Accesul la avocat și contestarea detenției rămân dificile pentru solicitanții de azil în Europa, arată ECRE

Solicitanții de azil pot fi ținuți în spații pe care nu le pot părăsi, fără o decizie formală de detenție și fără acces efectiv la un avocat pentru a contesta privarea de libertate, arată o analiză a Consiliului European pentru Refugiați și Exilați (ECRE). Raportul, care compară 26 de țări europene, descrie o distanță între garanțiile prevăzute de lege și aplicarea lor: alternativele la detenție sunt puțin folosite, iar controlul judecătoresc poate rămâne inaccesibil tocmai persoanelor pe care trebuie să le protejeze.

Problema începe uneori înainte ca persoana să poată contesta o măsură: autoritățile nu recunosc formal că aceasta este deținută. ECRE descrie practici de detenție de facto, mai ales la frontieră, în care obligația de a rămâne într-un spațiu devine privare efectivă de libertate. Denumirea de centru de primire sau zonă de tranzit nu este suficientă pentru a stabili regimul juridic; trebuie examinate condițiile concrete și posibilitatea reală de a pleca.

Raportul italian oferă un exemplu din Pantelleria. Potrivit constatărilor organizației juridice ASGI după o vizită din mai 2025, persoanele din centrul de identificare de pe insulă erau împiedicate să plece fără să existe ordine formale de detenție sau control judecătoresc. Organizația semnala și confiscarea telefoanelor, precum și accesul limitat la asistență juridică în condiții de confidențialitate. Restricțiile asupra comunicării se adăugau astfel imposibilității de a ieși din centru, îngreunând apărarea.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a explicat testul juridic într-o hotărâre din 2020 privind zona de tranzit Röszke, la frontiera ungaro-sârbă. Judecătorii au calificat situația drept detenție deoarece persoanele vizate nu puteau părăsi legal zona din proprie voință în nicio direcție. Dacă măsura era contrară dreptului Uniunii, instanța națională trebuia să poată dispune eliberarea imediată. Exemplul arată că absența unei încadrări formale nu înlătură dreptul la control judecătoresc.

Existența unei căi de contestare în lege nu înseamnă însă că persoana o poate folosi. În Grecia, Consiliul Elen pentru Refugiați arată că legislația recunoaște dreptul solicitanților de azil deținuți la asistență și reprezentare juridică gratuite, dar că nu fusese creat un sistem care să asigure acest sprijin pentru contestarea detenției. În 2025, puținele organizații care ofereau asemenea servicii lucrau cu resurse limitate, afectate și de reduceri de finanțare. Raportul descrie, de asemenea, ordine comunicate în greacă, fără traducerea sau explicarea lor într-o limbă înțeleasă de persoana vizată.

În Italia, dificultatea poate apărea chiar și atunci când există un avocat desemnat. Raportul național consemnează observațiile unor experți juridici potrivit cărora avocații sunt de regulă numiți în dimineața audierii, cu prea puțin timp pentru pregătire. În anumite proceduri de validare sau prelungire a detenției, documentele sunt trimise în avans judecătorului, dar avocatul ajunge să vadă motivele cererii abia imediat înaintea audierii. Accesul tardiv la dosar reduce posibilitatea unei apărări efective, chiar dacă asistența juridică există formal.

Alternativele ar trebui examinate înainte de privarea de libertate. Prezentarea periodică la autorități, o garanție financiară sau obligația de a locui într-un anumit loc pot menține persoana la dispoziția autorităților fără închiderea într-un centru. Raportul comparativ identifică alternative utilizate în practică în 11 țări, rareori în trei și neutilizate în 12. Autorii precizează că ultima categorie nu dovedește că autoritățile sau instanțele respective nu examinează niciodată asemenea măsuri.

