Europa trebuie să își pregătească apărarea pentru scenarii cu mai puțin sprijin american

Europa trebuie să își consolideze apărarea pentru scenarii în care Statele Unite reduc sprijinul militar, blochează decizii în NATO sau își mută resursele strategice spre alte regiuni. Un raport publicat de CEPS, RUSI, Clingendael și IEP susține că statele europene nu își pot permite să excludă nicio opțiune și trebuie să avanseze simultan pe trei direcții: o NATO mai europeană, un nou multilateralism european și o cooperare de apărare condusă de Uniunea Europeană.

Pe scurt

1. Raportul afirmă că Europa se află într-un punct critic, determinat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, de amenințările hibride și de incertitudinile privind rolul viitor al Statelor Unite în NATO.

2. Autorii recomandă ca prioritate „europenizarea” NATO, prin creșterea rolului europenilor în comandamente, planificare, capacități și coordonare politică.

3. Raportul propune și un nou multilateralism european, bazat pe grupuri de state capabile și dispuse să acționeze atunci când NATO ar deveni blocată politic sau operațional.

4. A treia cale este cooperarea de apărare condusă de Uniunea Europeană, cu accent pe dezvoltarea capacităților, integrarea industriei ucrainene de apărare, folosirea instrumentului SAFE și operaționalizarea clauzei de apărare reciprocă din tratatele UE.

5. Documentul recomandă cheltuieli militare de 3,5% din PIB până în 2035 pentru capabilități militare, cu posibilitatea revizuirii țintelor dacă Statele Unite își reduc prezența mai repede.

Raportul pornește de la ideea că securitatea europeană a intrat într-o fază de incertitudine structurală. Rusia este descrisă ca o amenințare pe termen scurt și lung, prin războiul împotriva Ucrainei, acțiunile destabilizatoare, controlul de facto asupra Belarusului și prezența pe teritoriul Republicii Moldova. Autorii notează că Moscova încearcă să își refacă influența asupra Europei Centrale și de Est și percepe NATO ca adversar.

În același timp, raportul tratează Statele Unite ca un aliat esențial, dar mai puțin previzibil. Autorii susțin că politica americană poate produce scenarii în care Washingtonul își reduce implicarea în Europa, condiționează garanțiile de securitate sau blochează decizii în cadrul Alianței. Într-un astfel de context, Europa trebuie să mențină Statele Unite aproape, reducând în paralel dependențele față de armament, software și capabilități strategice americane.

Prima cale propusă este o NATO mai europeană. Raportul recomandă ca europenii să preia treptat mai multe poziții de comandă deținute în prezent de americani, să contribuie mai mult la executarea planurilor regionale și să pregătească structuri capabile să funcționeze cu sprijin american redus sau absent. Autorii consideră că funcția de comandant suprem aliat în Europa ar trebui să rămână, pentru moment, deținută de un ofițer american, pentru a menține angajamentul militar al Statelor Unite și credibilitatea descurajării nucleare extinse.

O recomandare importantă este reconstituirea unui „Eurogroup” în cadrul NATO. Acesta ar fi un mecanism permanent de coordonare politică între aliații europeni, transparent față de restul Alianței, pentru dialog strategic, dezvoltarea comună a capabilităților și organizarea posturii militare în regiuni precum flancul estic, Arctica și Mediterana.

Raportul recomandă și reorganizarea geografică a unor structuri de comandă. Printre exemple se află creșterea capacităților de comandă terestră în Finlanda, mutarea responsabilității pentru flancul estic de la comandamentul comun de la Brunssum către o nouă comandă terestră în Polonia și crearea unui cartier general NATO european la Brunssum pentru operațiuni conduse de europeni, în coordonare cu structurile NATO.

A doua cale este un nou multilateralism european. Raportul pornește de la scenariul în care Statele Unite sau un alt aliat ar face NATO disfuncțională din interior, prin întârzierea sau blocarea deciziilor politice ori prin împiedicarea comandamentului operațional într-o situație de apărare colectivă. Pentru astfel de scenarii, autorii recomandă conectarea și consolidarea aranjamentelor minilaterale existente între state europene.

Raportul propune ca aceste grupări să aibă structuri compatibile cu NATO, capacitate de planificare, comandă și control, schimb de informații, achiziții comune și, acolo unde este necesar, forțe multinaționale. În viziunea autorilor, ar trebui să existe cel puțin o structură minilaterală pentru fiecare plan regional al NATO.

O propunere mai sensibilă este crearea unui Consiliu European de Securitate, ca mecanism de consultare și decizie pentru o coaliție de state europene dispuse să acționeze. Raportul notează că această idee a fost susținută de CEPS, Clingendael și IEP/Bocconi, dar nu de RUSI. Diferența de poziție este importantă, pentru că arată că raportul nu prezintă o linie unică asupra tuturor soluțiilor instituționale.

