Parlamentul European aprobă noile reguli de returnare pentru persoanele fără drept de ședere în Uniunea Europeană

Parlamentul European a aprobat noile reguli europene privind returnarea cetățenilor din țări terțe care nu au drept legal de ședere în Uniunea Europeană, într-un dosar prezentat de raportorul Malik Azmani ca „ultima piesă” a sistemului european de migrație. Votul din plen a fost de 418 pentru, 218 împotrivă și 30 de abțineri, iar textul trebuie încă adoptat formal de Consiliul Uniunii Europene înainte de intrarea în vigoare.

Pe scurt

1. Noile reguli se aplică persoanelor din țări terțe care au primit o decizie de returnare și nu au drept de ședere în Uniunea Europeană.

2. Persoanele vizate vor avea obligația de a coopera cu autoritățile și de a părăsi teritoriul statului membru imediat sau într-un termen stabilit.

3. Detenția va putea fi folosită, pe baza unei evaluări individuale, dacă persoana nu cooperează, există risc de sustragere sau apare un risc de securitate.

4. Transferul către centre de returnare în țări din afara Uniunii va fi posibil doar pe baza unui acord cu acele țări și cu respectarea drepturilor omului, a dreptului internațional și a principiului nereturnării.

5. Malik Azmani a spus că rata actuală de returnare este de 28% și că lipsa unui sistem funcțional subminează încrederea în politica europeană de migrație.

Noile reguli nu privesc evaluarea cererilor de azil, ci etapa de după respingerea unei cereri sau după constatarea că o persoană nu are drept legal de ședere în Uniunea Europeană. Malik Azmani, raportorul dosarului, a insistat în conferința de presă că regulamentul se referă la persoanele care au primit o decizie de returnare și trebuie să părăsească Uniunea.

„Nu este vorba despre cererile de azil și despre modul în care sunt evaluate”, a spus Azmani, răspunzând unei întrebări privind criteriile de protecție. El a explicat că textul se aplică celor care „nu au drept legal de ședere în Uniunea Europeană”.

Miza politică este rata redusă a returnărilor. Azmani a spus că, în prezent, doar 28% dintre solicitanții de azil respinși se întorc efectiv în țara de origine. În opinia sa, această situație pune presiune pe sistemele de migrație și azil, produce frustrare în rândul cetățenilor și afectează încrederea în politica europeană de migrație.

„Acum, doar 28% dintre solicitanții de azil respinși se întorc efectiv în țara de origine”, a spus raportorul. El a adăugat că returnarea trebuie să fie „fermă acolo unde este necesar și protectoare acolo unde contează”.

Regulamentul pornește de la ideea că o decizie de returnare trebuie să aibă consecințe reale. O persoană aflată în ședere ilegală va trebui să coopereze cu autoritățile și să părăsească statul membru imediat sau în termenul stabilit. Neîndeplinirea obligației poate duce la măsuri suplimentare, inclusiv interdicție de intrare, detenție sau, ca ultimă soluție, transfer într-un centru de returnare în afara Uniunii.

Detenția nu va fi automată. Textul prevede că ea trebuie să se bazeze pe o evaluare individuală și să fie dispusă de o autoritate administrativă sau judiciară. Ea poate fi folosită, de exemplu, dacă persoana nu cooperează, prezintă risc de sustragere sau constituie un risc de securitate.

Durata detenției poate ajunge la 24 de luni. O prelungire totală de până la șase luni va fi posibilă dacă apar circumstanțe noi, informații noi sau dacă se îmbunătățește cooperarea cu o țară terță. Dacă persoana se deplasează într-un alt stat membru, ar putea începe o nouă perioadă de detenție.

Regulile prevăd și alternative la detenție. Statele membre vor putea impune prezentarea periodică la autorități, obligația de a locui într-un loc desemnat, garanții financiare sau monitorizare electronică. Aceste opțiuni urmăresc să prevină sustragerea fără a recurge întotdeauna la detenție.

Autoritățile naționale vor putea lua măsuri investigative pentru pregătirea sau asigurarea unei returnări efective. Acestea pot include percheziții asupra persoanelor vizate, ale locuințelor sau ale altor spații relevante, precum și căutarea și ridicarea unor bunuri personale sau dispozitive electronice. Măsurile trebuie autorizate administrativ sau judiciar și trebuie să respecte drepturile fundamentale, garanțiile și căile de atac prevăzute de dreptul Uniunii și de dreptul național.

