Comisia spune că planurile UE pentru crize alimentare nu obligă statele să creeze stocuri și nu prevăd rezerve europene de hrană

Statele membre vor trebui să pregătească planuri pentru menținerea aprovizionării cu produse agricole în cazul unor crize grave, dar nu vor fi obligate să constituie stocuri strategice de alimente, iar Uniunea Europeană nu va crea o rezervă alimentară proprie, a clarificat Comisia Europeană în Comisia pentru agricultură a Parlamentului European. Brigitte Misonne, directoare interimară pentru piețe în DG AGRI, a explicat că reforma propusă pentru perioada de după 2027 urmărește coordonarea, transparența și solidaritatea între state, fără revenirea la vechile stocuri de intervenție folosite pentru administrarea piețelor agricole.

Clarificarea vine pe fondul dezbaterii privind noile reguli de pregătire pentru crize introduse în reforma Organizării comune a piețelor agricole. Propunerea Comisiei prevede că statele membre trebuie să elaboreze planuri naționale de securitate alimentară și răspuns la crize, adaptate propriilor profiluri de risc și propriilor structuri administrative.

Aceste planuri ar trebui să identifice vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare, să stabilească mecanisme de monitorizare și avertizare timpurie, să precizeze responsabilitățile autorităților și să permită agregarea informațiilor privind stocurile unor produse agricole esențiale. Statele ar urma să desemneze și o autoritate națională responsabilă pentru coordonarea pregătirii și răspunsului în materie de securitate alimentară.

Obligația de a avea un plan nu înseamnă însă obligația de a avea depozite pline cu produse alimentare. Misonne a spus explicit în AGRI că propunerea nu creează stocuri de hrană la nivelul Uniunii și nu obligă statele membre să constituie rezerve. Decizia de a păstra sau nu astfel de rezerve rămâne la nivel național, deoarece vulnerabilitățile, infrastructura, capacitatea de producție și riscurile diferă de la o țară la alta.

Comisia face astfel o distincție între pregătirea obligatorie și stocarea voluntară. Planurile naționale ar deveni o componentă a noului cadru european, în timp ce constituirea efectivă a rezervelor rămâne o alegere a statelor. Unele țări păstrează deja stocuri strategice, iar altele analizează asemenea sisteme, dar reforma nu introduce o cantitate minimă de hrană pe care fiecare guvern ar trebui să o depoziteze.

În statele care aleg să creeze rezerve, legislația propusă stabilește însă condiții privind modul în care acestea pot funcționa. Volumele ar trebui stabilite pornind de la ținte predefinite și evaluate periodic în funcție de riscurile din lanțul de aprovizionare. Achiziția produselor ar trebui făcută prin proceduri transparente și la prețurile pieței, iar eliberarea lor ar urma să respecte același principiu.

Aceste reguli sunt menite să evite transformarea rezervelor într-un mecanism de intervenție economică. Comisia a insistat că noile stocuri pentru situații de urgență nu trebuie confundate cu vechile stocuri de intervenție ale Politicii Agricole Comune, folosite în trecut pentru influențarea piețelor și susținerea prețurilor. Rolul rezervelor strategice ar fi limitat la perturbări grave ale aprovizionării.

Misonne a revenit asupra acestei distincții după intervențiile eurodeputaților. Ea a explicat că unele state dețin direct cantități de produse alimentare, în timp ce altele folosesc sisteme prin care operatorii privați sunt obligați sau încurajați să păstreze anumite volume ce pot fi mobilizate în situații de criză. Comisia nu propune un singur model european pentru aceste sisteme.

Dimensiunea europeană apare în schimb în coordonare și schimbul de informații. Propunerea consolidează European Food Security Crisis Preparedness and Response Mechanism, EFSCM, structura care reunește autoritățile publice, producătorii, procesatorii, comercianții și alte organizații implicate în lanțul alimentar. În timpul unei crize, această structură ar putea permite identificarea rapidă a vulnerabilităților și coordonarea răspunsului între state.

Comisia ar putea solicita în situații grave informații în timp real despre stocurile publice și private de produse agroalimentare și despre alte elemente necesare menținerii aprovizionării. Propunerea permite și dezvoltarea unor mecanisme voluntare prin care un stat care deține rezerve poate pune o parte din ele la dispoziția altui stat confruntat cu o penurie severă.

Misonne a spus că valoarea adăugată a intervenției europene constă tocmai în această transparență și solidaritate. Statele ar continua să decidă dacă și ce stochează, dar Comisia ar trebui să aibă o imagine mai clară asupra capacităților existente și asupra riscurilor din piața unică pentru a putea coordona reacția în cazul unei crize majore.

Noul capitol al Organizării comune a piețelor se referă la produse agricole. Îngrășămintele și alte inputuri esențiale sunt relevante pentru securitatea alimentară, dar nu intră în aceste dispoziții privind rezervele agricole. Comisia le tratează prin alte instrumente, inclusiv prin lucrările privind securitatea aprovizionării cu îngrășăminte.

Propunerea nu este încă legislație adoptată. Ea face parte din reforma cadrului agricol pentru perioada de după 2027 și trebuie negociată de Parlamentul European și Consiliu. Discuția din AGRI clarifică însă un element care poate genera confuzie în dezbaterea publică: UE propune obligativitatea pregătirii pentru crize, nu obligativitatea stocării de alimente în fiecare stat.