Comisia Europeană, într-o acțiune fără precedent, declanșează Articolul 7 al Tratatului UE împotriva Poloniei, procedură care poate genera pierderea dreptului de vot în cadrul UE.
Comisia Europeană (CE) a adoptat o măsură fără precedent și a impus sancțiuni Poloniei pe care o acuză că încalcă prin reforme judiciare valorile democratice de bază ale Uniunii Europene, potrivit agenției poloneze de presă de stat PAP, scrie The Associated Press.
Ministrul polonez al Justiției Zbigniew Ziobro a părut să confirme această măsură, miercuri, spunând că a primit decizia cu calm și insistând asupra faptului că Polonia este o țară care respectă legea, scrie News.ro.
Potrivit PAP, care nu-și identifică sursa, Comisia a declanșat Articolul 7 al Tratatului UE, o procedură care poate conduce la pierderea drepturilor de vot ale Varșoviei în Consiliul European.
Articolul 7, prezentat drept „opțiunea nucleară”, nu a mai fost folosit împotriva vreunui stat membru până acum. Această măsură este considerată un semn al îngrijorării profunde a europenilor față de reformele guvernamentale controversate în domeniul justiției.
Însă eventualele sancțiuni – precum retragerea drepturilor de vot – pot interveni doar într-o a doua fază, care necesită, în vederea lansării ei, un vot în unanimitate al țărilor europene (fără cel vizat).
În contextul în care Ungaria a anunțat deja că se va opune, adoptarea efectivă a unor sancțiuni pare improbabilă. Bruxellesul contează însă pe greutatea simbolică a declanșării procedurii, care va permite implicarea tuturor statelor membre în dezbatere.
Deși este conștientă că o suspendare a drepturilor de vot rămâne o amenințare teoretică, UE are deja în vedere noi instrumente. Circulă ideea condiționării accesului la fonduri structurale europene de respectarea valorilor și deciziilor UE. „O țară care intră în derivă față de statul de drept nu poate în același timp să ceară Bruxellesului să o susțină cu fonduri de coeziune în valoare de miliarde de euro”, al căror principal beneficiar este Polonia, a avertizat ministrul francez Nathalie Loiseau.