UE ar trebui să investească de zece ori mai mult în explorarea mineralelor pentru a-și atinge obiectivele din 2030

Uniunea Europeană ar trebui să crească de la aproximativ 200 de milioane de euro la 2 miliarde de euro pe an investițiile în explorarea mineralelor pentru a se apropia de obiectivele privind materiile prime critice stabilite pentru 2030. Un raport tehnic publicat de Banca Europeană de Investiții estimează că nivelul actual este insuficient pentru descoperirea și pregătirea minelor necesare industriei europene și avertizează că finanțarea suplimentară nu va produce rezultate fără autorizații mai rapide, date geologice mai bune și instrumente adaptate riscului ridicat al explorării.

Materiile prime critice se află la începutul lanțurilor industriale pentru baterii, turbine eoliene, semiconductori, tehnologii aerospațiale și sisteme de apărare. Comisia Europeană clasifică 34 de materii prime neenergetice și neagricole drept critice pe baza importanței lor economice și a riscului de întrerupere a aprovizionării.

Actul privind materiile prime critice stabilește obiective pentru extracția, procesarea și reciclarea realizate în UE și pentru reducerea dependenței de un singur furnizor extern. Pentru extracție, obiectivul este ca producția internă să acopere cel puțin 10% din consumul anual european al materiilor prime strategice până în 2030.

Raportul realizat pentru Banca Europeană de Investiții de Aurum Exploration constată însă că deceniile de investiții reduse au lăsat UE cu prea puține proiecte miniere suficient de avansate pentru a intra rapid în construcție. Explorarea este etapa în care sunt identificate zonele cu potențial mineral, sunt colectate date geologice și sunt efectuate foraje pentru a determina dacă există un zăcământ care poate fi exploatat economic.

Estimarea de 2 miliarde de euro pe an este rezultatul a două metode de calcul prezentate de autori. Prima pornește de la costurile tipice ale diferitelor etape de explorare și de la rata foarte mare de eșec. A doua compară cheltuielile realizate în UE, Canada, Australia și Statele Unite cu numărul minelor noi sau redeschise care au ajuns în producție.

Între 2015 și 2024, cheltuielile europene pentru explorare au fost estimate la aproximativ 200 de milioane de euro anual. Canada a cheltuit în medie 1,5 miliarde de euro, Australia 1,3 miliarde de euro, iar Statele Unite aproximativ 900 de milioane de euro pe an.

Nivelul de 2 miliarde de euro propus pentru UE ar depăși cheltuielile actuale din fiecare dintre aceste jurisdicții. Raportul explică diferența prin dimensiunea decalajului acumulat și prin obiectivul european de a descoperi sau redeschide suficiente exploatări într-un interval scurt.

Autorii pornesc de la situația celor 17 materii prime pentru care producția europeană se află sub nivelul urmărit prin obiectivul de extracție. Deoarece în faza inițială nu este întotdeauna posibil să se stabilească ce materie primă va deveni produsul principal al unei viitoare mine, raportul adaugă încă cinci proiecte și estimează că ar fi necesare cel puțin 22 de mine noi sau redeschise.

Aceasta este o estimare tehnică a raportului și nu reprezintă o țintă oficială separată adoptată de instituțiile UE. Actul privind materiile prime critice stabilește procentul de extracție urmărit la nivel european, fără să impună deschiderea unui anumit număr de mine.

Explorarea minerală are o probabilitate foarte redusă de succes. Potrivit indicatorilor utilizați în raport, aproximativ una din 10.000 de zone aflate în etapa inițială de prospectare ajunge la o mină în producție. Pentru proiectele care au depășit primele verificări și au intrat într-o etapă mai avansată, raportul folosește o rată orientativă de una la 1.000.

Probabilitatea crește pe măsură ce forajele confirmă dimensiunea și concentrația zăcământului. În etapa de definire a resursei, raportul estimează o rată de succes de aproximativ una la 100, însă costurile cresc deoarece sunt necesare programe extinse de foraj, analize de laborator și modelare geologică.

Chiar și descoperirea unui zăcământ nu garantează construirea unei mine. Viabilitatea depinde de concentrația mineralelor, adâncimea depozitului, tehnologia necesară pentru procesare, prețurile materiilor prime, accesul la energie și transport, impactul asupra mediului, acceptarea comunităților și posibilitatea de a obține finanțare.

