Uniunea Europeană îi învață pe cetățeni să se apere de dezinformare, dar lasă intact modelul Big Tech care o amplifică

Uniunea Europeană riscă să trateze dezinformarea și riscurile inteligenței artificiale ca probleme pe care cetățenii trebuie să le gestioneze singuri, în loc să intervină mai direct asupra modelului economic al marilor platforme digitale. Avertismentul apare într-un articol academic publicat în revista Social Sciences de Alvaro Oleart și Alejandro Flores Moleón.

Pe scurt

1. Studiul analizează documente de politică publică ale Uniunii Europene din perioada 2018-2026 privind dezinformarea, media literacy, inteligența artificială și AI literacy.

2. Autorii susțin că UE prezintă educația media și educația privind IA ca soluții centrale pentru probleme structurale ale spațiului digital.

3. Articolul argumentează că această abordare mută responsabilitatea de la platforme, algoritmi și modele de afaceri către cetățeni și utilizatori.

4. Big Tech este descris ca actor care controlează infrastructuri esențiale pentru comunicarea publică, vizibilitatea informațiilor și formarea preferințelor politice.

5. Autorii cer politici care să atingă proprietatea, controlul, modelul de publicitate țintită, concentrarea de putere și guvernanța democratică a tehnologiilor digitale.

Studiul pornește de la o observație despre felul în care Uniunea Europeană răspunde la două dintre cele mai importante probleme ale spațiului digital: dezinformarea și extinderea inteligenței artificiale. În ambele cazuri, documentele UE vorbesc tot mai mult despre „literacy”, adică despre capacitatea cetățenilor de a înțelege, evalua și folosi corect informațiile, platformele și sistemele algoritmice.

Autorii nu resping educația media sau educația digitală. Ei susțin însă că această abordare devine problematică atunci când înlocuiește intervenția asupra cauzelor structurale. Dacă problema este produsă de platforme care câștigă bani din atenție, viralitate, colectare masivă de date și publicitate țintită, atunci simpla instruire a cetățenilor să fie mai atenți nu schimbă mecanismul care produce riscul.

Articolul analizează documente europene din perioada 2018-2026, inclusiv Action Plan against Disinformation, raportul High-Level Expert Group privind fake news și dezinformarea online, European Democracy Action Plan, Strengthened Code of Practice on Disinformation, European Media Freedom Act, comunicarea privind European Democracy Shield, AI Act, AI Continent Action Plan, Apply AI Strategy, propunerea Digital Omnibus privind IA și comunicarea privind suveranitatea tehnologică europeană.

În zona dezinformării, studiul arată că UE recunoaște caracterul sistemic al problemei, dar răspunde adesea prin instrumente orientate spre utilizator. Cetățenii sunt încurajați să verifice informațiile, să înțeleagă sursele, să recunoască manipularea, să folosească instrumente de fact-checking și să devină mai rezilienți într-un mediu informațional instabil.

Această abordare poate fi utilă pentru oameni, dar nu schimbă modul în care platformele organizează circulația informației. Algoritmii pot favoriza conținutul care generează reacții emoționale, polarizare și timp petrecut pe platformă, deoarece aceste lucruri cresc engagementul și valoarea publicității. Dezinformarea nu apare doar pentru că oamenii nu știu să citească informațiile corect, ci și pentru că sistemul digital recompensează conținutul care captează atenția.

Autorii descriu această logică drept o formă de „technosolutionism”. Probleme politice și economice profunde sunt transformate în probleme tehnice, educaționale sau comportamentale. În loc ca dezbaterea să se concentreze pe cine controlează platformele, cum funcționează modelul de publicitate, de ce algoritmii amplifică anumite conținuturi și ce putere au companiile private asupra spațiului public, accentul cade pe adaptarea individului.

Aceeași critică este aplicată politicilor privind inteligența artificială. În AI Act, AI literacy este definită ca un set de competențe, cunoștințe și înțelegere care permit furnizorilor, utilizatorilor și persoanelor afectate să ia decizii informate privind sistemele IA și să conștientizeze oportunitățile, riscurile și posibilele prejudicii. Articolul susține că, în practica politicilor UE, acest concept riscă să normalizeze extinderea IA, nu să deschidă o dezbatere democratică despre unde ar trebui folosită și unde nu.

Autorii observă că documentele europene recente prezintă IA ca infrastructură inevitabilă pentru economie, educație, administrație, muncă și suveranitate tehnologică. Strategiile UE vorbesc despre pregătirea forței de muncă, competențe digitale, AI Skills Academy, educație timpurie și învățare pe tot parcursul vieții. Riscul este ca întrebarea politică să se schimbe din „ce fel de IA vrem și cine o controlează” în „cum îi învățăm pe oameni să folosească IA”.