Disponibilitatea lor în lege poate fi anulată de obstacole practice. În Grecia, decizia ministerială comună necesară stabilirii cuantumului garanției financiare rămânea neadoptată din 2011, potrivit raportului național. În Slovacia, Human Rights League descrie dificultatea solicitanților cu resurse limitate de a depune rapid întreaga sumă și faptul că uneori nu li se explică scopul evaluării financiare sau posibilitatea de a cere ajutor rudelor. O alternativă care presupune bani pe care persoana nu îi poate mobiliza rămâne greu accesibilă.

Croația oferă și un exemplu de utilizare efectivă: opt solicitanți de protecție internațională au fost obligați în 2025 să se prezinte la centrul de primire la ore stabilite. Ministerul de Interne susține, în poziția redată de raportul național, că autoritățile aplică mai întâi măsuri mai puțin coercitive, după o evaluare individuală, și recurg la detenție dacă acestea nu își ating scopul. Cazurile arată că alternativa poate fi aplicată; nu stabilesc singure cât de bine funcționează întregul sistem.

Pentru România, comparația trebuie citită împreună cu datele naționale. Deși țara apare în categoria neutilizării alternativelor, raportul românesc consemnează, pe baza informațiilor Inspectoratului General pentru Imigrări, 1.155 de măsuri restrictive în 2024: 1.027 de obligații de prezentare și 128 de măsuri de stabilire a reședinței într-un centru regional. Mai multe măsuri puteau viza aceeași persoană, iar pentru 2025 nu au fost disponibile date similare. Această neconcordanță nu permite transformarea clasificării într-o afirmație că România nu aplică niciodată alternative.

Raportul românesc consemnează separat 397 de persoane în centrele de custodie publică în 2025, dintre care 42 de solicitanți de azil. Autorii precizează că, în cele mai multe cazuri, solicitanții nu sunt deținuți; printre cei care sunt se află persoane care au cerut protecție din custodie și ale căror cereri au fost examinate în procedură accelerată. Diferența dintre cele două totaluri arată de ce datele despre detenția străinilor nu pot fi prezentate automat ca date despre detenția solicitanților de azil.

Pentru copii și persoanele cu nevoi speciale, identificarea situației individuale este o garanție distinctă. ECRE constată că deficiențele acestei evaluări contribuie la detenția persoanelor vulnerabile și recomandă examinări realizate de personal pregătit, inclusiv medical, încă de la primele etape. Identificarea unei traume, a unei dizabilități sau a altor nevoi poate impune adaptarea procedurii și examinarea unor măsuri mai puțin restrictive. Organizația cere excluderea detenției copiilor din lege și din practică și cazarea lor împreună cu familia; aceasta este recomandarea ECRE, nu anunțul unei interdicții europene generale deja adoptate.

Noul cadru european păstrează obligația de a justifica detenția în fiecare caz. Directiva (UE) 2024/1346 privind primirea solicitanților cere explicarea motivelor pentru care alternativele mai puțin coercitive nu pot fi aplicate eficient. Obligațiile de ședere nu trebuie să devină detenție prin intensitatea sau efectul lor cumulat, iar durata privării de libertate trebuie limitată la perioada în care motivul legal rămâne valabil. Termenul maxim al unei proceduri nu justifică automat detenția pe întreaga sa durată.

Nici alternativa nu poate fi impusă automat tuturor solicitanților. Agenția Uniunii Europene pentru Azil explică faptul că, în sens juridic strict, aceasta presupune existența unui motiv legal de detenție și folosirea unei măsuri mai puțin restrictive în locul închiderii. Dacă motivul lipsește sau dispare, alternativa nu mai are temei pe această bază; eventualele alte obligații de supraveghere trebuie să aibă un temei distinct.

Analiza ECRE folosește rapoartele Asylum Information Database (AIDA) pentru 21 de state UE și cinci țări europene din afara Uniunii. Ea privește în principal practica din 2025, cu unele informații de la începutul lui 2026, înaintea aplicării Pactului privind migrația și azilul. Constatările nu demonstrează efectele reformei. Statisticile naționale fragmentare, care adesea amestecă solicitanții de azil cu alte categorii de străini deținuți, împiedică și stabilirea unui total comparabil al persoanelor afectate în toate cele 26 de țări.