Durata totală dintre începerea explorării și producția comercială poate fi între șapte și 21 de ani. O analiză citată în raport indică o medie mondială de 15,7 ani pentru 127 de mine care au început producția între 2002 și 2023.

Cele două mine europene incluse în acea analiză, ambele din Spania, au avut o durată medie de 15 ani de la descoperire la producție. Canada a înregistrat o medie de 17,9 ani pentru cele 11 mine analizate, iar Australia 14,5 ani.

Aceste termene înseamnă că o mare parte dintre proiectele de explorare începute în perioada rămasă până în 2030 nu vor ajunge la producție înainte de termenul stabilit pentru obiectivele europene. Ele pot contribui însă la formarea unui portofoliu de proiecte pentru anii următori.

Diferența dintre ambițiile UE și activitatea de explorare este vizibilă și în distribuirea investițiilor globale. În 2024, Canada a atras aproximativ 2,5 miliarde de dolari, echivalentul a 20% din bugetul mondial de explorare, iar Australia aproximativ 1,9 miliarde de dolari, reprezentând 16%.

UE a atras aproximativ 360 de milioane de dolari, respectiv 3% din bugetul global. Ponderea europeană a rămas în general între 2% și 4% din 1997 până în 2024, inclusiv în perioadele de creștere și scădere ale investițiilor mondiale în minerit.

Raportul estimează că UE investește de șase până la șapte ori mai puțin decât principalele jurisdicții de referință atunci când cheltuielile sunt raportate la populație și suprafață. Diferențele din interiorul Uniunii sunt însă importante.

Finlanda și Suedia au niveluri ale cheltuielilor pe kilometru pătrat comparabile sau chiar superioare celor din Canada și Australia. Irlanda, Portugalia și Bulgaria au înregistrat de asemenea perioade cu o intensitate relativ ridicată a explorării, în timp ce o mare parte dintre celelalte state membre au atras investiții limitate.

În perioada 1997–2024, Irlanda a avut cele mai ridicate cheltuieli medii de explorare pe kilometru pătrat dintre țările analizate, urmată de Finlanda. Pentru anii 2019–2024, Finlanda și Suedia au depășit Canada la acest indicator.

Rezultatele din aceste state sunt folosite de autori pentru a susține că nivelul redus al explorării europene nu poate fi explicat exclusiv prin lipsa potențialului geologic. Sistemele de autorizare, accesul la date, experiența administrațiilor și politicile de atragere a investitorilor influențează direcționarea capitalului.

Raportul identifică autorizarea drept una dintre principalele bariere. Obținerea unei licențe pentru explorare poate dura între doi și șapte ani sau mai mult în unele state membre, față de aproximativ unu până la doi ani în jurisdicțiile folosite pentru comparație.

Fiecare stat membru are propriile reguli, termene și structuri administrative, ceea ce produce un cadru fragmentat. Cerințele europene privind protecția habitatelor, apa și evaluarea impactului asupra mediului sunt aplicate împreună cu procedurile naționale și regionale.

Autorii nu recomandă eliminarea standardelor europene de mediu și sociale. Ei propun proceduri mai clare, coordonate și predictibile, însoțite de sprijin pentru companii și comunități în etapele de consultare și evaluare.

O altă problemă este finanțarea serviciilor geologice naționale. Aceste instituții realizează hărți, analize geochimice, măsurători geofizice și baze de date care ajută companiile să identifice zonele în care merită să investească în cercetări detaliate.

Raportul arată că unele servicii geologice sunt subfinanțate și au personal insuficient, iar datele disponibile în anumite regiuni sunt incomplete, vechi sau dificil de accesat. Informațiile publice de calitate reduc costul și riscul pentru investitori, deoarece limitează suprafețele în care trebuie efectuate lucrări costisitoare.

Actul privind materiile prime critice a impus statelor membre să elaboreze până la 24 mai 2025 programe naționale de explorare generală. Acestea trebuie să includă cartografierea minerală, campanii geochimice, studii geologice, procesarea datelor și realizarea hărților predictive.

Raportul recomandă concentrarea inițială asupra centurilor geologice cunoscute, precum Scutul Fennoscandian, centura piritei iberice, Arcul Tethyan și alte regiuni cu istoric minier și date existente. Aceste zone ar putea primi statut strategic și stimulente adaptate explorării materiilor prime critice.

Investițiile private sunt considerate indispensabile pentru atingerea nivelului de 2 miliarde de euro pe an. Autorii spun că finanțarea publică nu poate acoperi singură necesarul și recomandă instrumente care atrag capitalul privat către companiile mici de explorare.

