Metrorex se va alimenta cu energie electrică de aproape 13 milioane de euro de la Hidroelectrica

Metrorex, compania de stat care administrează rețeaua de metrou din București, va cumpăra energie electrică în valoare de 59,9 milioane lei (12,8 milioane euro), fără TVA, de la producătorul de energie Hidroelectrică, una dintre cele mai profitabile companii de stat, potrivit unui anunț publicat joi pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

De asemenea, valoarea estimată inițială a contractului a fost de 64,35 milioane lei (13,8 milioane euro), fără TVA, potrivit Adevărul. Contractul, acordat prin licitație deschisă, a avut drept criteriu de atribuire prețul cel mai scăzut. Totodată, hidroelectrica a anunțat, vineri, că a câștigat procedurile de achiziție publică privind atribuirea contractelor de servicii de frunizare a energiei electrice către RATB și Metrorex, fără a preciza valoarea. ”Cele două contracte, ce urmează să se deruleze pe o perioadă de un an începând cu 01.07.2018, au ca obiect livrarea de către Hidroelectrica a unui total de cca. 297.000 Mwh energie electrică pe medie și joasă tensiune: 195.000 Mwh către Metrorex SA și 101.678 Mwh către RATB”, arată un comunicat transmis vineri de companie.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Miza următorului deceniu pentru economie: Tranziția către un model de dezvoltare bazat pe investiții 

Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România   În economie există...

La ce preț începe România să lase mașina acasă?

Creșterea prețului carburantului este, în teorie, una dintre cele...

Sustenabilitatea financiară. De la deficite la convergență nominală – volum coordonat de Cosmin Marinescu 

Proiectul Economic@BNR oferă o platformă de discuție privind progresele,...

ALERTĂ ENERGETICĂ: Seceta ne testează limitele. Ce se întâmplă cu prețurile și facturile?

Dunărea și râurile interioare sunt la minime istorice. Într-un...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii