spot_img
AcasăEconomieRata de ocupare a populaţiei crește, dar nu suficient


Rata de ocupare a populaţiei crește, dar nu suficient

Rata de ocupare a populației a urcat la 66,6% în trimestrul al doilea, de la 64,5% în primele trei luni ale anului, arată datele Institutului Național de Statistică. Chiar și așa, aceasta se menţine încă la distanţă de ţinta naţională pentru 2020.

Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din România, un indicator al gradului în care populaţia este activă din punct de vedere economic, a urcat în trimestrul al doilea la 66,6%, de la nivelul de 64,5% în primele trei luni. Chu toate acestea, se menţine încă la o distanţă de 3,4 puncte procentuale faţă de ţinta fixată pentru 2020, care prevede o rată de ocupare de minimum 70%, potrivit datelor publicate joi de INS.

În ultimul trimestru al anului trecut, rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 ani, luată în calcul în comparaţiile europene, a fost de 66,1%, scrie News.ro Statisticile privind ocuparea sunt însă mai slabe dacă se ia în calcul întreaga populaţie din România considerată în vârstă de muncă, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani. La această categorie, gradul de ocupare a ajuns la 61,8% în perioada aprilie-iunie, în creştere totuşi cu două puncte procentuale faţă de trimestrul anterior.

Din totalul populaţiei active la jumătatea anului, de 9,056 milioane persoane, 8,526 milioane lucrau, iar 530.000 erau şomeri. Din categoria celor care lucrau, 6,147 milioane de persoane se încadrau în categoria salariaţilor, iar aproape 2,38 milioane de persoane erau patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi şi membri ai unei societăţi agricole sau ai unei cooperative neagricole.

Pe categorii de vârstă există diferenţe mari în privinţa ratei de ocupare. Indicatorul înregistra cel mai înalt nivel, în al doilea trimestru, la categoria de vîrstă 25-54 de ani, cu o rată de ocupare de 77,7%, în timp ce 43,5% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani erau activi pe piaţa muncii.

Rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a fost de 22,2%, iar cea mai mică rată de ocupare, de 8,8%, era în în rândul persoanelor cu vârsta de cel puţin 65 de ani, potrivit datelor INS.

În ceea ce priveşte şomajul, rata generală a coborât în al doilea trimestru la 5,9%, de la 6,6% în primele trei luni. Cea mai înaltă rată, de 19,4%, s-a înregistrat în primul trimestru al acestui an în rândul tinerilor din categoria de vârstă 15-24 de ani. Potrivit statisticilor Eurostat, România se situa, în 2015, pe locul 24 în rândul celor 28 de membre ale Uniunii Europene după rata de ocupare a forţei de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani. În cadrul UE, România depăşeşte, la acest capitol, doar Spania, Italia, Croaţia şi Grecia.

























RELATED ARTICLES