Un studiu academic susține că regulile UE pentru AI consolidează rolul Big Tech în guvernanța tehnologiei

Modelul european de reglementare a inteligenței artificiale riscă să consolideze puterea marilor companii tehnologice chiar în timp ce încearcă să le controleze, potrivit unui studiu academic publicat în Internet Policy Review. Cercetarea compară AI Act, Codul de conduită pentru modelele AI de uz general și orientările europene pentru „AI de încredere” din 2019 și susține că UE a evoluat către o formă hibridă de guvernanță în care Big Tech nu este numai obiectul reglementării, ci participă și la definirea standardelor, monitorizarea riscurilor și implementarea obligațiilor.

Studiul, semnat de Alvaro Oleart de la Université libre de Bruxelles și Alejandro Flores Moleón de la Universidad Autónoma de Madrid, pornește de la una dintre contradicțiile centrale ale politicii europene pentru inteligența artificială. UE a adoptat primul cadru legislativ cuprinzător pentru AI la nivel mondial, dar aplicarea sa depinde în același timp de cooperarea companiilor care dezvoltă cele mai avansate modele și controlează o parte importantă din infrastructura tehnologică.

Autorii analizează această relație prin conceptul de „imaginar sociotehnic”, folosit pentru a descrie viziunile colective despre viitorul dorit al tehnologiei, riscurile care trebuie evitate și actorii considerați legitimi pentru a gestiona aceste riscuri. Din această perspectivă, cercetarea nu se concentrează numai pe obligațiile juridice concrete, ci și pe felul în care documentele europene descriu AI, inovația, siguranța și rolul industriei.

Primul document examinat este setul de orientări din 2019 al grupului de experți la nivel înalt privind inteligența artificială. Acesta definea „AI de încredere” prin respectarea autonomiei umane, prevenirea prejudiciilor, echitate și explicabilitate și lega avantajul competitiv european de dezvoltarea unei tehnologii considerate etice.

Al doilea reper este AI Act, adoptat în 2024, care stabilește obligații juridice în funcție de nivelul de risc. Unele utilizări sunt interzise, sistemele cu risc ridicat trebuie să respecte cerințe stricte, iar alte categorii intră sub obligații de transparență sau reguli mai reduse.

Al treilea este Codul de conduită pentru modelele AI de uz general, care traduce o parte dintre obligațiile privind modelele general-purpose în angajamente operaționale privind transparența, drepturile de autor, siguranța și securitatea.

Autorii consideră că tranziția dintre aceste documente arată o deplasare progresivă de la o dezbatere etică mai deschisă către o arhitectură în care siguranța este administrată tot mai mult prin raportare, evaluări, documentație și proceduri tehnice.

În cazul codului pentru modelele de uz general, furnizorii care aderă trebuie să creeze și să actualizeze cadre proprii de siguranță și risc sistemic, să stabilească niveluri acceptabile de risc, să documenteze evaluările și să definească responsabilități interne. AI Office supraveghează sistemul, dar o parte importantă a procesului de evaluare și control rămâne în interiorul organizațiilor care dezvoltă modelele.

Pentru autori, aceasta este forma esențială a co-reglementării. Companiile nu decid singure cadrul juridic, dar devin responsabile pentru construirea multor dintre instrumentele prin care conformitatea și riscul sunt demonstrate autorităților.

Studiul nu afirmă că legislația europeană este pur voluntară. AI Act rămâne un regulament obligatoriu, cu interdicții, cerințe pentru sistemele cu risc ridicat și obligații pentru furnizori și utilizatori. Argumentul cercetării este că această componentă juridică funcționează împreună cu mecanisme în care industria contribuie la definirea practicilor de aplicare.

Această combinație poate produce o problemă atunci când autoritatea publică depinde de expertiza tehnică a companiilor pe care trebuie să le supravegheze. Furnizorii dispun de mai multe informații despre propriile modele, infrastructuri, metode de testare și limite tehnice decât autoritățile sau societatea civilă, ceea ce le poate conferi o poziție privilegiată în discuțiile privind standardele și implementarea.

Autorii plasează această relație în contextul puterii mai largi a industriei tehnologice la Bruxelles. Studiul citează literatura privind activitatea de lobby și observă că sectorul tech se numără printre cele mai puternice și mai bine finanțate grupuri de interese prezente în elaborarea politicilor europene.

Concluzia lor este că expertiza și resursele industriei pot permite companiilor să se prezinte drept parteneri tehnici indispensabili pentru autorități, ceea ce reduce distanța dintre actorul reglementat și actorul care contribuie la elaborarea sau interpretarea standardelor.

Studiul descrie această relație prin termenul de „technosolutionism”. Conceptul se referă la tendința de a transforma probleme sociale, politice sau economice complexe în probleme tehnice care pot fi rezolvate prin instrumente, standarde, algoritmi și proceduri.

Autorii consideră că această logică este vizibilă în modul în care UE vorbește despre AI. Tehnologia este prezentată simultan ca sursă de risc și ca instrument capabil să ofere beneficii în sănătate, agricultură, climă, servicii publice, energie, educație și alte domenii.

În arhitectura AI Act, riscurile sunt clasificate și asociate unor niveluri diferite de control. Pentru autori, această structură presupune implicit că cele mai multe riscuri pot fi identificate, măsurate și gestionate, permițând tehnologiei să continue să fie dezvoltată și utilizată.

Codul pentru modelele AI de uz general duce această logică într-o zonă și mai tehnică prin monitorizare continuă, evaluări de model, teste de siguranță, raportarea modificărilor și documentarea riscului rezidual. Furnizorul poate continua dezvoltarea și lansarea atunci când riscul este redus până la nivelul considerat acceptabil în cadrul aplicabil.

Studiul critică însă ideea că toate problemele legate de AI pot fi tratate în această manieră. Conflictele privind distribuirea puterii economice, supravegherea, utilizarea datelor, condițiile de muncă sau impactul asupra mediului nu sunt în mod necesar probleme care pot fi rezolvate numai printr-un test tehnic sau o obligație de documentare.

Una dintre cele mai puternice critici privește conceptul european de „AI centrată pe om”. Autorii susțin că formularea este prea largă și nu clarifică ce interese umane sunt prioritare atunci când există conflicte între companiile care dezvoltă tehnologia, utilizatori, lucrători sau comunitățile afectate.

În această logică, faptul că un sistem este proiectat și documentat ca fiind „human-centric” nu rezolvă automat întrebările privind distribuția beneficiilor și costurilor. Studiul acordă atenție lucrătorilor implicați în etichetarea datelor și moderarea conținutului, în special celor din state cu venituri mai mici, care pot rămâne invizibili în descrierea AI drept produs software.

Autorii afirmă și că dimensiunea materială a inteligenței artificiale este insuficient prezentă în cadrul actual. Dezvoltarea și operarea modelelor necesită centre de date, servere, energie, apă și materii prime, iar cercetarea consideră că aceste costuri sunt mult mai puțin vizibile în AI Act și în codul pentru modelele general-purpose decât riscurile asociate utilizării software-ului.

Studiul vede în orientările etice din 2019 o abordare mai explicită asupra bunăstării sociale și de mediu decât în instrumentele ulterioare. Grupul de experți vorbea despre impactul asupra mediului, supraveghere, manipulare, discriminare și necesitatea unei implicări mai largi a actorilor societății.

Autorii nu prezintă însă evoluția din 2019 până în 2025 drept o ruptură totală. Ei consideră că există continuitate între cele trei documente, dar că accentul s-a mutat progresiv către mecanisme administrative și tehnice de control.

AI Act consolidează cadrul juridic bazat pe risc, iar Codul de conduită pentru modelele AI de uz general îl transformă într-un sistem de monitorizare și raportare continuă. Pentru cercetători, rezultatul este o formă de „umanism administrativ”, în care încrederea este demonstrată tot mai mult prin documentație, audit și trasabilitate procedurală.

Această transformare poate fi utilă pentru supraveghere, deoarece autoritățile au nevoie de informații comparabile și auditabile despre modele. Critica studiului este că asemenea proceduri pot deveni și un substitut pentru întrebarea politică mai amplă dacă anumite utilizări, modele de afaceri sau infrastructuri ar trebui acceptate în forma lor actuală.

În concluzia cercetării, AI Act și Codul pentru modelele general-purpose consolidează un model hibrid în care autoritatea publică și infrastructura privată sunt strâns interdependente. Big Tech rămâne supusă obligațiilor europene, dar este simultan necesară pentru elaborarea standardelor, furnizarea datelor, evaluarea sistemelor și implementarea unor părți ale controlului.

Autorii leagă această tendință și de orientarea mai recentă a Comisiei către competitivitate și simplificarea reglementării digitale. Studiul menționează Digital Omnibus propus în 2025 și îl interpretează nu ca pe o schimbare completă de direcție, ci ca pe o accelerare a unei tendințe deja existente de prioritizare a inovației și cooperării cu industria.

Această interpretare aparține autorilor și nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene. Cercetarea este un articol academic peer-reviewed, publicat la 21 august 2026 în Internet Policy Review, iar autorii declară că nu au primit finanțare pentru studiu și că nu au conflicte de interese care să fi influențat rezultatele.

Studiul nu măsoară direct influența unei anumite companii asupra unui articol concret din AI Act și nu demonstrează că o anumită obligație a fost introdusă ca urmare a lobby-ului unui actor privat. Metoda constă într-o analiză comparativă a documentelor și a discursului politic, completată cu literatura academică privind reglementarea, lobby-ul și puterea platformelor.

Autorii au codificat documentele după opt dimensiuni, printre care viitorul dorit, geopolitica, justificarea reglementării, actorii responsabili, modul în care AI este descrisă ca problemă sau soluție, riscurile identificate și funcțiile atribuite tehnologiei.

Concluzia lor este că UE continuă să se prezinte drept lider global al unei forme de AI sigure și bazate pe drepturi, dar își exercită această conducere într-un sistem în care companiile americane dominante păstrează controlul asupra unei părți importante a modelelor, infrastructurii și expertizei necesare pentru aplicarea regulilor.

Studiul propune ca dezbaterea europeană să acorde mai mult spațiu alternativelor care reduc dependența de marile platforme, consolidează controlul democratic și tratează explicit dimensiunile economice, de muncă și de mediu ale inteligenței artificiale.

AI Act a intrat în vigoare în 2024 și introduce un sistem european bazat pe niveluri de risc, cu practici interzise, reguli pentru sistemele cu risc ridicat și obligații de transparență pentru alte categorii de AI. Pentru modelele de uz general, cadrul este completat de Codul de conduită GPAI, conceput pentru a ajuta furnizorii să demonstreze respectarea obligațiilor privind transparența, drepturile de autor, siguranța și riscul sistemic.

Studiul publicat în Internet Policy Review nu contestă existența acestor obligații, dar susține că modul în care sunt implementate creează o formă de co-guvernanță între autoritățile europene și industrie. Big Tech este în același timp reglementată și necesară pentru furnizarea expertizei, documentației și infrastructurii folosite în procesul de supraveghere.

Această concluzie este analiza autorilor și nu o constatare instituțională a UE. Articolul este peer-reviewed și examinează politica europeană pentru AI din 2019 până în 2025 printr-un cadru teoretic centrat pe putere, discurs și „imaginaruri sociotehnice”.