Europa riscă să cumpere arme care se învechesc înainte de a ajunge pe teren dacă nu învață modelul rapid de inovare al Ucrainei

Industria europeană de apărare poate prelua tehnologie și produse dezvoltate în Ucraina, dar riscă să piardă componenta care le face eficiente în război: legătura rapidă dintre militarii care folosesc un sistem, inginerii care îl modifică și producătorii care livrează următoarea versiune. O analiză Friends of Europe susține că avantajul ucrainean este capacitatea de a adapta armele și programele în zile sau săptămâni, în timp ce procedurile europene pot dura luni sau ani.

După mai mult de patru ani de război, Ucraina a trecut de la statutul de beneficiar al ajutorului militar la cel de producător și partener pentru industria europeană de apărare. Companiile ucrainene au dezvoltat drone, sisteme robotizate, programe și soluții de război electronic testate direct în condiții de luptă.

Autorii analizei avertizează că valoarea acestei experiențe nu poate fi măsurată numai prin numărul sau performanțele produselor. Sistemele folosite în război au o perioadă scurtă de eficiență, deoarece adversarul identifică rapid mijloace de bruiaj, interceptare, detectare sau distrugere.

O dronă care funcționează într-un anumit sector al frontului poate deveni mai puțin eficientă după schimbarea frecvențelor de bruiaj, introducerea unor noi senzori sau modificarea apărării antiaeriene. Producătorul trebuie atunci să schimbe componente, programe, comunicații sau tactici de utilizare.

În modelul descris de autori, problema identificată de o unitate militară este transmisă direct echipei care a proiectat sau construit sistemul. Militarii și inginerii pot comunica prin aceleași canale digitale, iar soluția este modificată, testată și retrimisă pe front fără parcurgerea unei noi proceduri complete de achiziție.

Mai multe versiuni pot fi testate înainte de identificarea unei soluții funcționale. Producția la scară mai mare începe după ce produsul modificat demonstrează în condiții reale că răspunde problemei pentru care a fost schimbat.

Analiza descrie războiul din Ucraina drept o competiție între două sisteme de învățare și adaptare. Avantajul nu revine permanent părții care introduce prima o tehnologie, deoarece adversarul dezvoltă contramăsuri. El aparține temporar celui care primește informațiile, modifică sistemul și îl retrimite pe teren mai repede.

Schimbările din războiul electronic, utilizarea cablurilor de fibră optică pentru controlul dronelor și dezvoltarea dronelor interceptoare sunt prezentate ca exemple ale acestei succesiuni rapide dintre tehnologie și contramăsură. Fiecare dezvoltare provoacă un nou ciclu de adaptare.

Autorii numesc acest avantaj „temporal”: performanța militară depinde de viteza cu care o armată poate observa schimbarea, învăța din ea și introduce o nouă soluție. Un sistem tehnic avansat poate pierde din utilitate dacă actualizarea sa durează mai mult decât adaptarea adversarului.

Europa dispune de cercetători, ingineri și companii capabile să dezvolte tehnologie militară avansată. Problema identificată în analiză este organizarea procesului prin care tehnologia este comandată, aprobată și modificată.

În modelul european descris de autori, utilizatorul militar se află de obicei la sfârșitul lanțului. O nevoie operațională este transformată în cerințe formale, trece prin etape administrative, este inclusă într-o procedură de achiziție și ajunge apoi la producător. Produsul final este livrat după certificare și testare.

Dacă procedura durează prea mult, problema pentru care a fost proiectat echipamentul poate să se fi schimbat înainte de livrare. Sistemul poate rămâne performant din punct de vedere tehnic, dar să nu mai răspundă mediului în care trebuie folosit.

Modelul ucrainean plasează utilizatorul la începutul procesului. Unitatea militară indică problema, producătorul modifică produsul, iar noua versiune este testată în luptă. Eșecurile sunt transmise imediat inginerilor și devin baza următoarei modificări.

„Poți avea cel mai bun echipament de pe piață, dar dacă nu este adaptat în timp real, dacă actualizarea durează luni sau ani și nu există feedback rapid de pe front, drona se poate transforma într-o jucărie scumpă și ineficientă”, afirmă autorii.

Cooperarea industrială dintre Europa și Ucraina s-a intensificat din 2024 și a accelerat după lansarea programului Build with Ukraine în 2025. Acesta urmărește să combine capitalul, tehnologia, infrastructura de producție și capacitatea de certificare din Europa cu experiența ucraineană, personalul specializat și capacitatea de integrare a sistemelor.

Întreprinderile mixte sunt una dintre formele preferate de cooperare. Acestea permit producția împreună cu companii și state europene, mărirea capacității industriale și continuarea livrărilor către forțele armate ucrainene.

Alte variante includ producția comună, parteneriatele bilaterale, achizițiile directe și cumpărarea unor participații în companii. Ucraina pregătește și un mecanism pentru exportul controlat al tehnologiilor de apărare produse intern.

Aceste forme de cooperare pot transfera echipamente, investiții, expertiză și capacitate de producție. Autorii consideră însă că ele nu transferă automat modul de lucru care face posibilă modificarea rapidă a produselor.

Un proiect comun poate construi aceeași dronă în altă țară, dar nu reproduce neapărat relația directă dintre unitatea militară, ingineri și fabrică. În absența acestui circuit, produsul poate fi fabricat în cantități mari fără ca schimbările necesare să ajungă suficient de repede în producție.

Acordurile bilaterale pot crea și o structură fragmentată. Fiecare stat stabilește reguli, contracte, standarde și proceduri separate, ceea ce îngreunează folosirea experienței ucrainene la nivelul întregii baze industriale europene.

Analiza nu cere eliminarea certificării sau a regulilor de achiziție. Propunerile vizează scurtarea etapelor, posibilitatea actualizării produselor pe parcursul contractelor și o relație mai apropiată între utilizatorii militari și companii.

Autorii cer cerințe de achiziție mai flexibile, testare rapidă, certificare într-un timp mai scurt și semnale de cerere suficient de previzibile pentru ca firmele să investească. Contractele ar trebui să permită modificarea produselor fără reluarea întregului proces pentru fiecare versiune.

Predictibilitatea este necesară deoarece firmele trebuie să investească în oameni, fabrici și componente. În același timp, producția rigidă a unei singure versiuni poate deveni riscantă atunci când tehnologia și condițiile operaționale se schimbă rapid.

Analiza avertizează că industria europeană poate fi pusă să mărească producția fără să știe dacă cererea va continua și fără mecanisme suficient de flexibile pentru actualizarea produselor. Rezultatul poate fi acumularea unor sisteme costisitoare care nu mai corespund celor mai noi condiții de pe teren.

Autorii susțin că Europa tratează încă inovația militară în principal ca pe achiziția unei platforme: o dronă, un vehicul, un sistem de comunicații sau o armă. În războiul actual, produsul rămâne util numai dacă ecosistemul din jurul său îl poate adapta continuu.

Experiența Ucrainei a fost construită sub presiunea războiului și cu pierderi umane și materiale. Textul nu propune copierea integrală a procedurilor de război, ci integrarea unor principii precum feedbackul direct, testarea rapidă și adaptarea continuă în cooperarea europeană de apărare.

Analiza concluzionează că problema pentru Europa nu este numai dacă va produce sau cumpăra tehnologie ucraineană. Testul este dacă instituțiile, armatele și industria europeană pot modifica echipamentele la viteza cerută de războiul modern.