spot_img
AcasăRevista PreseiBrief 11-15 iunie 2018


Brief 11-15 iunie 2018

PIAȚA VALUTARĂ ȘI FINANCIAR-MONETARĂ

Consiliul Concurenței urmărește tranzacția prin care Autonom Services S.A. preia BT Operational Leasing S.A

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Autonom Services S.A. preia BT Operational Leasing S.A., operațiunea propusă fiind o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege, conform datelor Profit.ro. BT Operational Leasing S.A. este o societate română pe acțiuni, al cărei obiect principal de activitate este închirierea și leasingul cu autoturisme și autovehicule rutiere ușoare. Aceasta face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, care oferă servicii financiare, precum: servicii bancare pentru persoane fizice și persoane juridice, servicii de investiții financiare, servicii de administrare a portofoliilor, leasing (atât financiar, cât și operațional) și factoring.

Autonom Services S.A., parte a Grupului Autonom, este o societate română pe acțiuni ce oferă servicii de leasing operațional, de închiriere pe termen scurt, management al flotelor, dar și închirieri de echipamente. Autonom, înființată în anul 2006, are o rețea de 45 de agenții în 35 de orașe din România, Ungaria și Serbia. Cifra de afaceri a Grupului Autonom a fost de 27 milioane de euro în 2017.

SURSA: Profit.ro

 

Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat 657,5 milioane lei, de la bănci

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat, ieri, 657,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de titluri de stat pe 61 de luni, la un randament mediu de 4,80% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Națională a României (BNR), citate de Agerpres.

De asemenea, valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, însă băncile au suprasubscris oferta, până la 954,4 milioane de lei, potrivit Bursa. Marți este programată o licitație suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 milioane de lei la randamentul stabilit luni. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a planificat în iunie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 3,635 miliarde de lei, din care 3,2 miliarde de lei prin licitații de obligațiuni de stat și certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 435 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni. Sumele vor fi destinate refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.

SURSA: Bursa

 

Asirom a pierdut contul Romgaz

Omniasig a câștigat licitația pentru asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie a celor 819 vehicule și remorci ale Romgaz, contract atribuit pentru 737.100 lei, conform datelor Profit.ro.

De asemenea, polița a fost estimată la 1,75 milioane de lei pentru 12 luni. La licitație s-au mai înscris Asirom și Allianz-Țiriac Asigurări.

Anterior, parcul auto al producătorului național de gaze naționale a fost asigurat RCA de Asirom VIG, care a câștigat în aprilie 2017 o licitație în acest sens pentru suma de 1,52 milioane de lei, potrivit sursei amintite. Omniasig este parte a grupului austriac Vienna Insurance Group.

SURSA: Profit.ro

 

COMPANII, AFACERI

IKEA deschide primele două locații de colectare a comenzilor online

IKEA va deschide în prima jumătate a lunii iulie două puncte de colectare a comenzilor online, în Brașov și Timișoara, iar la finalul lunii va fi deschis un al treilea punct de colectare, pentru Cluj-Napoca, conform datelor centralizate de Profit.ro.

Punctele de Colectare a Comenzilor reprezintă un nou format pentru retailerul suedez. Clienții vor putea face cumpărăturile online pe www.ikea.ro, în magazinul IKEA Băneasa sau prin telefon cu ajutorul angajaților din call-center – și vor putea opta pentru livrarea produselor la Punctele de Colectare IKEA din Timișoara și Brașov. În acest fel, vor putea să ridice personal produsele, în ziua și la ora la care doresc. Costul transportului este de 29 lei pentru pachete mici (sub 30 kg pe comandă) și 49 lei pentru coletele Cargo (peste 30 kg pe comandă), indiferent de dimensiunea și valoarea comenzii. Clienții care doresc să beneficieze de livrarea la domiciliu pot face în continuare acest lucru.

Totodată, grupul IKEA lucrează la planurile de expansiune din România, iar cel de-al doilea magazin din București va fi deschis la sfârșitul verii 2018. În România, grupul suedez a deschis în 2007 primul și singurul magazin în nordul Bucureștiului, în zona comercială Băneasa. Următoarele magazine Ikea vor fi deschise în Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca, retailerul căutând la acest moment terenuri în zonă. Ikea estimează că aceste magazine ar putea fi deschise în 2020-2021.

