Ungaria a încălcat dreptul UE prin eliberarea anticipată a 2.525 de persoane condamnate pentru facilitarea migrației ilegale

Ungaria a încălcat dreptul Uniunii Europene printr-un mecanism care permitea eliberarea anticipată și expulzarea din țară a persoanelor condamnate definitiv pentru facilitarea migrației ilegale, în locul executării efective a pedepselor cu închisoarea. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a admis, la 15 octombrie 2026, acțiunea introdusă de Comisia Europeană împotriva Ungariei, constatând că sistemul instituit printr-un decret guvernamental din 2023 nu asigura sancțiuni efective, proporționale și disuasive. Potrivit datelor prezentate de Curte, 2.525 de persoane au fost incluse în acest regim înainte de abrogarea decretului.

Regimul contestat a fost introdus prin Decretul guvernamental nr. 148/2023 din 27 aprilie 2023 și se aplica persoanelor condamnate definitiv la închisoare pentru pregătirea sau săvârșirea infracțiunilor de facilitare a migrației ilegale, atunci când instanța dispusese și expulzarea condamnatului. În aceste condiții, pedeapsa privativă de libertate era transformată automat într-o măsură denumită „detenție specială de reintegrare”. Deși denumirea sugera continuarea executării unei sancțiuni, mecanismul presupunea în practică eliberarea persoanei din penitenciar, obligația de a părăsi Ungaria în cel mult 72 de ore și interdicția de a reveni pe teritoriul țării pe perioada rămasă din pedeapsa inițială.

Persoana eliberată trebuia să călătorească în statul al cărui cetățean era sau în care avusese anterior reședința obișnuită. Decretul nu prevedea o verificare individuală a gravității infracțiunii, a circumstanțelor condamnării sau a riscurilor generate de aplicarea regimului de eliberare. Transformarea pedepsei intervenea automat atunci când erau îndeplinite condițiile generale ale mecanismului, fără ca autoritățile să stabilească dacă măsura constituia un răspuns penal adecvat în cazul concret.

Potrivit Curții, sistemul nu putea fi considerat efectiv, deoarece pedeapsa cu închisoarea stabilită definitiv de o instanță nu mai era executată ca atare. Condamnatul era eliberat și obligat să părăsească teritoriul țării, iar sancțiunea se transforma, în esență, într-o obligație de plecare însoțită de o interdicție temporară de revenire. Faptul că durata interdicției corespundea perioadei rămase din pedeapsa cu închisoarea nu modifica natura mecanismului aplicat.

Judecătorii au analizat separat caracterul disuasiv al regimului. Persoanele implicate în facilitarea migrației ilegale ar fi putut considera că riscul unei condamnări în Ungaria nu presupunea, în practică, executarea pedepsei privative de libertate stabilite de instanță, deoarece sancțiunea putea fi înlocuită automat prin expulzare. În aceste condiții, mecanismul nu era capabil să asigure efectul de descurajare cerut de dreptul european pentru asemenea infracțiuni.

Curtea a constatat și lipsa proporționalității. În dreptul penal, proporționalitatea presupune ca sancțiunea să țină cont de gravitatea infracțiunii și de circumstanțele relevante ale persoanei condamnate. Sistemul ungar elimina această evaluare prin transformarea automată a pedepsei și eliberarea persoanei, indiferent de particularitățile infracțiunii. Menținerea unei interdicții de revenire pentru o perioadă egală cu restul pedepsei nu era suficientă pentru a compensa absența examinării individuale.

O componentă importantă a hotărârii privește infracțiunile comise în circumstanțe agravante. Decizia-cadru 2002/946/JAI impune statelor membre să prevadă sancțiuni privative de libertate cu un maxim legal de cel puțin opt ani pentru anumite forme grave de facilitare a intrării sau tranzitului ilegal, atunci când faptele sunt comise pentru câștig financiar și implică o organizație criminală ori pun în pericol viața persoanelor transportate. Cerința privind maximul legal de cel puțin opt ani nu înseamnă că toate persoanele condamnate trebuie să primească efectiv o pedeapsă de opt ani. Ea stabilește nivelul de severitate pe care legislația națională trebuie să îl permită pentru infracțiunile respective.