Această schimbare favorizează companiile care dezvoltă și controlează sistemele de inteligență artificială. Dacă IA este tratată ca inevitabilă, iar cetățenii, profesorii, lucrătorii și administrațiile sunt îndemnați să se adapteze, presiunea asupra modelului de afaceri, asupra infrastructurii, asupra consumului de energie, asupra muncii ascunse din lanțurile de date și asupra concentrării puterii scade.

Studiul atrage atenția asupra unui punct important: platformele digitale nu mai sunt simple companii private care oferă servicii online. Ele au devenit infrastructuri ale spațiului public. Controlează ce informații devin vizibile, ce conținut este amplificat, cum sunt ordonate mesajele, cum sunt vizați utilizatorii și ce tip de comunicare este profitabilă.

Autorii compară puterea actuală a unor lideri tehnologici cu influența vechilor magnați media. Diferența este că noii actori nu controlează doar linii editoriale sau instituții de presă, ci infrastructuri de vizibilitate: algoritmi de recomandare, fluxuri de știri, sisteme de ranking, platforme sociale și instrumente automate care decid ce circulă în spațiul public digital.

Elon Musk și achiziția Twitter, redenumit X, sunt folosite ca exemplu pentru felul în care schimbarea regulilor de moderare și guvernanță ale unei platforme poate modifica rapid condițiile discursului public. Jeff Bezos și proprietatea asupra The Washington Post sunt menționați pentru a arăta continuitatea dintre vechea putere mediatică și noua putere tehnologică, în care interesele corporative, infrastructura digitală și spațiul public se intersectează.

Articolul spune că infrastructurile comunicării democratice, de la rețele sociale și platforme digitale până la cabluri submarine și sisteme satelitare, sunt tratate prea des ca active private, nu ca bunuri cu importanță publică. Dacă aceste infrastructuri decid cum circulă informația și cum se formează opinia publică, problema nu poate fi redusă la competențele individuale ale utilizatorilor.

Autorii susțin că media literacy și AI literacy pot deveni mecanisme de guvernanță care stabilizează sistemul existent. Cetățenii sunt învățați să se adapteze la mediul digital, să verifice, să interpreteze, să folosească, să fie rezilienți. Platformele și modelele lor economice rămân în fundal, ca infrastructuri considerate inevitabile.

În cazul dezinformării, o politică structurală ar trebui să discute mai direct publicitatea țintită, modelul de maximizare a engagementului, concentrarea pieței și opacitatea algoritmică. În cazul inteligenței artificiale, o politică structurală ar trebui să includă întrebări despre proprietatea sistemelor IA, consumul de energie al centrelor de date, lanțurile globale de muncă pentru antrenarea modelelor, extracția materiilor prime critice și puterea companiilor care controlează infrastructurile.

Studiul menționează și dimensiunea ecologică și socială a IA. Normalizarea inteligenței artificiale presupune centre de date energofage, lanțuri globale de aprovizionare, muncă invizibilă pentru etichetarea și curățarea datelor și extracția de materii prime critice. O educație reală privind IA nu ar trebui să îi învețe pe oameni doar cum să folosească instrumentele, ci și cine le produce, ce costuri au și ce relații de putere creează.

Autorii nu propun abandonarea educației media sau digitale. Ei cer o formă mai ambițioasă de literacy, care să includă înțelegerea structurilor economice și politice ale tehnologiei. Cetățenii ar trebui să știe nu doar cum să verifice o informație sau cum să folosească un sistem IA, ci și cum funcționează infrastructurile care le modelează atenția, datele și participarea democratică.

Concluzia articolului este că problemele sistemice cer răspunsuri sistemice. Educația poate ajuta oamenii să navigheze un mediu informațional complicat, dar nu poate înlocui politici care limitează concentrarea de putere, reglementează modelul de supraveghere comercială și democratizează guvernanța tehnologiilor care modelează societatea.

Studiul adaugă o critică importantă la dezbaterea europeană despre democrație digitală. Uniunea Europeană a adoptat reguli majore precum Digital Services Act, Digital Markets Act, AI Act și European Media Freedom Act, dar autorii susțin că aceste instrumente pot rămâne limitate dacă modelul economic al platformelor nu este pus în centrul intervenției publice.

Pentru democrația europeană, întrebarea nu este doar dacă cetățenii sunt suficient de alfabetizați digital. Întrebarea este cine controlează infrastructurile prin care cetățenii se informează, comunică, muncesc, votează, învață și participă la viața publică. Dacă acest control rămâne concentrat în mâinile câtorva companii private, educația utilizatorilor va reduce doar o parte din risc, fără să schimbe raportul de putere care îl produce.