Analiza propunerilor care urmează să se dezbată în Parlament și propuneri concrete din partea AEI pentru scăderea impactului prețurilor la pompă

Noul proiect de lege care urmează sa se discute in Parlament vine cu următoarele propuneri care să reducă prețul la pompă:

1. declararea situației de criză pe piața țițeiului şi/sau a produselor petroliere pe 3 luni;
2. exportul de motorină se poate realiza doar cu acordul ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerul de resort;
3. în scopul prevenirii creșterii nejustificate a adaosului comercial practicat de operatorii economici vizați de prezentul proiect se propune ca, pe durata situației de criză , operatorii economici din întregul lanț valoric al produselor petroliere – benzină, motorina și țiței – să plafoneze adaosul comercial mediu la nivelul valorii medii practicate în anul 2025;
4. se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținut de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție ;
5. reducerea temporară a nivelului accizei la motorina, „acciză dinamică”, care va putea fi redusă cu un procent cuprins între 5% și 25%, în funcție de evoluția prețului la pompă și a cotației internaționale a petrolului.
6. introducerea contribuției temporare de solidaritate.

 

În mod concret ceea ce estimăm că va aduce la pompă această lege

Scaderea accizei	Reducerea dinamica a accizei (lei/l)	Pret mediu 2 saptamani la Motorina la 85 $/barilul (lei/l)	Pret mediu 2 saptamani la Motorina la 90 $/barilul (lei/l)	Pret mediu 2 saptamani la Motorina la 100 $/barilul (lei/l)	Pret mediu 2 saptamani la Motorina la 110 $/barilul (lei/l)	Pret mediu 2 saptamani la Motorina la 120 $/barilul (lei/l)
5%	0.17	9.73
10%	0.34		9.62
15%	0.51			9.69
20%	0.68				9.82
25%	0.85					9.85

 

Analiza propunerilor care urmează să se dezbată în Parlament și propuneri concrete pentru scăderea impactului prețurilor la pompă:

La propunerea 1

România declară criza cu legea în mână și ochii închiși

Noul proiect de lege propune declararea crizei pe piața petrolieră pentru trei luni. Este încă o dovadă că România nu administrează crizele, ci improvizează după ce acestea au început.

O criză petrolieră nu se declanșează prin votul Parlamentului și nu dispare automat după 3 luni. Poate izbucni în câteva ore, prin oprirea unei conducte, blocarea unui terminal, închiderea unei strâmtori sau avarierea unei rafinării. Până când parlamentarii sunt convocați, proiectul este redactat, avizat, votat, promulgat și publicat, combustibilul poate lipsi deja din anumite regiuni.

Mai grav, proiectul declară criza fără să definească riguros momentul declanșării sale. Este suficientă creșterea prețului? Trebuie să existe o reducere fizică a importurilor? Câte zile de stoc trebuie să mai aibă România? Ce deficit justifică intervenția statului? Cine verifică datele și cine stabilește că pericolul a trecut?

Fără asemenea praguri, „criza” devine o noțiune politică, iar cele trei luni reprezintă un cec în alb acordat Guvernului.

 

Propunerea AEI

România are nevoie de o lege permanentă a securității energetice, nu de câte o lege făcută pe genunchi pentru fiecare nou șoc. Aceasta trebuie să stabilească niveluri clare – alertă timpurie, alertă, criză și urgență severă – împreună cu măsurile aplicabile și condițiile obligatorii de încetare.

În centrul sistemului trebuie să existe un Dispecerat Național de Securitate Energetică, activ 24 de ore din 24, care să urmărească importurile, rafinăriile, stocurile reale, consumul, rutele alternative, capacitatea Portului Constanța și apariția penuriilor regionale.

Parlamentul trebuie să facă legile. Dispeceratul trebuie să gestioneze operativ criza.

O țară serioasă nu așteaptă să rămână fără motorină pentru a convoca parlamentarii. Identifică pericolul din timp, intervine în ore și ridică măsurile imediat ce riscul a dispărut. România face exact invers, mai întâi apare criza, apoi începe să scrie legea.

