
Comisia Europeană pregătește prima metodologie comună a Uniunii pentru certificarea carbonului stocat pe termen lung în clădiri, prin utilizarea lemnului și a altor materiale de construcții provenite din biomasă. Proiectul de act delegat, pus în consultare publică până la 10 decembrie 2026, urmărește stabilirea unor reguli verificabile pentru calcularea și monitorizarea carbonului biogenic păstrat în produsele utilizate la construcții. Cadrul juridic european cere ca stocarea în produsele de lungă durată să acopere cel puțin 35 de ani. Certificarea ar fi voluntară și nu ar transforma automat o clădire construită din lemn într-o clădire neutră climatic, deoarece emisiile asociate producției materialelor, transportului, construirii și utilizării trebuie analizate separat.
Pe scurt
-
Comisia a anunțat la 18 noiembrie consultarea privind prima metodologie pentru carbonul stocat în clădiri. Observațiile pot fi transmise până la 10 decembrie 2026.
-
Regulamentul (UE) 2024/3012 cere stocarea carbonului în produse de lungă durată pentru cel puțin 35 de ani. Prima metodologie propusă pentru această categorie vizează materialele de construcții de origine biologică.
-
Certificarea va trebui să respecte criteriile europene privind cuantificarea, adiționalitatea, durata stocării, monitorizarea, răspunderea și sustenabilitatea. Respectarea lor trebuie verificată prin organisme independente.
-
Noile reguli ar putea interesa constructorii, dezvoltatorii imobiliari, producătorii de materiale și proprietarii clădirilor. Certificarea ar permite documentarea carbonului biogenic stocat, fără să garanteze automat neutralitatea climatică a întregului proiect.
-
Metodologia se află încă în consultare. Regulamentul de bază este deja în vigoare, dar actul delegat trebuie adoptat de Comisie și supus controlului Parlamentului European și Consiliului înainte de aplicare.
Consultarea a început la 12 noiembrie, iar proiectul este identificat prin referința Ares(2026)10593775. Comisia a prezentat inițiativa într-un anunț din 18 noiembrie.
Ideea pornește de la o caracteristică a lemnului și a altor materiale de origine vegetală. În timpul creșterii, plantele absorb dioxid de carbon din atmosferă prin fotosinteză și încorporează carbon în structura lor. O parte din acesta poate rămâne stocată după recoltare și prelucrare, dacă materialele rezultate sunt folosite în produse cu o durată lungă de viață. În sectorul construcțiilor, asemenea produse pot include elemente structurale din lemn, panouri, componente prefabricate și materiale izolatoare realizate din biomasă. În condiții adecvate, carbonul încorporat poate rămâne în material pe întreaga perioadă de utilizare a clădirii.
Acest proces nu trebuie confundat cu captarea industrială a CO₂ din atmosfera ambiantă sau cu stocarea geologică permanentă. Carbonul din materialele vegetale poate fi eliberat ulterior, de exemplu prin ardere sau degradare, iar rezultatul climatic depinde de durata utilizării, gestionarea materialului și emisiile generate pe întregul parcurs al activității.
Regulamentul de bază a fost adoptat la 27 noiembrie 2024 și a intrat în vigoare în decembrie același an. Actul stabilește primul cadru voluntar la nivelul Uniunii pentru certificarea eliminărilor permanente de carbon, a activităților agricole și forestiere de sechestrare a carbonului și a stocării carbonului în produse.
Pentru ultima categorie, regulamentul definește stocarea ca activitate sau proces prin care carbonul atmosferic ori biogenic este captat și păstrat în produse de lungă durată pentru cel puțin 35 de ani, cu posibilitatea monitorizării cantităților certificate. Pragul de 35 de ani stabilește o condiție minimă pentru categoria juridică a stocării carbonului în produse. El nu reprezintă o durată maximă de viață a clădirilor și nici o garanție că fiecare produs realizat din lemn îndeplinește automat cerințele certificării.
Cadrul CRCF grupează cerințele în patru categorii: cuantificare, adiționalitate, stocare și răspundere, respectiv sustenabilitate.
Cuantificarea presupune stabilirea cantității de carbon stocate și identificarea emisiilor relevante asociate activității. O estimare nu este credibilă dacă omite surse importante de emisii sau dacă utilizează ipoteze care supraevaluează beneficiul climatic. Adiționalitatea reprezintă o a doua cerință. În cadrul CRCF, certificarea trebuie să demonstreze că activitatea produce un beneficiu climatic suplimentar în raport cu situația de referință relevantă și cu cerințele legale aplicabile.