Cea mai discutată parte a reformei privește centrele de returnare în afara Uniunii, cunoscute în dezbaterea europeană ca „return hubs”. Textul permite transferul persoanelor cu decizie de returnare, cu excepția minorilor neînsoțiți, către teritoriul unei țări terțe care acceptă acest lucru pe baza unui acord cu un stat membru al Uniunii.

Aceste acorduri vor putea fi încheiate doar cu țări care respectă drepturile omului, dreptul internațional și principiul nereturnării. Autoritățile naționale vor trebui să informeze Comisia Europeană și celelalte state membre înainte ca acordurile să înceapă să se aplice.

Întrebat cum pot fi garantate drepturile omului în cazul centrelor de returnare, Azmani a spus că regulamentul include trimiteri explicite la drepturile fundamentale și la standardele internaționale. El a indicat articolul privind centrele de returnare, care cere ca acordurile să fie încheiate doar cu țări terțe unde sunt respectate standardele internaționale privind drepturile omului și principiul nereturnării.

„Întregul regulament, iar acesta a fost și obiectivul meu ca raportor, trebuie să fie solid din punct de vedere juridic”, a spus Azmani. El a menționat și mecanisme de monitorizare independentă pentru evaluarea respectării acestor garanții.

Raportorul a respins și comparațiile cu sistemul ICE din Statele Unite, afirmând că acestea sunt o încadrare politică făcută de adversarii regulamentului. El a spus că articolul privind detectarea activă, aflat în propunerea inițială, a fost eliminat și că textul adoptat nu conține un astfel de sistem.

Azmani a legat noile reguli de Pactul european privind migrația și azilul. În formularea sa, pactul securizează „ușa din față”, adică procedurile de intrare și azil, iar regulamentul privind returnările ar trebui să controleze „ușa din spate”, adică situația persoanelor care nu au drept de ședere și nu pleacă.

„Cu pactul privind migrația, am securizat ușa din față. Astăzi am securizat ușa din spate”, a spus raportorul.

Pentru statele aflate la frontierele externe ale Uniunii, precum Grecia, Azmani a spus că returnările mai eficiente ar trebui să reducă stimulentul pentru migrația neregulamentară. În opinia sa, dacă persoanele care nu au drept de ședere știu că deciziile de returnare sunt aplicate, presiunea asupra rutelor de intrare ar putea scădea.

El a subliniat însă că returnarea voluntară rămâne prima opțiune. Potrivit raportorului, plecarea voluntară este mai eficientă, mai puțin costisitoare și mai durabilă pe termen lung. Măsurile mai ferme intervin atunci când persoana nu cooperează.

„Returnarea voluntară este și rămâne prima noastră alegere, mai eficientă, mai puțin costisitoare și mai durabilă pe termen lung”, a spus Azmani.

Regulamentul introduce și o atenție mai mare pentru persoanele care reprezintă amenințări de securitate. Pentru criminali de război și teroriști, Azmani a spus că va exista o interdicție permanentă de intrare.

O altă dimensiune a dosarului este cooperarea cu țările de origine. Raportorul a spus că, prea mult timp, lipsa de cooperare din partea unor țări de origine a subminat eforturile de returnare. Noul regulament oferă instrumente pentru a încuraja aceste țări să își reprimească propriii cetățeni.

Parlamentul European precizează că unele prevederi, inclusiv cele privind centrele de returnare, evaluarea vârstei minorilor și dimensiunea externă a returnărilor, se vor aplica imediat după intrarea în vigoare. Alte prevederi, care cer pregătiri administrative, se vor aplica la 12 luni de la intrarea în vigoare a legislației.

Reforma regulilor de returnare este prezentată ca parte a noului sistem european de migrație și azil. Ea vine după aproape două decenii în care Uniunea Europeană nu a reușit să adopte reguli noi în acest domeniu. Directiva actuală datează din 2008, iar raportorul Malik Azmani a spus că diferențele dintre practicile celor 27 de state membre au făcut dificilă aplicarea coerentă a deciziilor de returnare.