În evaluarea CJUE, mecanismul ungar afecta aplicarea efectivă a acestor cerințe, deoarece putea împiedica executarea pedepselor cu închisoarea inclusiv pentru infracțiunile cele mai grave. Înlocuirea automată cu expulzarea elimina astfel o componentă esențială a răspunsului penal prevăzut de cadrul european.

Hotărârea se bazează pe două acte adoptate de Consiliul Uniunii Europene în 2002. Directiva 2002/90/CE definește facilitarea intrării, tranzitului și șederii neautorizate, stabilind elementele cadrului comun prin care statele membre trebuie să sancționeze anumite activități. Decizia-cadru 2002/946/JAI completează aceste dispoziții prin cerințe privind sancțiunile penale și, în anumite circumstanțe, nivelul maxim al pedepselor privative de libertate pe care sistemele juridice naționale trebuie să le prevadă.

Acest cadru nu trebuie confundat cu legislația europeană privind traficul de persoane în scopul exploatării. Facilitarea migrației ilegale, cunoscută frecvent drept trafic de migranți, privește ajutarea persoanelor să intre sau să tranziteze neautorizat un teritoriu, în condițiile definite de legislație. Traficul de persoane implică alte elemente juridice, inclusiv exploatarea victimelor, și este reglementat prin instrumente europene distincte. Dosarul examinat de CJUE privește facilitarea migrației ilegale și normele penale asociate acesteia.

Comisia Europeană a considerat că decretul ungar crea un risc sistemic de impunitate pentru persoanele condamnate în baza acestor infracțiuni, afectând eficiența politicii europene comune privind imigrația și controlul frontierelor. După examinarea reglementării, Comisia a introdus acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Ungariei la 31 iulie 2025. Cererea a vizat compatibilitatea decretului cu dispozițiile Directivei 2002/90/CE și ale Deciziei-cadru 2002/946/JAI.

Decretul a fost abrogat de autoritățile ungare la 19 august 2025. Potrivit informațiilor prezentate în comunicatul Curții, 2.525 de persoane au fost supuse regimului special de reintegrare în perioada în care acesta a fost aplicabil. Cifra reprezintă numărul persoanelor incluse în mecanism, fără a demonstra câte dintre acestea au executat ulterior pedepse în alte state, câte s-au întors în Ungaria sau ce măsuri individuale au fost dispuse după abrogare.

Abrogarea decretului înainte de pronunțarea hotărârii nu a eliminat obiectul litigiului. În procedurile privind neîndeplinirea obligațiilor, Curtea examinează existența încălcării dreptului UE în raport cu condițiile și momentul relevante pentru procedura inițiată de Comisie. În această cauză, judecătorii au admis acțiunea și au constatat că, prin adoptarea regimului contestat, Ungaria nu și-a respectat obligațiile europene privind caracterul efectiv, proporțional și disuasiv al sancțiunilor.

Decizia CJUE nu reprezintă o condamnare penală a celor 2.525 de persoane, deoarece acestea fuseseră deja condamnate de instanțe naționale. Hotărârea stabilește răspunderea statului ungar pentru incompatibilitatea mecanismului de executare a pedepselor cu dreptul Uniunii. Ea nu stabilește individual ce trebuie să se întâmple cu fiecare persoană care a beneficiat de regim și nu dispune automat reîncarcerarea tuturor.

Ungaria este obligată să respecte hotărârea Curții. Întrucât decretul a fost deja abrogat, evaluarea executării va privi măsurile necesare pentru eliminarea efectelor încălcării, în limitele dreptului european și național aplicabil. Dacă Comisia consideră că statul nu a luat toate măsurile necesare, poate introduce o nouă acțiune și solicita Curții aplicarea unor penalități financiare. Hotărârea din 15 octombrie nu stabilește o asemenea sancțiune financiară.