Tsikhanouskaya cere Europei să trateze Belarusul ca problemă de securitate, nu doar de drepturi omului

Sviatlana Tsikhanouskaya le-a cerut parlamentarilor europeni și naționali să trateze Belarusul ca pe o problemă de securitate europeană, nu exclusiv ca pe un dosar privind deținuții politici și represiunea internă. În cadrul EU Parliamentary Democracy Forum de la Bruxelles, lidera forțelor democratice belaruse a susținut că dependența actualei conduceri de la Minsk față de Rusia și utilizarea teritoriului și infrastructurii belaruse în contextul războiului împotriva Ucrainei fac ca evoluția politică a Belarusului să aibă consecințe directe pentru securitatea regională. Legătura pe care o face între democratizarea Belarusului, pacea în Ucraina și securitatea Europei reprezintă argumentul său politic, nu o concluzie adoptată de Parlamentul European sau de Consiliu.

Argumentul central al Tsikhanouskayei este că separarea dintre securitate și democrație devine dificilă în cazul unui stat aflat în vecinătatea directă a Uniunii și a Ucrainei. Ea a prezentat experiența Belarusului după 2020 drept exemplu al modului în care slăbirea instituțiilor democratice și dependența politică de Rusia pot avea consecințe dincolo de frontierele unei țări.

În discuția care a urmat discursului său, Tsikhanouskaya a susținut că Belarusul a devenit o parte a infrastructurii strategice pe care Rusia o poate utiliza în raport cu Ucraina și cu statele europene vecine. Ea a menționat presiunea de la frontiere, represiunea transnațională și folosirea resurselor logistice și informaționale belaruse în sprijinul intereselor ruse. Unele formulări din transcrierea automată referitoare la incidente militare concrete sunt neclare, motiv pentru care acestea nu pot fi transformate în afirmații factuale fără verificare separată.

Elementul general al implicării Belarusului în războiul Rusiei este însă reflectat și în politica oficială a Uniunii Europene. Regimul european de măsuri restrictive poartă în prezent denumirea referitoare la situația din Belarus și la implicarea Belarusului în agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Consiliul a menținut și extins succesiv restricțiile asupra persoanelor, entităților, comerțului și tehnologiilor, inclusiv în 2026.

În februarie, Consiliul a prelungit cu un an sancțiunile asociate represiunii interne și sprijinului acordat războiului Rusiei, până la 28 februarie 2027. În aprilie și iulie au fost introduse restricții suplimentare asupra bunurilor și tehnologiilor care ar putea contribui la capacitatea militară, tehnologică sau industrială a Belarusului și asupra unor surse de venit ale țării.

Acest context face ca solicitarea lui Tsikhanouskaya de a menține sancțiunile să nu reprezinte introducerea unei idei complet noi în politica europeană. UE aplică deja măsuri restrictive atât împotriva conducerii și structurilor implicate în represiune, cât și împotriva unor persoane și entități asociate sprijinului pentru Rusia. La finalul lunii septembrie, regimul dedicat Belarusului acoperea sute de persoane și zeci de entități.

Tsikhanouskaya merge însă mai departe decât justificarea actuală a sancțiunilor și formulează o teză strategică despre viitorul regiunii. Ea susține că o soluție de securitate durabilă pentru Ucraina nu poate ignora situația politică din Belarus, deoarece actuala dependență a Minskului față de Moscova permite Rusiei să păstreze acces la infrastructură, teritoriu și alte resurse belaruse.

Această legătură trebuie atribuită explicit liderului opoziției democratice. Instituțiile UE recunosc implicarea Belarusului în agresiunea rusă și aplică sancțiuni pe această bază, dar nu au adoptat o poziție conform căreia pacea în Ucraina ar depinde juridic sau politic de o schimbare de regim în Belarus.