SURSA: Profit.ro

 

 

Cellini își extinde aria de comercializare în București

Operatorul rețelei de magazine de ceasuri și bijuterii Cellini deschide la București, în complexul comercial Băneasa Shopping, un magazin monobrand al producătorului elvețian de ceasuri Tag Heuer, pe care îl prezintă ca unicul astfel de magazin din această regiune a Europei, conform Profit.ro.

Brandul face parte din cel mai mare grup mondial de produse de lux, LVMH (Louis Vuitton Moet Hennessy). Operatorul Cellini este controlat de firma Henri Maillardet, înregistrată în Elveția și denumită astfel după ceasornicarul elvețian cu același nume.

Rețeaua de magazine Cellini este printre cei mai importanți comercianți locali de ceasuri și bijuterii, intrând în România în 1999. Astăzi, are 7 magazine în București și câte 1 în Ploiești și Constanța. În 2016, firma care operează Cellini a avut afaceri de aproape 20 milioane lei și o pierdere de 829.000 lei.

SURSA: Profit.ro

 

MACROECONOMIE

Banca Mondială, Comisia Europeană și FMI sunt optimiste în privința economiei României

Cele mai importante rapoarte economice la nivel internațional cu privire la evoluția economiei, care sunt luate în considerare de investitorii străini și de piețele internaționale în vederea stabilirii perspectivelor de dezvoltare și a identificării oportunităților de plasare a capitalurilor, sunt cele realizate de Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE), potrivit Capital.

În aceste analize este prezența și România și toate acestea pun în evidență faptul că țara noastră va înregistra în perioada 2018-2020 o creștere economică substanțială bazată pe investiții.

Mai mult, această îmbunătățire a estimărilor vine chiar dacă în primul trimestru economia românească a crescut doar cu 4,2% fiind totuși a cincea cea mai mare creștere economică din UE dupa Letonia (5,2%), Polonia (4,9%), Ungaria (4,7) și Cehia (4,5%). De asemenea, în primul trimestru 2018 economia românească a crescut cu aproape 1,75 ori mai mult față de media UE (2,4%). Trebuie menționat că, față de trimestrul anterior (trim. 4 2017), creșterea economică în primul trimestru 2018 a fost zero, ceea ce unii economiști interpretează eronat că fiind o slabă performanță, fără să țină cont că a fost totuși a cincea cea mai mare creștere din UE față de același trimestru al anului anterior și uită să spună că economia a stagnat la nivelul celui mai bun trimestru (trim. 4 2017) din ultimii zece ani, conform sursei citate.

În concluzie, analizele Comisiei Europene, Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional evidențiază că România are o foarte bună stabilitate macroeconomică, bazată pe perspective de creștere pe termen scurt și pe termen lung de peste 4%.

SURSA: Capital

 

BNR are un deficit de 2,05 miliarde euro la contul curent al balanței de plăți

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în primele patru luni ale acestui an, un deficit de 2,053 miliarde euro, cu aproximativ 15% mai mare comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, de 1,786 miliarde euro, informează Banca Națională a României, printr-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES. „În perioada ianuarie – aprilie 2017, în structura, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 414 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 143 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 354 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare un excedent mai mic cu 64 milioane euro”, se menționeaza în comunicat. În primele patru luni ale anului, datoria externă totală a crescut cu 1,593 miliarde euro.

În structura, datoria externă pe termen lung a însumat 67,73 miliarde euro la 30 aprilie 2018 (71,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,3% față de 31 decembrie 2017, potrivit Agerpres.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 aprilie 2018 a fost de 5,3 luni, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2017 (5,4 luni). Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2018 a fost de 82,1%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.

SURSA: Agerpres

 

UTILITĂȚI, ENERGIE

Hidroelectrica va alimenta transportul public din Capitală în următorul an

Hidroelectrica va furniza energie electrică pentru transportul public din Capitală pentru o perioadă de un an. Cel mai mare producător de energie din România a câștigat licitațiile lansate de Metrorex și RATB în primul trimestru al anului, au spus pentru ECONOMICA.NET surse din piața de energie. Metrorex a scos la licitație pe 22 februarie un contract estimat la 64,35 milioane de lei (13,8 milioane de euro) pentru achiziția de energie electrică. Contractul vizează furnizare de energie electrică la medie tensiune, în perioada 01.07.2018-30.06.2019, conform necesarului estimat, respectiv 195.000 MWh.