Carbonul păstrat în materialele unei clădiri nu este neapărat stocat permanent. O clădire poate fi modificată, demolată sau distrusă înaintea sfârșitului perioadei planificate, iar materialele pot fi reutilizate, reciclate, arse sau eliminate. Din acest motiv, cadrul european cere o perioadă de monitorizare și mecanisme care să trateze eventualele eliberări ale carbonului certificat. Regulamentul de bază prevede că metodologiile trebuie să definească durata monitorizării și mecanismele de răspundere corespunzătoare. Acestea pot include instrumente de gestionare colectivă a riscurilor sau mecanisme de asigurare, în condițiile stabilite pentru fiecare categorie.
În cazul lemnului, proveniența materialului și gestionarea durabilă a pădurilor sunt esențiale. Stocarea carbonului într-un produs nu poate fi evaluată separat de efectele recoltării biomasei asupra pădurii, biodiversității și capacității ecosistemului de a continua să absoarbă carbon.
Regulamentul CRCF prevede un sistem de certificare voluntară, în care operatorii participă prin scheme de certificare recunoscute de Comisie, iar respectarea condițiilor este verificată de organisme de certificare independente. Aceste organisme trebuie să respecte cerințe privind competența, acreditarea sau recunoașterea de către autoritățile competente și procedurile de audit. În noiembrie 2025, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2358, care stabilește regulile pentru schemele de certificare, organismele de certificare și audituri.
Potrivit comunicatului din 18 noiembrie 2026, Comisia analizează cererile depuse de nouă scheme de certificare care doresc să fie recunoscute în cadrul CRCF.
Recunoașterea schemelor și adoptarea metodologiilor sunt etape distincte. Certificarea unei activități concrete poate avea loc numai în condițiile prevăzute de cadrul juridic și de normele tehnice aplicabile.
În februarie 2026 au fost adoptate reguli pentru anumite forme de eliminare permanentă a carbonului, inclusiv captarea directă din atmosferă urmată de stocare, captarea emisiilor biogene cu stocare și eliminările prin biochar. În iulie 2026, Comisia a adoptat metodologii pentru trei categorii de activități agricole și forestiere: gestionarea solurilor minerale în agricultură și agroforestier, reumidificarea turbăriilor și a altor soluri organice și împădurirea.
Certificarea nu înseamnă automat că unitățile obținute pot fi folosite pentru îndeplinirea obligațiilor din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii.
Pentru dezvoltatorii imobiliari și proprietarii de clădiri, metodologia ar putea oferi o modalitate comună de a documenta performanța stocării carbonului în materialele utilizate. Pentru firmele de construcții, introducerea unor reguli comparabile poate facilita evaluarea alternativelor de proiectare și a materialelor utilizate, dar va implica și colectarea datelor, documentarea provenienței și verificări. Costurile acestor proceduri vor depinde de forma finală a metodologiei, de caracteristicile proiectelor și de cerințele schemelor de certificare.
Un proiect poate încorpora materiale care stochează carbon și, în același timp, poate genera emisii semnificative prin fabricarea altor materiale, transport și consum energetic. Prin urmare, certificarea carbonului stocat în lemn sau alte componente biologice nu este, singură, o dovadă că întregul imobil are emisii nete zero, că este neutru climatic sau că toate afirmațiile de marketing privind sustenabilitatea lui sunt justificate.
Participarea la consultare oferă actorilor economici și organizațiilor interesate posibilitatea de a semnala dificultăți privind calculul, verificarea, durata monitorizării, costurile administrative și legătura cu alte norme europene.
După adoptarea actului de către Comisie, Parlamentul European și Consiliul exercită drepturile de control prevăzute de Regulamentul CRCF pentru actele delegate. În condițiile juridice aplicabile, instituțiile pot formula obiecții.
Termenul imediat este 10 decembrie 2026, când se încheie consultarea publică. Următoarele etape de urmărit sunt versiunea finală a actului delegat, examinarea sa de către Parlament și Consiliu și aplicarea efectivă a metodologiei prin schemele de certificare recunoscute.

















