SIRIA: Acordul de încetare a focului, în vigoare de astăzi

Acordul Washington – Moscova de încetare a focului în Siria, încheiat vineri seară la Geneva, intră în vigoare astăzi, după ce în weekend 100 de oameni au pierit în timpul loviturilor aeriene în zone controlate de rebeli, informează BBCNews. Dacă înțelegerea va fi respectată, după 10 zile de armistițiu ar urma atacuri aeriene ruso-americane coordonate, împotriva militanților jihadiști. 

Potrivit televiziunii naționale din Siria, președintele Bashar al-Assad a salutat acordul încheiat vineri seara, la Geneva, după luni de negocieri între Rusia și Statele Unite. Potrivit aceleiași surse, nu este clar încă dacă facțiunile rebele vor respecta întelegerea, deși Gruparea Armată Siriană Liberă a anunțat că „va coopera în mod pozitiv” la incetarea focului. Însă alt grup rebel influent, Ahrar al-Sham, a respins acordul, pe motiv că acesta nu va face decât să „întăreasăa” regimul de la Damasc și să „sporească suferințele” poporului.

Vestea acordului SUA-Rusia a venit după săptămâni de discuții între cele două state care sustin opozitia si, respectiv, regimul de la Damasc, a fost făcut într-un moment în care insurgenții se află în dificultate pe teren după ce au pierdut ultima bătălie de la Alep. Regimul lui Bashar al-Assad și aliații săi au afirmat că vor respecta acordul de încetare a focului. Inaintea intrării în vigoare a acestuia, guvernul sirian a făcut în week-end raiduri aeriane în mai multe zone controlate de rebeli în timpul cărora au murit 100 de oameni.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

La ce preț începe România să lase mașina acasă?

Creșterea prețului carburantului este, în teorie, una dintre cele...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii