Grecii protestează la Atena împotriva noilor măsuri de austeritate

Mii de greci au protestat miercuri în timpul programului de lucru în centrul Atenei fiind nemulțumiți de noile măsuri de austeritate cerute de creditorii internaționali în schimbul continuării ajutorului financiar acordat Greciei pentru plata datoriei externe, transmite Reuters.

Au avut loc ciocniri izolate cu forțele de ordine, însă demonstrația a fost în general pașnică.

Greva a avut loc la inițiativa principalelor sindicate din sectorul public și privat ale țării, cu o zi înainte ca Parlamentul Greciei să voteze reformele care ar ajuta la deblocarea finanțării de 86 miliarde de euro, al treilea ajutor acordat Greciei în ultimii șapte ani.

Noile măsuri de austeritate pentru deblocarea ajutorului financiar includ cea de-a 13-a reducere a pensiilor din 2010 și o reducere a indemnizațiilor scutite de impozitul pe venit. Aceste măsuri vin după ani de tăieri care pentru un timp au aruncat țara într-o recesiune profundă.

Câteva zboruri interne au fost anulate, iar transportul public a fost întrerupt în întreaga Atena. Cel puțin 15.000 de persoane, inclusiv pensionari, profesori, medici și avocați, au protestat în fața parlamentului, pe durata întregii perioade cât parlamentarii dezbăteau noile măsuri.

Protestatarii au arborat bannere pe care scria „Nu austerității, da la scutirea datoriilor” și „Aduceți-ne înapoi drepturile pe care ni le-ați furat” și au scandat „Ei vorbesc despre pierderi și câștiguri și noi vorbim despre vieți omenești”.

O parte dintre demonstranți și-au exprimat furia față de guvernul de coaliție al prim-ministrului Alexis Tsipras, al cărui partid de stânga, Syriza, a venit la putere în 2015 promițând să oprească starea de austeritate.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

2026: Anul zero al inteligenței artificiale

de Răzvan Ștefan Tecuceanu, Expert AI | arhitect de sisteme...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii