Carnegie Europe avertizează că apărarea europeană se digitalizează mai repede decât strategia care ar trebui să o ghideze

Uniunea Europeană își accelerează investițiile în tehnologii noi de apărare, dar riscă să finanțeze răspunsuri vizibile fără o strategie clară despre ce fel de securitate vrea să construiască, avertizează o analiză Carnegie Europe semnată de Raluca Csernatoni. Textul susține că viitoarea strategie europeană de securitate va trebui să explice nu doar câți bani investește Europa în apărare, ci și cum folosește AI, dronele, spațiul, cyberul, datele și infrastructura digitală fără să piardă controlul politic și responsabilitatea umană.

Pe scurt

1. Carnegie Europe avertizează că Uniunea Europeană se mișcă rapid spre apărare bazată pe tehnologii noi, dar fără un plan strategic suficient de explicit.

2. Analiza spune că apărarea viitorului va depinde tot mai mult de AI, autonomie, drone, spațiu, cyber, conectivitate, senzori, software și infrastructuri de date.

3. Raluca Csernatoni avertizează că proiectele europene actuale, deși necesare, nu formează încă o „teorie a apărării europene”.

4. O problemă centrală este dependența tehnologică, analiza menționează estimări potrivit cărora aproximativ 80% din infrastructura digitală a UE este importată.

5. Viitoarea strategie europeană de securitate ar trebui să lege apărarea de suveranitatea digitală, responsabilitate, control uman și capacitatea Europei de a decide sub presiune.

Analiza Carnegie Europe pornește de la o schimbare care se vede deja în războiul din Ucraina și în dezbaterea europeană de securitate: apărarea nu mai înseamnă doar trupe, tancuri, avioane, bugete și platforme militare clasice. Capacitatea militară depinde tot mai mult de software, senzori, date, conectivitate, drone, sateliți, AI și viteza cu care o armată poate observa, decide, adapta și lovi.

Raluca Csernatoni scrie că Uniunea Europeană finanțează și organizează rapid o orientare spre tehnologii de apărare, dar fără un plan suficient de explicit despre tipul de război, putere, autonomie și responsabilitate pe care această orientare trebuie să le servească. Din perspectiva ei, acesta va fi testul central pentru viitoarea strategie europeană de securitate.

Miza nu este doar militară, ci și politică. Dacă apărarea europeană se bazează tot mai mult pe AI, autonomie, cloud, date, conectivitate, quantum, drone și infrastructuri digitale, atunci deciziile despre tehnologie devin decizii despre putere, suveranitate, dependență și control democratic.

Autoarea notează că fundațiile tehnologice folosite în viața civilă pot fi reutilizate în apărare. Modelele AI care automatizează munca de birou pot fi adaptate pentru analiză de informații, sprijin pentru țintire, logistică, operațiuni informaționale sau apărare cibernetică. Această continuitate între civil și militar este una dintre marile întrebări pentru Europa.

Problema nu este că tehnologia civilă nu ar trebui folosită în apărare. Problema este lipsa unui cadru care să explice cum se face această trecere, cu ce limite și sub ce responsabilitate. Csernatoni numește această nevoie „conversie strategică”, adică abilitatea de a transforma responsabil inovația civilă în capabilități militare și de a readuce în economie progresele generate de apărare.

Analiza avertizează însă că această conversie trebuie să aibă limite. Europa nu ar trebui să securitizeze viața civilă și nici să transforme fiecare start-up, laborator sau spațiu de date într-un activ de apărare. Aceasta este una dintre tensiunile majore ale momentului: cum folosești viteza inovației civile pentru securitate fără să militarizezi întreaga economie digitală.

Csernatoni critică și fragmentarea logicilor europene. Bruxelles-ul reglementează AI civilă sub o logică, dar industrializează apărarea sub alta. Protejează drepturile fundamentale într-un ecosistem și accelerează inovarea militară în altul. Lipsa unei punți strategice între aceste lumi poate produce contradicții între obiectivele de securitate, industrie, drepturi și autonomie.

Proiectele actuale de apărare arată, potrivit analizei, pericolul de a avansa rapid fără o viziune de ansamblu. Inițiativele privind dronele, flancul estic, rachetele sau sateliții vulnerabili răspund unor nevoi urgente și sunt necesare, dar nu explică încă ce fel de apărare europeană construiește UE.

