Primele certificări pentru operatorii de hidrogen testează noile reguli europene de independență a rețelelor

Primele decizii de certificare pentru operatorii rețelelor de transport de hidrogen încep să arate cum va funcționa în practică noua arhitectură europeană a pieței. Un raport publicat de Council of European Energy Regulators (CEER) compară practicile autorităților naționale și arată că Polonia a devenit, în iunie 2026, primul stat în care un operator de transport al hidrogenului a fost certificat în baza noului pachet european pentru gaze și hidrogen. Documentul examinează și cazul Spaniei și plasează aceste prime proceduri într-un cadru mai larg de reguli privind independența operatorilor, securitatea aprovizionării și infrastructura energetică transfrontalieră.

Certificarea este mecanismul prin care autoritățile verifică dacă un operator de infrastructură este suficient de independent față de companiile care produc sau furnizează energie. Principiul există de mai mult timp pe piețele de electricitate și gaze naturale și urmărește să împiedice o companie integrată vertical să folosească rețeaua pe care o controlează pentru a-și favoriza propria activitate comercială sau pentru a dezavantaja concurenții.

Odată cu apariția pieței europene pentru hidrogen, aceeași problemă trebuie rezolvată într-un sector aflat încă în construcție. Unele dintre viitoarele rețele vor utiliza conducte noi, altele ar putea rezulta din conversia infrastructurii de gaze existente, iar operatorii pot proveni din grupuri care au deja activități importante pe piețele energetice. Din acest motiv, alegerea și aplicarea modelului de separare devin importante înainte ca piața să atingă maturitatea.

Pachetul european pentru gaze și hidrogen adoptat în 2024 a introdus reguli specifice pentru hydrogen transmission network operators, prescurtați HTNO. Acestea stabilesc cerințe privind organizarea și independența operatorilor și creează proceduri de certificare care trebuie aplicate de autoritățile naționale de reglementare.

Cazul Poloniei este primul test concret al acestor reguli. Potrivit CEER, GAZ-SYSTEM a devenit în iunie 2026 primul HTNO certificat în cadrul noului regim european. Importanța deciziei vine mai ales din faptul că oferă un precedent administrativ pentru alte autorități care vor trebui să analizeze structuri similare pe măsură ce rețelele de hidrogen se dezvoltă.

Raportul nu tratează însă certificarea drept o procedură formală identică în toate statele. Autoritățile trebuie să analizeze structura corporativă, drepturile de control, relațiile dintre operator și companiile active în producție sau furnizare și modul în care sunt protejate deciziile privind investițiile și accesul la infrastructură. În piețele aflate la început, aceste relații pot fi mai dificil de separat decât într-un sector deja matur.

Spania este inclusă ca al doilea studiu de caz pentru a arăta cum aceleași principii europene pot fi aplicate într-un context instituțional și industrial diferit. CEER folosește comparația pentru a evidenția modul în care autoritățile naționale interpretează cerințele de independență, fără a sugera că toate statele trebuie să adopte o structură corporativă identică.

Această flexibilitate există și pe piețele tradiționale de energie. Dreptul european permite mai multe modele de unbundling pentru operatorii de transport, în funcție de structura istorică și juridică a sistemului. Unele rețele funcționează prin separarea completă a proprietății, în timp ce alte modele permit menținerea unor legături de proprietate, cu condiția existenței unor garanții puternice privind independența operatorului.

CEER constată că, pentru electricitate și gaze, nu au existat schimbări majore ale acestor modele în UE și SEE față de situația raportată în 2024. Austria și Suedia sunt singurele state menționate pentru noi certificări în sectoarele electricității și, respectiv, gazelor naturale. Stabilitatea contrastează cu situația hidrogenului, unde practicile abia încep să se formeze.

Problema separării devine cu atât mai importantă dacă infrastructura pentru hidrogen va fi inițial utilizată de un număr redus de producători și clienți. Într-o astfel de piață, controlul asupra conductelor poate avea o influență disproporționată asupra posibilității altor companii de a intra și concura. Reglementarea încearcă, prin urmare, să introducă regulile de acces și independență înainte ca structura pieței să se consolideze.

Raportul CEER merge dincolo de hidrogen și analizează certificarea interconectoarelor cu țări terțe. În aceste cazuri, independența operatorului nu este singurul criteriu. Autoritățile trebuie să țină cont și de securitatea aprovizionării, iar pentru operatorii de gaze și hidrogen intră în analiză și interesele esențiale de securitate.

Această dimensiune reflectă schimbarea mediului energetic european după criza gazelor și reducerea dependenței de Rusia. O conductă care conectează piața UE cu o țară terță nu este evaluată numai ca activ economic. Structura de proprietate, controlul și potențiala influență asupra fluxurilor energetice pot deveni probleme de securitate.

O categorie diferită este cea a operatorilor de stocare a gazelor. Pentru aceștia, CEER subliniază că procedura de certificare nu urmărește în primul rând separarea activităților comerciale, ci riscurile pentru securitatea aprovizionării. Majoritatea procedurilor de certificare pentru operatorii de stocare sunt încă în desfășurare în statele membre.

Raportul examinează și instalațiile offshore și hibride, domeniu în care dezvoltarea rapidă a proiectelor energetice poate combina mai multe funcții în aceeași infrastructură. De exemplu, o instalație poate conecta producția offshore cu mai multe piețe și poate avea simultan caracteristici de generare, transport și interconectare. Aceste configurații fac mai dificilă aplicarea unor categorii juridice create pentru infrastructuri mai simple.

În acest sens, raportul CEER nu propune un nou model unic pentru toate sectoarele. Rolul său este comparativ: arată unde regulile de separare funcționează deja stabil, unde apar practici noi și unde autoritățile trebuie să combine analiza concurenței cu criterii de securitate.

Pentru hidrogen, următorii ani vor fi decisivi deoarece certificarea operatorilor se va desfășura în paralel cu investițiile în infrastructură. O decizie de reglementare luată acum poate influența cine controlează rețeaua, în ce condiții au acces utilizatorii și cât de ușor poate intra un nou producător pe piață.

Noile reguli europene încearcă să evite situația în care piața hidrogenului se construiește mai întâi în jurul unor poziții dominante de infrastructură și este reglementată abia ulterior. Certificarea timpurie mută o parte a controlului la începutul procesului, înainte ca rețelele și relațiile comerciale să devină greu de modificat.

Cazurile din Polonia și Spania sunt, din acest motiv, mai mult decât proceduri naționale. Ele oferă primele exemple despre cum autoritățile interpretează un set de reguli europene care va trebui aplicat treptat în toate statele unde apar rețele de transport de hidrogen.

Raportul nu arată încă o practică europeană complet consolidată. Dimpotrivă, tocmai faptul că există doar prime studii de caz indică o piață aflată la început. În electricitate și gaze, certificarea este un instrument matur. În hidrogen, UE începe abia acum să stabilească prin cazuri concrete cum arată independența unui operator înainte ca infrastructura pe care o va controla să devină esențială pentru piață.