Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Italia a încălcat dreptul UE prin sistemul de recrutare a personalului administrativ, tehnic și auxiliar din unitățile publice de educație. În cauza Comisia împotriva Italiei, Curtea a admis acțiunea Comisiei Europene și a constatat că legislația italiană nu conține garanții suficiente pentru a preveni folosirea abuzivă a contractelor succesive pe durată determinată.

Pe scurt

1. Curtea de Justiție a UE a admis acțiunea Comisiei Europene împotriva Italiei.

2. Cauza privește personalul administrativ, tehnic și auxiliar, ATA, din unitățile publice de educație.

3. Curtea a constatat că legislația italiană nu stabilește o durată maximă sau un număr maxim de contracte temporare pentru această categorie de personal.

4. Judecătorii au considerat că accesul la titularizare prin examene organizate ad hoc și fără calendar previzibil nu previne abuzul de contracte pe durată determinată.

5. Italia trebuie să se conformeze hotărârii, iar Comisia poate reveni la Curte pentru sancțiuni financiare dacă statul nu aplică decizia.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că sistemul italian de recrutare a personalului administrativ, tehnic și auxiliar din unitățile publice de educație încalcă dreptul UE privind contractele pe durată determinată. Hotărârea a fost pronunțată la 13 mai 2026, în cauza C-155/25, Comisia împotriva Italiei.

În Italia, personalul administrativ, tehnic și auxiliar din școlile publice, cunoscut drept personal ATA, este recrutat prin contracte pe durată determinată pentru ocuparea temporară a posturilor vacante. Potrivit comunicatului Curții, trecerea acestor angajați pe posturi permanente în aceleași funcții se face doar prin concursuri care nu sunt organizate după un calendar precis și care sunt rezervate angajaților din această categorie cu cel puțin doi ani de experiență în baza unor astfel de contracte.

Comisia Europeană a considerat că acest sistem este incompatibil cu dreptul UE privind contractele pe durată determinată, care impune limitări ale utilizării acestora și favorizează procedurile de recrutare permanentă. Din acest motiv, Comisia a introdus o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Italiei.

Curtea a admis acțiunea Comisiei. Judecătorii au constatat, mai întâi, că cadrul legislativ italian nu prevede nici o durată maximă, nici un număr maxim de contracte temporare pentru personalul ATA. Această lipsă de limite este relevantă deoarece dreptul UE cere statelor membre să prevadă măsuri efective pentru a preveni utilizarea abuzivă a contractelor succesive pe durată determinată.

Curtea a analizat și sistemul concursurilor prin care personalul ATA poate obține un statut permanent. Potrivit hotărârii, condiția ca participarea la aceste concursuri să presupună cel puțin doi ani de serviciu în baza unui contract pe durată determinată încurajează folosirea acestor contracte în perioada minimă de doi ani, chiar și atunci când posturile răspund, în realitate, unor nevoi permanente și pe termen lung.

Italia a invocat nevoia de flexibilitate, dar Curtea a respins acest argument. Judecătorii au arătat că legislația italiană nu stabilește circumstanțe specifice și concrete care să justifice folosirea succesivă a contractelor pe durată determinată pentru personalul ATA și care să asigure că aceste contracte răspund efectiv unei astfel de nevoi de flexibilitate.

Curtea a considerat, de asemenea, că organizarea recentă a unor concursuri care au dus la titularizarea unor membri ai personalului ATA nu este suficientă pentru a preveni abuzurile. Motivul este caracterul ad hoc și imprevizibil al acestor concursuri.

Hotărârea obligă Italia să se conformeze fără întârziere. Dacă statul membru nu aplică decizia, Comisia poate sesiza din nou Curtea și poate solicita sancțiuni financiare.

Cauza privește aplicarea normelor europene privind munca pe durată determinată, în special clauza 5 din acordul-cadru anexat la Directiva 1999/70/CE. Aceste norme urmăresc să prevină folosirea abuzivă a contractelor succesive pe durată determinată și să încurajeze stabilitatea raporturilor de muncă atunci când nevoile angajatorului sunt permanente.

Procedura folosită de Comisie este acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor. Aceasta poate fi introdusă împotriva unui stat membru care nu respectă dreptul UE. Dacă Curtea constată încălcarea, statul vizat trebuie să se conformeze hotărârii. În cazul în care nu o face, Comisia poate introduce o nouă acțiune și poate cere aplicarea de penalități financiare.