Tsikhanouskaya a legat această perspectivă și de rezultatul războiului. În discursul pregătit publicat ulterior de biroul său, ea a afirmat că succesul Ucrainei ar putea deschide o oportunitate pentru schimbare în Belarus și a cerut continuarea sancțiunilor asupra Rusiei și a conducerii belaruse. Mesajul ei este că presiunea externă ar trebui combinată cu sprijinirea societății civile, a presei independente și a instituțiilor alternative dezvoltate de forțele democratice.

Deținuții politici rămân o componentă importantă a acestei strategii. În forum, Tsikhanouskaya a vorbit despre peste 900 de persoane aflate după gratii și a descris situația drept una în care eliberările sunt urmate de noi rețineri. Monitorizarea Human Rights Center Viasna publicată chiar la 29 septembrie indica 879 de deținuți politici și arăta că arestările și procesele pe motive politice continuau.

Diferența dintre cele două cifre înseamnă că valoarea de peste 900 nu trebuie prezentată drept un total independent verificat pentru ziua intervenției. Numărul se poate modifica rapid prin noi rețineri, eliberări, schimbarea statutului juridic al unor persoane sau actualizarea bazelor organizațiilor de monitorizare. Pentru această știre, valoarea Viasna de 879 oferă reperul documentat pentru aceeași dată.

Viasna mai arăta că aproape 900 de persoane considerate de organizație deținuți politici fuseseră grațiate până atunci, dintre care 234 fuseseră scoase din țară, dar că presiunea asupra foștilor deținuți și noile dosare continuau. Eliberarea unor grupuri de persoane nu poate fi echivalată, prin urmare, cu încetarea represiunii politice.

Tsikhanouskaya a prezentat și evenimentele din 2020 drept lecție pentru instituțiile europene. În evaluarea ei, reacția internațională la reprimarea protestelor de după scrutinul prezidențial a fost prea lentă pentru a produce un efect imediat asupra situației interne. Aceasta este interpretarea sa asupra cronologiei și eficienței răspunsului occidental și nu trebuie tratată drept evaluare neutră a impactului sancțiunilor.

UE a început să impună noi măsuri restrictive în toamna lui 2020 ca răspuns la ceea ce instituțiile europene au descris drept alegeri frauduloase și la represiunea violentă împotriva protestatarilor, opoziției și jurnaliștilor. Regimul a fost ulterior extins după participarea Belarusului la sprijinirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei și, din 2025, pentru a acoperi și anumite activități hibride îndreptate împotriva UE și statelor membre.

Pentru Tsikhanouskaya, această evoluție demonstrează că problemele de politică internă și cele de securitate externă nu trebuie analizate separat. Ea le-a cerut parlamentarilor să considere protejarea instituțiilor democratice din statele vecine UE drept un element al propriei securități și să mențină relații instituționale cu forțele democratice belaruse.

Această solicitare se suprapune doar parțial cu apelul separat pe care l-a formulat către România și alte cinci state pentru crearea unor grupuri parlamentare dedicate Belarusului democratic. Acel apel privește structura cooperării parlamentare. Mesajul analizat aici este mai larg și urmărește introducerea Belarusului în dezbaterea europeană despre Ucraina, sancțiuni, amenințări hibride și arhitectura regională de securitate.

În același timp, Tsikhanouskaya a prezentat European Democracy Shield drept un instrument relevant pentru această abordare, în special pentru ingerințele străine, dezinformare și atacurile asupra instituțiilor democratice. Legătura dintre Democracy Shield și viitorul politic al Belarusului este însă interpretarea ei strategică. Centrul European pentru Reziliență Democratică și celelalte instrumente ale Shield au obiective proprii și nu constituie mecanisme pentru schimbarea conducerii unui stat terț.

Intervenția de la Bruxelles oferă astfel două niveluri care trebuie separate jurnalistic. La nivel factual, UE menține sancțiuni împotriva Belarusului, recunoaște implicarea țării în agresiunea rusă și continuă să sprijine opoziția democratică și deținuții politici. La nivel politic, Tsikhanouskaya cere Europei să tragă concluzia că democratizarea Belarusului ar trebui privită ca parte a unei soluții mai largi de securitate pentru Ucraina și flancul estic.