La propunerea 2

Acordul pentru exportul motorinei – o barieră cu ușa din spate deschisă

Proiectul introduce obligativitatea obținerii unui acord prealabil pentru noile contracte de export și pentru vânzările intracomunitare de motorină. Contractele deja încheiate rămân însă neatinse. Prezentată drept măsură de protejare a aprovizionării României, prevederea riscă să fie, în realitate, aproape inutilă economic și extrem de periculoasă instituțional.

România în ianuarie – aprilie 2026 a exportat cca. 13% din producția de motorină aceleiași perioade, în special în țările unde companiile cu sediul în România au sediul.

Dacă volume importante sunt deja contractate, motorina va continua să plece din țară. Statul va controla doar ce a rămas necontractat, adică exact partea marginală a pieței. În schimb, operatorii care au anticipat măsura și au încheiat contracte în avans primesc un avantaj competitiv enorm.

Aici apare terenul fertil pentru noii „băieți deștepți” din energie.

Cine va acorda aprobările? În baza căror criterii? În cât timp? Va exista o cantitate minimă obligatorie pentru piața internă? Va fi publicată identitatea solicitanților, volumul aprobat și motivarea refuzurilor? Proiectul nu trebuie să lase aceste întrebări la discreția unui ministru sau a unei comisii numite politic.

În lipsa unor criterii obiective, două firme aflate în situații identice pot primi răspunsuri diferite. Una va putea vinde motorină în străinătate la un preț avantajos, cealaltă va rămâne blocată pe piața internă. Un simplu acord administrativ se poate transforma astfel într-un activ comercial extrem de valoros, distribuit de stat unor operatori selectați.

Mai există și o problemă europeană, vânzările intracomunitare fac parte din libera circulație a mărfurilor. Restricțiile pot fi justificate de securitatea aprovizionării numai dacă sunt necesare, proporționale, transparente și nediscriminatorii, nu printr-un mecanism arbitrar de aprobare.

Dacă există deficit real, România trebuie să stabilească transparent necesarul intern, stocul de siguranță și cantitatea temporar indisponibilă pentru export.

Altfel, măsura nu oprește exporturile. Le împarte între cei care au avut informația la timp și cei care vor obține semnătura potrivită.

 

Propunerea AEI

România nu ar trebui să interzică exporturile și nici să le condiționeze de semnătura unui ministru. Soluția pragmatică este instituirea unei obligații temporare și proporționale de asigurare a pieței interne, aplicată transparent tuturor producătorilor și importatorilor, înainte de introducerea oricărei restricții asupra circulației motorinei.

Fiecare operator ar trebui să mențină în România o cantitate minimă de motorină, calculată în funcție de cota sa din piața internă și de vânzările medii din ultimele 30–90 de zile. Obligația nu ar însemna vânzarea produsului la un preț impus, ci păstrarea sa fizică disponibilă pentru consumatorii români și pentru sectoarele esențiale.

Mecanismul ar funcționa astfel:

1. Dispeceratul Național de Securitate Energetică publică zilnic nivelul stocurilor, consumul și numărul de zile de acoperire.
2. Când stocurile scad sub un prag prestabilit, de exemplu 30 de zile de consum, se activează obligația suplimentară de disponibilitate.
3. Producătorii și importatorii trebuie să păstreze în depozitele din România o cantitate proporțională cu vânzările lor interne.
4. După îndeplinirea obligației, operatorii pot exporta sau realiza livrări intracomunitare fără aprobări individuale.
5. Dacă stocurile scad sub un prag critic, de exemplu 15–20 de zile, statul poate achiziționa prin licitație cantități suplimentare sau poate elibera controlat produse din stocurile de urgență.
6. Orice restricție efectivă asupra exporturilor poate fi introdusă numai ca ultimă măsură, pentru o perioadă scurtă, pe baza unui deficit fizic demonstrat și cu respectarea mecanismelor europene.

Tranzitul vamal către alte state trebuie exclus temporar, combustibilul care intră în Portul Constanța și pleacă mai departe fără a fi pus în liberă circulație în România nu aparține pieței românești și cât timp nu o afectează nu ar trebui atacat.

