spot_img
AcasăEuropaUber este un serviciu de transport ce trebuie reglementat, a decis Curtea...


Uber este un serviciu de transport ce trebuie reglementat, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Conform deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), activitatea companiei Uber, serviciu de rezervări autovehicule cu șofer, reprezintă oferirea unui serviciu de transport, care trebuie reglementat ca atare.

CJUE a subliniat că un serviciu care dorește „să conecteze, prin intermediul unei aplicaţii smartphone şi pentru remunerare, şoferi non-profesionişti utilizând propriul lor vehicul şi persoane care vor să facă călătorii trebuie clasificat ca un serviciu în domeniul transportului în legislaţia UE”. Iar, „în conformitate cu legislaţia actuală, este la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu care astfel de servicii vor fi oferite”.

Uber consideră că această decizie nu poate să afeceteze modul în care compania își desfășoară activitatea în țările din Uniunea Europeană. „Orice decizie nu va modifica faptul că în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană operăm deja în conformitate cu legislaţia din domeniul transportului”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

În România, Uber este prezent de trei ani şi are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană.

 

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, însă, un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie. Acesta va avea implicații asupra activității Uber, precum și a aplicațiilor Clever Taxi si Star Taxi.













RELATED ARTICLES