MAI, creşterile vor fi spectaculoase, mai mult decât dublu pentru unele categorii. Este firesc, diferenţele sunt foarte mari în interiorul ministerului şi cred că cei care lucrează în stradă în mod efectiv şi care au practic cele mai periculoase slujbe, ca în orice ţară, trebuie să fie mai bine plătiţi decât acum”, a spus Dragnea.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Hormuz, taxa Iranului și factura pe care o va plăti lumea

Când au apărut informațiile că Iranul ar putea percepe...

Industria națională în timpul perioadei interbelice

Industria a beneficiat de un sprijin susţinut din partea...

România este țara care riscă să piardă mai mult decât procesele de infringement în domeniul energiei

România nu se confruntă astăzi doar cu câteva proceduri...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii