Globalworth lansează un program de finanțare în valoare de 1,5 miliarde euro

Globalworth, companie fondată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas și liderul industriei de clădiri de birouri din România, lansează un program de finanțare în valoare de până la 1,5 miliarde de euro, prin intermediul Euro Medium Term Notes (EMTN), o facilitate neangajată care permite emisiuni periodice de titluri de împrumut pe piețele externe. Prospectul pentru acest program a fost aprobat, miercuri, de Banca Centrală a Irlandei.

Titlurile emise pot fi denominate în orice monedă, iar compania menționează că ar putea cere listarea tilurilor din acest program-cadru la Irish Stock Exchange sau la Bursa de Valori București (BVB), conform datelor centralizate de Profit.ro. EMTN sunt titluri de împrumut pe termen mediu, emise și tranzacționate în afara SUA și Canada, care permit emitentului să acceseze mai ușor piețele externe pentru a atrage finanțare.

Portofoliul companiei are o valoare totală de 1.8 miliarde de euro, 90% dintre aceasta fiind reprezentată de active producătoare de venit, preponderent în sectorul de birouri, închiriate către aproximativ 440 de companii naționale și multinaționale din 28 de țări și 37 de sectoare de activitate.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Dan Apostol, NewMoney Talks – România, în vâltoarea incertitudinii energetice de la nivel mondial

https://www.youtube.com/watch?v=a94EAqaQ-2M&authuser=0

Când până și Hidroelectrica scumpește energia, ce șanse mai are consumatorul român?

Hidroelectrica, compania de stat care trebuia să reprezinte ancora...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii