CEDO constată că Albania nu a investigat corespunzător moartea unui tânăr pe aeroportul din Tirana

Albania a încălcat obligația de a desfășura o anchetă efectivă asupra morții unui tânăr pe aeroportul internațional din Tirana, a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) într-o hotărâre comunicată la 20 octombrie 2026. Cu cinci voturi pentru și două împotrivă, judecătorii au criticat pistele neexaminate privind contactele și telefonul victimei, precum și neimplicarea tatălui în anchetă. Curtea a declarat separat inadmisibilă, ca vădit nefondată, plângerea potrivit căreia autoritățile nu ar fi luat măsurile necesare pentru a preveni decesul.

Moartea unui tânăr pe aeroportul internațional din Tirana, în urmă cu zece ani, a determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului să examineze limitele obligației statului de a investiga circumstanțele unui deces.

Cauza Kapllanaj împotriva Albaniei, înregistrată cu numărul 34859/24, a fost introdusă la CEDO la 18 noiembrie 2024 de Shaban Kapllanaj, tatăl tânărului decedat. Acesta a susținut că autoritățile nu au luat măsuri suficiente pentru a preveni tragedia și nu au desfășurat o investigație adecvată după producerea incidentului.

La 1 septembrie 2016, J.K., un tânăr adult care revenise în Albania cu un zbor din Germania, a ajuns într-o zonă tehnică situată deasupra ghișeelor de înregistrare a pasagerilor din aeroportul internațional „Maica Tereza” din Tirana.

Polițiștii și agenții de securitate au încercat să comunice cu el și să îl calmeze. Tânărul a fost transportat la spital după cădere și a murit acolo din cauza leziunilor suferite, potrivit hotărârii.

Autoritățile au desfășurat cercetări la locul incidentului, au colectat probe și au examinat înregistrările camerelor de supraveghere. La 2 noiembrie 2016, Parchetul din Tirana a deschis o investigație pentru posibila infracțiune de determinare la sinucidere.

La 12 iunie 2017, procurorii au închis dosarul, considerând că nu erau întrunite elementele infracțiunii investigate. Tatăl victimei a contestat decizia, susținând că mai multe aspecte importante rămăseseră neclarificate.

Contestațiile sale au fost respinse de instanțele ordinare. Curtea Constituțională a Albaniei i-a respins plângerea la 20 iunie 2024, înainte ca acesta să sesizeze instanța europeană.

CEDO a analizat separat două probleme: dacă autoritățile aveau obligația să prevină decesul și dacă investigația desfășurată ulterior respectase garanțiile Convenției.

În privința prevenirii, CEDO a considerat că nu se demonstrase că autoritățile cunoșteau sau ar fi trebuit să cunoască existența unui risc real și imediat de suicid care să declanșeze obligația unor măsuri operaționale preventive. Tânărul nu se afla în custodia statului, iar evenimentele neașteptate s-au desfășurat în câteva minute.

Curtea a adăugat că, și presupunând că agenții ar fi înțeles riscul după ce l-au observat pe terasă, aceștia făcuseră tot ce era posibil în timpul foarte scurt disponibil, încercând continuu să comunice cu el și să îl calmeze. Plângerea privind obligația materială de protejare a vieții a fost declarată inadmisibilă ca vădit nefondată; această soluție a fost unanimă.

Concluzia a fost diferită în privința anchetei.

Deși era necontestat că decesul fusese rezultatul unui act suicidar, majoritatea a considerat că ansamblul împrejurărilor justifica tratarea lui ca deces suspect în sensul obligației de investigare. Judecătorii au invocat locul incidentului, un important nod de transport public, și circumstanțele care îl precedaseră.

Această calificare nu înseamnă că judecătorii au stabilit existența unei omucideri sau a implicării unei alte persoane. Ea privește obligația autorităților de a verifica în mod serios împrejurările în care a avut loc decesul.

Curtea a identificat mai multe deficiențe în investigația autorităților albaneze.

Una dintre acestea privea lipsa clarificării comportamentului tânărului în perioada anterioară incidentului. Anchetatorii ar fi putut obține informații relevante de la membrii echipajului avionului sau de la pasagerii care călătoriseră împreună cu acesta din Germania.

Raportul poliției privind înregistrările video, descris în partea factuală a hotărârii, nu stabilise ce făcuse tânărul înaintea căderii, în special traseul prin zona și scara de acces la terasa tehnică.

O altă problemă privea comunicațiile telefonice.

Sora victimei le explicase autorităților că fratele său vorbise frecvent la telefon cu o persoană necunoscută familiei. Cu toate acestea, potrivit documentelor examinate de CEDO, nu exista dovada că telefonul tânărului fusese analizat sau că operatorului de telefonie îi fuseseră solicitate evidențele apelurilor.

Judecătorii au considerat că asemenea verificări puteau oferi informații despre starea sa înaintea incidentului, despre persoanele cu care intrase în contact și despre circumstanțele călătoriei în Germania.

Familia nu știa că tânărul fusese în Germania, iar motivele deplasării și persoanele întâlnite acolo rămăseseră neclarificate. Majoritatea a observat și că suma considerabilă de numerar găsită asupra lui și în bagaje era un element pe care procurorii nu îl examinaseră mai departe.

Aceste elemente nu dovedeau existența unei infracțiuni. Pentru judecătorii majoritari, ele reprezentau însă piste rezonabile care ar fi trebuit examinate înainte de închiderea investigației.

Un al treilea aspect privea participarea familiei.

Potrivit majorității, din materialele aflate la dosar reieșea că tatăl victimei nu fusese implicat în investigație și nici audiat. Judecătorii au subliniat că informarea rudelor despre mersul anchetei nu este suficientă: acestea trebuie să poată participa activ la ea.

În jurisprudența Curții, implicarea familiei este una dintre garanțiile necesare pentru protejarea intereselor sale legitime și pentru asigurarea responsabilității autorităților.

Pe baza acestor deficiențe, majoritatea judecătorilor a concluzionat că ancheta nu fusese suficient de aprofundată și că Albania a încălcat obligația procedurală prevăzută de articolul 2.

Constatarea încălcării obligației procedurale de investigare a fost adoptată cu cinci voturi pentru și două împotrivă. Admiterea spre examinare a acestei plângeri și declararea restului cererii ca inadmisibil au fost unanime.

Judecătorii Peeter Roosma și Canòlic Mingorance Cairat au formulat o opinie separată comună, în dezacord cu majoritatea. Ei au pus sub semnul întrebării chiar temeiul calificării decesului drept suspect: moartea prin suicid nu era contestată, incidentul fusese surprins de camere și observat de martori, iar tânărul nu se afla sub controlul statului. În opinia lor, majoritatea nu explicase suficient împrejurările suspecte care justificau extinderea obligației de investigare.

Cei doi judecători au susținut că întrebarea decisivă era dacă verificările suplimentare aveau șanse realiste să stabilească o răspundere juridică pentru deces, nu dacă puteau explica toate motivele personale ale suicidului. Ei nu au identificat o pistă evidentă neexaminată care să poată duce la o asemenea răspundere și au considerat ancheta suficient de aprofundată.

În privința familiei, opinia separată a amintit că sora victimei fusese audiată și că tatăl participase activ la contestarea închiderii dosarului în instanțele naționale. Majoritatea a considerat totuși că lipsa implicării și audierii tatălui în investigația propriu-zisă afectase eficacitatea anchetei.

CEDO nu a acordat despăgubiri în această procedură: Shaban Kapllanaj nu depusese o cerere de satisfacție echitabilă. Aceasta nu înseamnă că nu ceruse despăgubiri în Albania.

La 19 iulie 2019, el deschisese un proces civil împotriva companiei private de securitate ICTS Albania Integrated Services și a aeroportului din Tirana. Potrivit hotărârii CEDO, cauza era încă pendinte în primă instanță, după mai bine de șapte ani. Curtea a arătat că acel remediu civil nu era relevant pentru plângerea privind eficacitatea anchetei, pentru care reclamantul epuizase căile interne.

Hotărârea nu dispune expres redeschiderea anchetei penale și nu stabilește răspunderea penală a vreunei persoane pentru moartea tânărului.

Articolul 2 din Convenția europeană a drepturilor omului protejează dreptul la viață și impune statelor două categorii de obligații.

Componenta materială privește, între altele, protejarea persoanelor împotriva unor riscuri reale și imediate pentru viață, atunci când autoritățile cunosc sau ar fi trebuit să cunoască aceste riscuri și pot adopta măsuri rezonabile de prevenire.

Componenta procedurală privește obligația de a investiga efectiv decesele produse în circumstanțe suspecte.

O asemenea investigație trebuie să urmărească stabilirea faptelor și, atunci când este cazul, identificarea persoanelor responsabile. Autoritățile trebuie să colecteze probele relevante, să examineze ipotezele rezonabile, să acționeze cu promptitudine și să asigure implicarea adecvată a familiei. Este o obligație de a folosi mijloacele rezonabile disponibile, nu de a obține obligatoriu un anumit rezultat sau o condamnare.

Aceste standarde se aplică și unor decese produse în urma unor acte ale persoanei decedate, atunci când circumstanțele justifică o investigație efectivă.

Hotărârea a fost adoptată după deliberarea din 22 septembrie 2026 de o Cameră a Secției a treia a CEDO și comunicată în scris la 20 octombrie. La data comunicării nu era definitivă.

Părțile pot cere, în termen de trei luni, trimiterea cauzei în fața Marii Camere, iar un colegiu de cinci judecători decide dacă acceptă cererea. Potrivit articolului 44 al Convenției, hotărârea de Cameră devine definitivă dacă părțile declară că nu vor cere trimiterea, dacă termenul de trei luni expiră fără o cerere sau dacă cererea este respinsă. Dacă trimiterea este acceptată, Marea Cameră reexaminează cauza.

După definitivare, executarea hotărârilor prin care se constată încălcări ale Convenției este supravegheată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei.

Statele au obligația de a remedia încălcările constatate, însă măsurile concrete depind de circumstanțele cazului, de dreptul intern și de procesul de supraveghere a executării.

Odată definitivă, hotărârea va fi obligatorie pentru Albania în această cauză. Interpretarea dreptului la viață oferită de CEDO este relevantă și pentru celelalte state părți la Convenție, inclusiv România, fără ca această hotărâre să dispună măsuri individuale împotriva lor.