Avantajele mecanismului

• asigură existența fizică a motorinei în țară;
• nu depinde de semnătura discreționară a unui ministru;
• nu îi favorizează pe operatorii care și-au încheiat anticipat contractele;
• aplică aceleași reguli tuturor companiilor;
• nu blochează inutil exporturile atunci când România dispune de suficient produs;
• poate fi verificată prin stocuri, volume și zile de acoperire;
• reduce riscul apariției „băieților deștepți” ai autorizațiilor.

Potrivit datelor invocate pentru ianuarie–aprilie 2026, România a exportat aproximativ 13% din producția sa de motorină. Nu este rațional să fie blocat administrativ întregul export dacă piața internă este aprovizionată. Dar nici nu este acceptabil ca motorina să plece către companii afiliate din alte state, iar România să fie obligată ulterior să importe mai scump pentru a acoperi deficitul intern.

 

La propunerea 3

De ce nu este bună plafonarea adaosului comercial la carburanți

Plafonarea adaosului comercial oferă doar iluzia unui preț controlat. Pe termen scurt poate reduce prețul la pompă, dar ulterior distorsionează aprovizionarea, concurența și transmiterea ieftinirilor internaționale către consumatori.

Principalele probleme sunt:

• Descurajează importurile. Dacă prețul extern, transportul și riscul comercial cresc, iar adaosul rămâne plafonat, importatorii reduc sau opresc achizițiile. Statul poate plafona marja, dar nu poate obliga motorina să intre în România.
• Poate provoca penurie. Marjele insuficiente determină operatorii să reducă stocurile și să evite aprovizionările costisitoare. Consumatorul obține teoretic un preț mai mic, dar riscă să nu găsească produsul.
• Tratează inegal operatorii. Plafoanele individuale, calculate după adaosurile practicate în anul anterior, îi avantajează pe cei care au avut marje istorice mari și îi penalizează pe operatorii mai eficienți sau pe firmele nou-intrate.
• Transformă plafonul într-un preț de referință. Când cotațiile internaționale scad, firmele nu mai sunt stimulate să reducă rapid marjele. Astfel, plafonul maxim poate deveni marja efectivă practicată.
• Reduce concurența. Operatorii nu mai concurează suficient prin preț, ci își aliniază comportamentul la limita administrativă permisă.
• Protejează consumatorul numai temporar. Potrivit estimării AEI, avantajul de aproximativ 10–15 bani/litru din aprilie–mai 2026 a fost aproape anulat în iunie, când prețurile ar fi rămas cu aproximativ 20 bani/litru peste nivelul concurențial estimat.
• Produce costuri ascunse. Cozile, deplasările către alte stații, livrările întârziate, stocurile preventive și oprirea unor activități economice pot costa mai mult decât reducerea obținută la pompă.

Concluzia: plafonarea a fost prea restrictivă când piața avea nevoie de importuri și ofertă suplimentară și prea permisivă când scăderea cotațiilor trebuia transmisă consumatorilor. Statul a plafonat adaosul, dar a redus concurența și flexibilitatea aprovizionării. Economiile temporare au fost aproape anulate, în timp ce riscul de penurie și costurile economice au rămas.

 

Propunerea AEI

O soluție mai bună decât plafonarea rigidă ar fi un mecanism în două trepte: transparență obligatorie în condiții normale de criză și „cost-plus” numai ca intervenție temporară, atunci când piața nu mai funcționează concurențial.

1. Afișarea obligatorie a marjei comerciale

Fiecare operator ar trebui să afișeze și să raporteze:

• prețul de achiziție sau costul recunoscut al produsului;
• costurile logistice și de stocare;
• acciza și TVA;
• marja comercială agregată;
• prețul final;
• evoluția marjei față de media ultimelor 30–90 de zile.

Această transparență ar permite consumatorilor, Consiliului Concurenței și ANAF să vadă cine transferă corect scăderea cotațiilor și cine mărește nejustificat marja.

Totuși, simpla afișare nu este suficientă. Trebuie sancționate:

• raportarea unor date false;
• ascunderea costurilor între firme afiliate;
• mutarea artificială a marjei de la o verigă la alta;
• nerespectarea obligației de actualizare;
• practicile concertate și majorările nejustificate.

