spot_img
AcasăEuropaLufthansa oferă peste 250 milioane euro pentru activele Alitalia, aflată în insolvență


Lufthansa oferă peste 250 milioane euro pentru activele Alitalia, aflată în insolvență

Compania națională de transport aerian germană, Lufthansa, care a mai achiziționat recent mai multe active de la falimentara Air Berlin, oferă 250 de milioane de euro pentru a prelua cea mai mare parte a flotei, precum și jumătate din angajații companiei italiene Alitalia, aflată și ea în insolvență.

În total, acordul ar include până în 100 de avioane din flota totală de 132 de aparate de zbor, precum și 6.000 din cei 12.000 de angajați pe care îi are acum Alitlia, informează Reuters, citând surse apropiate companiei italiene. Cotidianul Il Messaggero reltează că oferta ar putea fi dublată în urma negocierilor cu guvernul de la Roma și furnizorii.

Din luna mai, Alitalia a declanșat procedurile de faliment pentru a doua oară în ultimul deceniu, după ce angajații au respins reducerile de personal și alte concesii legate de un plan de reorganizare în valoare de 2 miliarde de euro destinat salvării operatorului aerian italian.

Alături de Lufthansa și compania low-cost easyjet, alte patru linii aeriene au depus oferte pentru preluarea de active de la Alitalia. Ofertele pot fi îmbunătățite până la 30 aprile 2018.

Lufthansa și easyJet au achiziționat recent mai multe active ale Air Berlin, numărul doi pe piața germană, care a intrat în insolvență la mijlocului lunii august. Luftansa a plătit 210 milioane euro pentru 81 de avioane și transferul a 1.300 de angajați Air Berlin, în timp ce easyJet a semnat un acord de 40 milioane euro pentru achiziția mai multor active.













RELATED ARTICLES