ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București și Autoritatea de Supraveghere Financiară desfășurată în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, ieri 28,03,2024 au participat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară Alexandru Petrescu, președintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice Iuliana Feclistov, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Marius Andrieș, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, Dan Pascu, vicepreședinte al Consiliului Concurenței, Daniel Surdu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, lucrărilor Publice și Administrației. Invitaţii au dezbătut provocările actuale cu care se confruntă piața asigurărilor, piața de capital, piața pensiilor private, legătura dintre piața asigurărilor și contextul general al licitațiilor publice din România, necesitatea simplificării și clarificării cerințelor legate de asigurările pentru licitațiile publice, problemele cu care se confruntă antreprenorii români în momentul în care doresc să acceseze instrumentele financiare pentru a participa la licitațiile publice organizate de către instituții publice ale Statului Român și prezentarea unor exemple de bune practici din experiența altor țări. În cadrul intervenției sale președintele Autorității de Supraveghere Financiară din România, Alexandru Petrescu, s-a declarat un susţinător al îmbunătățirii legislative în această zonă sensibilă, precum și în atragerea de noi companii pe piața de asigurări din România. Prin această dezbatere s-au urmărit identificarea soluţiilor şi a direcţiilor strategice pentru dezvoltarea sustenabilă a industriei asigurărilor din România şi un sprijin mai puternic acordat antreprenorilor români, care ar trebui să primeze în acest moment. La finalul conferinţei moderatorul Bogdan Petre, membru al Asociației pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES) a declarat: „Concluzia principală din dezbaterile în cadrul Conferinței cu factorii implicați în reglementarea și supravegherea pieței asigurărilor a fost aceea că situația actuală a economiei românești cere o reconsiderare și adaptare a legislației în piața asiguratorilor, astfel ca societățile de asigurări implicate să aibă stabilitate și să răspundă mai bine nevoilor antreprenoriatului românesc”.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026 a atras peste 15.000 de vizitatori

Bucureşti, 16 martie 2026. GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC...

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii