Angela Merkel obișnuiște să spună că „Uniunea Europeană reprezintă aproximativ 5% din populația globului, aroape 25% din PIB-ul mondial și în jur de 50% din cheltuielile globale pentru asistență socială.” Cifrele reale sunt mult mai îngrijorătoare, scrie economistul Danielle Lacalle pe pagina de web a Institutului Mises, un centru al promovarii liberalismului economic.
Uniunea Europeană este:
- 7,2% din populația globului.
- 23,8 din PIB-ul mondial.
- 58% din cheltuielile sociale ale lumii.
Ceva sau cineva trebuie să dea. Media din UE a impozitelor puse în cârca angajaților este 44,9%. Un angajat mediu din UE lucrează o jumătate din an pentru a-și plăti dările către stat.
Taxele și impozitele contează pentru formarea a 41% din PIB-ul zonei euro. Ușurința cu care se fac afacerile este rămasă în urmă față de principalele economii mondiale.
Birocrația este asfixiatoare. UE emite în medie 80 de directive, 1.200 de reglementări și 700 de decizii pe an. Principalele economii din UE rămân semnificativ sub liderii mondiali din punct de vedere al libertății economice.
În același timp, în ciuda grelei poveri și confiscarea constantă a bunăstării, datoria medie a țărilor din UE a ajuns la 90% din PIB.
Făcând în permanență estimări privind evaziunea fiscală și apelând la impozitarea bogatului ca miraj, a dus la niveluri nesustenabile de povară guvernamentală asupra economiei reale și împiedică investițiile și investițiile de capital, deoarece politicile vizează tot mai mult impozitarea productivității pentru a subvenționa productivitatea neproductivă.
Făcând în permanență estimări ale evaziunii fiscale ce țin de science fiction și apelarea la mirajul impozitării celor bogați a dus la niveluri nesustenabile ale poverii pe care guvernele o pun pe economia reală și împiedică investițiile și investițiile de capital, deoarece politicile vizează tot mai mult impozitarea productivității pentru a subvenționa neproductivitatea.
Recurgând la estimări nerealiste ale veniturilor din taxe făcute de politicieni – care nu sunt niciodată atinse – pentru cheltuieli cât se poate de reale – care în mod constant sunt mai mari decât bugetul – a făcut ca UE să ajungă sa-și reducă din nivelul datoriilor așa cum se anticipa.
Costul hiper-reglementărilor și taxarea excesivă a creării de noi locuri de muncă, investițiilor și inovării este evident. În UE se înregistrează o rată a șomajului aproape dublă față de cea mai mare parte a economiilor de vârf, iar nivelul ridicat al impozitării împiedică creșterea IMM-urilor, raportul celor care ajung la statutul de întreprindere mare fiind la jumătate, comparativ cu ce se întâmplă în SUA.
Uniunea Europeană are multe aspecte pozitive, scrie Danielle Lacalle. Dar nu putem lăsa birocrația și taxarea oneroasă să distrugă un proiect valoros. Deoarece ignorând aceste riscuri, vom face ca UE să facă implozie.
Cu excepția cazului în care politicienii europeni nu-și vor schimba modul de gândire și nu vor trece de la un model bazat pe impozitarea masivă și birocrație la reduceri de taxe, mai puțină birocrație, mai multă deschidere pentru business, libertate economică, crearea de noi locuri de muncă și atragerea de capital. În caz contrar, statul bunăstării va dispărea.
Statul bunăstării al UE poate fi protejat doar prin încurajarea creșterii, a investițiilor și crearea de noi locuri de muncă. Cu toate acestea, va fi probabil distrus de aceiași care spun că apără „sectorul public”. Făcându-l nesustenabil.