Nu trebuie amendată o marjă mare doar pentru că este mare, ci manipularea costurilor, lipsa justificării și comportamentele anticoncurențiale.

2. Trecerea temporară la „cost-plus”

Dacă apare penurie fizică, concurența este grav afectată sau marjele cresc fără justificare, statul poate activa temporar formula:

Preț maxim = cost eligibil verificat + marjă rezonabilă

Costurile eligibile trebuie definite strict: produs, transport, asigurare, depozitare, biocomponent, finanțare și pierderi tehnologice normale.

Marja permisă nu trebuie stabilită identic pentru toate companiile. Importatorul, distribuitorul și benzinăria au costuri și riscuri diferite. Formula trebuie să includă o marjă procentuală și, eventual, o componentă fixă pe litru.

Metoda are și o vulnerabilitate majoră: operatorii pot umfla costurile, mai ales prin tranzacții cu firme afiliate. Cu cât costul declarat este mai mare, cu atât prețul permis crește. De aceea sunt obligatorii:

• audituri independente;
• eliminarea costurilor nejustificate;
• verificarea tranzacțiilor intragrup;
• compararea cu cotațiile internaționale și costurile regionale;
• publicarea metodologiei și a rezultatelor agregate.

Formula recomandată: Transparență permanentă → supravegherea marjelor → avertisment → investigație → „cost-plus” temporar numai în criză severă.

Aceasta este mai bună decât plafonarea istorică deoarece nu blochează automat importurile, nu recompensează operatorii care au avut marje mari în trecut și permite ajustarea prețului la costurile reale.

Statul nu trebuie să înghețe piața. Trebuie să o facă transparentă, să sancționeze abuzul și să intervină administrativ numai atunci când concurența nu mai poate proteja consumatorul.

 

 

 

 

La propunerea 4

Reducerea biocarburanților – ieftinire astăzi, factură majorată mâine

Posibilitatea reducerii conținutului de biocarburant din benzina comercializată, de la 8% la minimum 2%, pare o soluție rapidă: eliminăm o componentă presupusă mai scumpă și reducem costul carburantului. În realitate, măsura poate destabiliza un întreg lanț industrial pentru obținerea unui avantaj mic, incert și temporar la pompă.

Producătorii și importatorii de biocarburanți funcționează pe baza unor investiții, capacități de producție și contracte multianuale. O reducere administrativă de la 8% la 2% poate elimina într-un timp foarte scurt până la trei sferturi din cererea aferentă amestecului respectiv. Consecințele pot fi:

• oprirea unor capacități de producție;
• rezilierea contractelor de aprovizionare;
• pierderea furnizorilor și a personalului specializat;
• suspendarea investițiilor;
• penalități contractuale pentru distribuitori;
• creșterea dependenței viitoare de importuri.

Industria nu poate fi oprită timp de 3 luni și repornită a doua zi prin ordin de ministru. Când obligația de încorporare va reveni la nivelul inițial, România poate descoperi că producătorii au falimentat, contractele au dispărut, iar volumele necesare trebuie importate la prețuri mult mai mari. Costul va ajunge inevitabil în prețul benzinei.

Nici ieftinirea imediată nu este garantată. Bioetanolul contribuie inclusiv la cifra octanică a benzinei. Reducerea sa poate impune utilizarea unor componente petroliere alternative, care pot fi scumpe sau insuficiente. În plus, cantitatea eliminată trebuie înlocuită cu benzină fosilă într-o perioadă în care tocmai aprovizionarea cu produse petroliere este vulnerabilă.

Se adaugă recuperarea ulterioară a obligațiilor de energie regenerabilă și de reducere a emisiilor. Ce se economisește formal astăzi poate fi plătit ulterior prin achiziții mai scumpe și costuri de conformare.

Propunerea AEI

Reducerea trebuie permisă numai ca ultimă măsură, gradual și pentru perioade de maximum 30 de zile, dacă există un deficit fizic dovedit. Statul ar trebui:

• să păstreze un prag minim superior celui de 2%;
• să reevalueze lunar necesitatea derogării;
• să permită reportarea certificatelor de conformare;
• să introducă o revenire graduală la cota normală;
• să protejeze contractele și capacitățile interne printr-un mecanism temporar de compensare verificabil.

Altfel, România va anunța astăzi o ieftinire de câțiva bani, va distruge între timp capacitățile de producție, iar peste 3 luni se va întreba, surprinsă, de ce biocarburantul s-a scumpit și de ce prețul benzinei nu mai scade.

 

La propunerea 5

Acciza dinamică – singura măsură care poate reduce efectiv prețul fără să distrugă piața

Reducerea temporară a accizei la motorină este cea mai coerentă măsură din proiect. Spre deosebire de plafonarea adaosului, nu comprimă artificial marjele, nu descurajează importurile și nu obligă operatorii să comercializeze în pierdere. Statul renunță temporar la o parte din propriile încasări, iar reducerea poate ajunge direct în prețul plătit de șofer.

Experiența din aprilie–iunie 2026 confirmă potențialul instrumentului, reducerea accizei cu 30 bani/litru a produs un efect fiscal total de aproximativ 36 bani/litru, incluzând TVA, cu un impact bugetar estimat la 610 milioane lei.

Problema nu este principiul, ci formularea. Expresia „va putea fi redusă între 5% și 25%” este prea vagă. Cine decide procentul? După ce indicatori? La ce preț? Pentru cât timp? O asemenea redactare riscă să transforme acciza dinamică într-o acciză politică.

 

Propunerea AEI

Reducerea trebuie să ajungă la pompă

Scăderea accizei nu garantează singură ieftinirea dacă operatorii măresc simultan marjele. De aceea, propunerea AEI de la punctul 3, concomitent cu acțiunile Consiliul Concurenței și ANAF , care trebuie să compare prețurile fără taxe înainte și după activare. Reținerea nejustificată a avantajului fiscal trebuie investigată și sancționată.

Revenirea accizei trebuie făcută gradual, după menținerea indicatorilor sub prag timp de cel puțin 20–30 de zile. Altfel, șoferii vor suporta scumpiri bruște la fiecare fluctuație.

 

Criteriile trebuie introduse direct în lege

Reducerea trebuie activată automat, în trepte de câte 5%, printr-o formulă publică:

Creșterea prețului de referință	Reducerea accizei
sub 5%	0%
5–10%	5%
10–15%	10%
15–20%	15%
20–25%	20%
peste 25%	25%

 

Referința nu trebuie să fie numai Brentul. Motorina este un produs rafinat, iar prețul său poate crește chiar dacă petrolul rămâne stabil. Formula trebuie să urmărească un indicator complex format din:

• cotația europeană a motorinei – de exemplu, reperul mediteraneean relevant;
• cotația Brent;
• cursul leu–dolar;
• costurile maritime și primele de risc;
• prețul mediu național la pompă;
• marja agregată fără taxe.

Calculul ar trebui efectuat la fiecare zece zile, folosind medii mobile, nu cotații dintr-o singură zi. Rezultatul trebuie publicat integral, iar reducerea să se aplice automat, fără hotărâri negociate politic.

Acciza dinamică este o măsură bună numai dacă este automată, transparentă și predictibilă. Legea trebuie să conțină formula, nu doar permisiunea acordată Guvernului de a decide când și cât binevoiește să reducă.

 

La propunerea 6

Contribuția de solidaritate – încă o taxă care se întoarce împotriva consumatorului

De fiecare dată când cresc prețurile la gaze, electricitate sau carburanți, statul român inventează o nouă „contribuție de solidaritate”. După 15 ani de taxe excepționale, suprataxe și mecanisme pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, România nu are nici energie mai ieftină, nici mai puțină sărăcie energetică. Are însă un sistem fiscal instabil, greu de administrat și lipsit de predictibilitate și mai puțini bani pentru săraci.

O astfel de contribuție a existat în precedenta perioadă de criză și se activa când Brentul depășea 70 USD/baril și taxa veniturile suplimentare obținute din țițeiul extras în România. În forma utilizată în trimestrul al doilea din 2026, cotele ajungeau până la 9,9%, iar pentru țițeiul comercializat neprelucrat se prelua 60% din venitul realizat peste pragul de referință.