A treia cale este cooperarea de apărare condusă de Uniunea Europeană. Autorii consideră că UE are un avantaj comparativ în transformarea țintelor de cheltuieli în investiții concrete, mai ales prin sprijin pentru state membre, țări asociate, candidate și parteneri apropiați precum Norvegia, Ucraina și Regatul Unit.

Raportul cere eliminarea obstacolelor care împiedică NATO și UE să creeze sinergii maxime în dezvoltarea capabilităților. NATO ar trebui să împărtășească mai multe informații cu structurile UE relevante, inclusiv Agenția Europeană de Apărare și Comisia Europeană, iar UE ar trebui să trateze parteneri apropiați precum Regatul Unit ca actori egali în anumite instrumente de finanțare și cooperare.

În zona industrială, raportul recomandă reechilibrarea relațiilor de apărare ale Uniunii Europene cu Regatul Unit, Ucraina și alți aliați non-UE din NATO. Instrumentul SAFE, în valoare de 150 de miliarde de euro, ar trebui deschis unei game mai largi de state cu orientare strategică similară, în special Regatului Unit, iar integrarea industriei de apărare a Ucrainei în piața unică europeană de apărare ar trebui accelerată.

Autorii avertizează că Europa are nevoie de mai mult decât bani. Raportul notează că aliații NATO au convenit asupra unei ținte de 3,5% din PIB pentru capabilități militare până în 2035, plus 1,5% pentru cheltuieli legate de apărare. Problema principală devine folosirea eficientă a acestor resurse pentru descurajare, apărare și reducerea fragmentării industriale.

Deficitele de capabilități sunt prezentate ca ample. Raportul menționează apărarea aeriană și antirachetă integrată, sistemele anti-dronă, capacitățile de lovire de precizie în adâncime, munițiile, mobilitatea militară, personalul, pregătirea și structurile de comandă. În apărarea aeriană, planurile NATO de a multiplica sistemele necesare sunt descrise ca o țintă dificilă atât pentru aliații europeni, cât și pentru Statele Unite.

Un alt risc este timpul. Evaluările europene privind momentul în care Rusia ar putea reconstrui suficient capacitatea militară pentru a amenința continentul variază între trei și șapte ani. Raportul avertizează că multe state își amână creșterile de cheltuieli spre finalul perioadei, în timp ce ciclurile de adaptare tactică observate în Ucraina sunt mult mai rapide decât ciclurile europene obișnuite de achiziție și dezvoltare.

Autorii recomandă operaționalizarea clauzei de apărare reciprocă a Uniunii Europene, articolul 42 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană. În limitele actualului cadru juridic, UE ar trebui să clarifice obligația de ajutor și asistență, să pregătească structurile de comandă existente și să permită statelor non-UE apropiate să ofere sprijin în caz de agresiune armată împotriva unui stat membru.

Raportul include și recomandări privind forțele și instrumentele UE. Capacitatea de desfășurare rapidă, echipele de răspuns rapid cibernetic și inițiativele legate de drone, apărare aeriană, spațiu și flancul estic ar trebui pregătite pentru a suplimenta armatele naționale. Autorii leagă protecția frontierelor externe și combaterea atacurilor hibride de inițiative precum Eastern Flank Watch și de cooperarea cu Frontex.

Raportul apare într-un moment în care apărarea europeană este discutată simultan prin NATO, Uniunea Europeană, coaliții minilaterale și instrumente industriale noi. Concluzia autorilor este că Europa nu poate alege încă o singură cale. NATO rămâne indispensabilă, dar europenii trebuie să poată funcționa mai coerent în interiorul Alianței, să pregătească formate de acțiune între state dispuse și capabile, și să folosească instrumentele UE pentru finanțare, industrie, capabilități și solidaritate.

În acest dosar, analiza vizează atât vulnerabilitățile militare ale Europei, cât și arhitectura politică prin care statele europene pot acționa într-un mediu strategic mai dur. Miza nu este înlocuirea NATO prin UE, ci crearea unei capacități europene suficient de solide pentru a susține apărarea continentului atunci când sprijinul american este incert, întârziat sau limitat.

Raportul a fost publicat în mai 2026 de CEPS, RUSI, Clingendael și IEP, în parteneriat cu Konrad Adenauer Stiftung Europe. Raportorul este Steven Blockmans, senior fellow și director de cercetare la CEPS, cu contribuții scrise de Edward Arnold, Bob Deen și Daniel Gros. Task Force-ul a fost prezidat de Sauli Niinistö, fost președinte al Finlandei.