„Un scut este o postură, nu o strategie”, scrie Csernatoni. Formula sintetizează diferența dintre a construi instrumente de protecție și a avea o concepție clară despre cum Europa ar trebui să acționeze, să descurajeze, să reziste și să păstreze inițiativa într-un conflict viitor.

Această lipsă de claritate este și o problemă instituțională. Unele capitale europene rămân prudente față de proiectele de apărare conduse de Comisie, considerând că alegerile privind capabilitățile aparțin statelor membre și NATO. Altele se întreabă dacă UE are nevoie de încă o strategie sau mai degrabă de implementarea celor deja existente.

Analiza nu respinge rolul Uniunii Europene în apărare, dar susține că acesta trebuie definit mai precis. O strategie serioasă ar trebui să clarifice rolul UE în crearea condițiilor industriale, tehnologice, de reglementare și infrastructură care fac posibilă o apărare europeană nouă.

Una dintre cele mai sensibile teme este dependența. Csernatoni scrie că, potrivit unor estimări, aproximativ 80% din infrastructura digitală a Uniunii Europene este importată, iar o mare parte dintre modelele AI fundamentale folosite sunt non-europene. O apărare construită pe fundații tehnologice împrumutate nu poate fi complet autonomă strategic.

Dependența de platforme americane, sisteme bazate pe GPS și infrastructuri de date poate părea eficientă într-o alianță stabilă. Într-o lume mai coercitivă, ea poate deveni vulnerabilitate. Un aliat într-un dosar poate deveni competitor în altul, un furnizor poate impune condiții, iar o platformă poate schimba accesul.

Autoarea nu cere autarhie tehnologică. Ea susține că problema este levierul, adică capacitatea Europei de a continua să opereze și să decidă atunci când lanțurile de aprovizionare se tensionează, politica se schimbă sau furnizorii devin nesiguri.

În această logică, viitoarea strategie europeană de securitate ar trebui să lege apărarea de suveranitatea digitală și de dezbaterea EuroStack. Ar trebui să identifice unde este indispensabilă calcularea suverană pentru apărare, unde sunt necesare modele AI europene pentru funcții sensibile, unde accesul garantat la spațiu și conectivitate este vital și unde parteneriatele de încredere sunt soluția mai bună.

Responsabilitatea este cealaltă miză majoră. Tehnologiile de apărare bazate pe AI comprimă timpul disponibil pentru judecata umană. Ele pot îmbunătăți cunoașterea situației și reziliența, dar pot produce și bias de automatizare, riscuri de escaladare și opacitate.

Csernatoni avertizează că Europa nu ar trebui să ajungă, fără decizie politică explicită, la o mașinărie militară capabilă de război la viteza mașinilor. Înainte ca sistemele AI să acționeze tot mai rapid în lanțurile de comandă, Europa trebuie să decidă ce forme de control uman, supraveghere, drept internațional umanitar și responsabilitate vrea să apere.

Pentru cititorul neavizat, întrebarea centrală este simplă: dacă apărarea viitorului depinde de algoritmi, date, drone și infrastructuri digitale, cine controlează aceste tehnologii, cine decide când sunt folosite și cine răspunde dacă produc efecte greșite?

Analiza Carnegie Europe susține că viitoarea strategie europeană de securitate nu va fi judecată doar după nivelul cheltuielilor sau după mesajele geopolitice. Măsura reală va fi dacă poate lega noua apărare de o idee credibilă despre putere: infrastructura necesară pentru a acționa, capacitatea de a ține pasul cu inovația, dependențele pe care Europa vrea să le reducă și responsabilitatea necesară pentru a-și asuma alegerile tehnologice.

Concluzia textului este dură: fără aceste clarificări, pregătirea europeană pentru apărare riscă să rămână doar pregătire cu numele. Banii, dronele, AI și noile proiecte industriale pot crește vizibilitatea răspunsului european, dar nu pot înlocui o strategie care să explice ce vrea Europa să devină ca actor de securitate și tehnologie.

Analiza „Europe Needs a Strategy for its Turn to New Defense Tech” a fost publicată de Carnegie Europe în seria Strategic Europe și este semnată de Raluca Csernatoni, fellow Carnegie Europe specializată în securitate și apărare europeană și tehnologii emergente disruptive. Textul discută legătura dintre noua strategie europeană de securitate, industria de apărare, AI, suveranitate digitală, dependențe tehnologice și responsabilitate democratică.