Problema fundamentală este că statul confundă venitul cu profitul. Creșterea Brentului nu înseamnă automat profit excepțional. Cresc simultan costurile cu energia, transportul, finanțarea, materialele, asigurările și securitatea aprovizionării. Două zăcăminte pot avea costuri complet diferite, dar sunt taxate după aceeași cotație.

Mai grav, contribuția vizează țițeiul extras în România. Astfel, producția internă este penalizată, în timp ce țițeiul importat nu suportă aceeași sarcină. Rezultatul poate fi reducerea investițiilor, închiderea anticipată a zăcămintelor mature și creșterea dependenței de importuri exact în momentul unei crize internaționale.

Taxa nu este întotdeauna transferată mecanic și imediat în prețul de la pompă, deoarece prețurile produselor petroliere sunt influențate de cotațiile regionale. Dar, pe termen mediu, costul reapare prin:

• reducerea producției și a investițiilor;
• costuri mai mari de finanțare;
• creșterea importurilor;
• diminuarea concurenței;
• transferarea riscului fiscal în prețurile comerciale.

Propunerea AEI

România nu mai are nevoie de încă o taxă improvizată. Dacă există profituri excepționale reale, acestea trebuie taxate printr-un mecanism unic și predictibil:

• aplicat profitului net suplimentar, nu veniturilor;
• calculat față de media profiturilor din ultimii 3–5 ani;
• cu deducerea investițiilor realizate în România;
• fără suprapunere cu alte suprataxe;
• cu termen automat de încetare;
• cu destinație bugetară transparentă: reducerea accizei și ajutor țintit pentru consumatorii vulnerabili.

O nouă taxă nu produce automat solidaritate. În România, traseul a fost prea des același: taxă nouă, investiții mai mici, ofertă mai redusă, importuri mai scumpe și, în final, români mai săraci.

 

AEI vrea o lege pentru români, nu o nouă piesă de teatru politic

Românii nu au nevoie de o lege care doar să declare că statului îi pasă. Au nevoie de o lege ale cărei efecte să se vadă direct în prețul de la pompă și în siguranța aprovizionării.

Proiectul actual adună măsuri spectaculoase ca mesaj, dar discutabile ca rezultat. Declararea arbitrară a crizei pentru 3 luni, autorizarea discreționară a exporturilor, plafonarea adaosurilor, reducerea biocarburanților și introducerea unei noi contribuții de solidaritate. Statul pare activ, miniștrii pot anunța că „au intervenit”, dar consumatorul poate rămâne cu prețuri mari la pompă, cu mai puțină concurență și chiar cu riscul de a nu găsi carburant.

Dacă scopul real este protejarea consumatorului, legea trebuie să conțină măsuri simple, verificabile și automate:

• acciză dinamică, redusă în trepte clare atunci când prețurile internaționale cresc;
• transferarea integrală și verificabilă a reducerii fiscale la pompă;
• publicarea structurii prețului și a marjei comerciale agregate;
• sancționarea manipulării costurilor și a înțelegerilor anticoncurențiale;
• stocuri operaționale minime, proporționale cu cota fiecărui operator;
• libertatea exportului după asigurarea necesarului intern;
• sprijin direct pentru consumatorii vulnerabili și sectoarele esențiale;
• un Dispecerat Național de Securitate Energetică, care să acționeze pe baza datelor, nu a ordinelor politice.

Orice măsură trebuie însoțită de trei cifre publice: cu cât scade prețul, în câte zile și cât îl costă pe stat (adică pe noi). Dacă Guvernul nu poate răspunde, atunci măsura nu este protecție, ci propagandă.

România nu mai are nevoie de legi prin care politicienii mimează grija, în timp ce autorizațiile, excepțiile și taxele servesc altor interese. Are nevoie de o lege în care fiecare articol să producă un efect măsurabil pentru cetățean.

Testul este simplu, dacă românul nu vede o reducere reală pe bonul de la pompă și nu găsește carburant când are nevoie, legea nu a fost făcută pentru el.

Prof.dr.ing. Dumitru Chisăliță

Expert tehnic judiciar național si european în petrol și gaze