Aceste companii, denumite frecvent „junior mining companies”, desfășoară lucrările cu cel mai ridicat risc. Ele identifică și testează proiectele, iar companiile miniere mai mari intră de regulă după confirmarea unei descoperiri și reducerea incertitudinii geologice.

UE are un sector redus de asemenea companii în comparație cu Canada și Australia. Doar aproximativ 2% din cheltuielile globale ale companiilor mici de explorare și 3% din bugetele marilor grupuri miniere sunt direcționate către proiecte din Uniune.

Canada este prezentată drept principalul model pentru finanțarea explorării. Sistemul său permite companiilor să transfere investitorilor anumite cheltuieli eligibile, care pot fi deduse fiscal. Pentru unele minerale critice există și un credit fiscal federal suplimentar.

Potrivit raportului, acest mecanism contribuie în mod constant la 65–70% din capitalul atras de companiile de explorare pe bursele canadiene. Autorii recomandă examinarea unor stimulente fiscale similare, adaptate cadrului european și sistemelor naționale.

Programul Junior Mining Programme, finanțat de Comisia Europeană și administrat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este prezentat drept un punct de plecare. Instrumentul are un cadru de 150 de milioane de euro pentru investiții de capital și cvasicapital în companii miniere aflate într-o etapă timpurie.

Programul acoperă numai 12 state membre, reprezentând aproximativ 27% din suprafața UE. Raportul recomandă crearea unui instrument similar pentru celelalte 15 state membre și estimează că acesta ar avea nevoie de 300–500 de milioane de euro pe an pentru a atrage capital privat suplimentar.

Aceasta este o recomandare a autorilor raportului, nu un nou fond aprobat de BEI, Comisie sau statele membre. Forma, finanțarea și condițiile unui asemenea instrument ar necesita decizii separate.

Banca Europeană de Investiții s-a angajat în martie 2025 să mobilizeze 2 miliarde de euro pe an pentru proiectele privind materiile prime critice de-a lungul întregului lanț valoric, de la extracție la procesare și reciclare. Raportul precizează că BEI nu a finanțat până acum explorarea timpurie la scară largă deoarece riscul nu corespunde produselor sale obișnuite de creditare.

Explorarea are nevoie în principal de instrumente de capital, cvasicapital sau participare la venituri, deoarece proiectele nu produc fluxuri financiare în primii ani și cea mai mare parte dintre ele eșuează. Împrumuturile clasice sunt mai potrivite etapelor în care zăcământul a fost confirmat și proiectul se apropie de construcție.

Raportul recomandă și investiții în inteligență artificială, imagini satelitare, senzori și modele geologice tridimensionale sau care urmăresc evoluția în timp. Aceste instrumente pot îmbunătăți identificarea zăcămintelor aflate la adâncime sau acoperite de sol și sedimente.

Deșeurile provenite din exploatări istorice sunt prezentate drept o altă sursă potențială. Haldele și iazurile de decantare pot conține materii prime care nu puteau fi recuperate prin tehnologiile disponibile în perioada în care mina era activă.

Autorii avertizează că recuperarea resurselor din deșeurile miniere nu va fi automat profitabilă. Concentrațiile pot fi reduse, procesarea poate fi costisitoare, iar proiectele trebuie să respecte aceleași cerințe privind mediul, siguranța și acceptarea comunităților.

Raportul „Challenges and solutions for mineral exploration in Europe” a fost publicat de Banca Europeană de Investiții și pregătit împreună cu Aurum Exploration Limited. Documentul prezintă o perspectivă tehnică și industrială asupra investițiilor în explorare și formulează recomandări, fără să constituie o decizie de finanțare sau o nouă politică adoptată de UE.

Ținta de 10% pentru extracția internă se aplică materiilor prime strategice și este calculată în raport cu consumul anual al Uniunii. Ea nu înseamnă că UE urmărește independența completă față de importuri, iar strategia europeană include separat diversificarea furnizorilor, procesarea, reciclarea și substituirea materialelor.

Deschiderea unor mine noi până în 2030 depinde în mare parte de proiecte deja descoperite și aflate în etape avansate. Creșterea explorării în următorii ani poate extinde portofoliul european de resurse și reduce vulnerabilitățile pe termen mai lung, însă nu poate elimina rapid dependențele actuale.