Vladimir Putin retrage Rusia din Curtea Penală Internaţională

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care retrage Rusia din Curtea Penală Internaţională, care judecă acuzaţii grave precum genocide şi crime împotriva umanităţii.

Decretul lui Putin a fost publicat miercuri pe site-ul Kremlinului, la o zi după ce Comisia pentru Drepturile Omului din cadrul Adunării Generale a ONU a aprobat o rezoluţie prin care condamnă „ocuparea temporară a Crimeei” de Rusia, noteayă News.ro, care citează agenţia internaţională The Associated Press.

ONU condamnă totodată Moscova pentru abuzuri asupra drepturilor omului precum discrimări ale unor locuitori ai peninsulei ucrainene.

Rusia a anexat Crimeea în martie 2014, de la Ucraina, în urma unui referendum convocat în pripă, o decizie care a condus la impunerea unor dure sancţiuni economice Moscovei. O insurgenţă prorusă a izbucnit în estul Ucrainei în luna următoare, susţinută de Rusia.

Putin a semnat în 2000 Tratatul de Roma care înfiinţează Curtea de la Haga, însă Rusia nu a ratificat documentul.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Rompetrol, tot mai aproape de chinezi.

Kazahii şi chinezii sunt tot mai aproape de atingerea...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Începe Concursul Internațional George Enescu 2026. Ce aduce nou ediția aniversară 

Concursul Internațional George Enescu începe duminică, 23 august, la București, și aduce, la a XX-a ediție, una dintre cele mai ample transformări din istoria sa recentă. Până pe 19 septembrie, tineri muzicieni din întreaga lume vor participa la competițiile de violoncel, vioară și pian, într-o ediție construită sub tema „În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence”.

Articole relevante

Categorii