De asemenea, durata acordului – cadru scos la licitație de către RATB este de 12 luni, cantitatea minimă vizată de acesta fiind de 81.188 MWh, iar cea maxima de 101.678 MWh. Acesta are o valoare estimată de 33,34 milioane de lei (7,15 milioane de euro), calculată pentru cantitatea maximă de energie electrică vizată și include furnizarea de energie electrică pentru tracțiune electrică și pentru sediile RATB situate pe teritoriul Municipiului București și la Casa de odihnă RATB din Predeal.

În 2016, profitul net al companiei a fost de 1,228 miliarde de lei. Totodată, în primul trimestru al acestui an, Hidroelectrica a avut un profit net de 485 milioane de lei, față de 399 milioane de lei în aceeași perioadă din 2017, ca urmare a situației hidrologice îmbunătățite. Marja EBITDA a crescut de la 67% în 2016 la 69% în anul trecut și la 74% în primul trimestru al acestui an.

SURSA: Economica.net

 

E.ON lansează proiectul E.ON Drive de încărcare a autovehiculelor electrice

Compania E.ON a lansat, la Cluj-Napoca, conceptul E.ON Drive, care cuprinde pachete de echipamente de încărcare a autovehiculelor electrice și servicii pentru piața locală de mobilitate electrică, conform Profit.ro.

De asemenea, E.ON si MOL vor dezvolta, în România, o rețea națională de 40 de stații de încărcare a vehiculelor electrice, ca parte a unui proiect european. Anul trecut, un consorțiu din care fac parte și Mol și E.ON (NEXT-E ) a obținut acordul Comisiei Europene în vederea asigurării unei finanțări europene în valoare de 18,8 milioane de euro pentru instalarea și gestionarea a peste 250 de prize pentru mașini electrice cu încărcare ultra-rapidă pe autostrăzile din Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croația și Romania.

Anul trecut E.ON a dezvoltat și o aplicație mobilă pentru serviciile de tip self-care, Mobile Myline, care a fost descărcată de peste 100.000 de ori în doar câteva luni. Totodată, E.ON Myline, platforma unde sunt active circa 540.000 de conturi, a devenit unul dintre cele mai accesate portaluri self-care ale unui furnizor de energie din România, potrivit sursei citate. Astfel, este operată platforma https://acces.delgaz.ro/, dedicată potențialilor clienți care au rețeaua de distribuție în proximitatea lor.

SURSA: Profit.ro

 

IMOBILIARE, CONSTRUCȚII, INFRASTRUCTURĂ

INS: Volumul lucrărilor de construcții s-a diminuat cu 2,7% în primele 4 luni

Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a scăzut pe total cu 2,7% în primele patru luni din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017, scădere reflectată la construcțiile noi, cu 6,1%, și la lucrările de reparații capitale, cu 3,5%, informează joi Institutul Național de Statistică (INS).

De asemenea, lucrările de întreținere și reparații curente au crescut cu 10,2%. Pe obiecte de construcții, clădirile rezidențiale au scăzut cu 24,7%. Creșteri au fost la clădirile nerezidențiale și la construcțiile inginerești cu 6,9%, respectiv cu 6,8%, potrivit Agerpres.

Totodată, s-au înregistrat creșteri la lucrările de întreținere și reparații curente, cu 17,1%, și la lucrările de reparații capitale, cu 12,7%. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a scăzut la clădirile rezidențiale, cu 24,4%. Creșteri au fost la clădirile nerezidențiale și la construcțiile inginerești, cu 4,7%, respectiv cu 3,7%.

Lucrările de construcții noi au crescut cu 1,3%. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a scăzut la clădirile nerezidențiale, cu 10,8%, și la clădirile rezidențiale, cu 7,8%. Construcțiile inginerești au crescut cu 5%.

SURSA: Agerpres

 















RELATED ARTICLES