
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că Azerbaidjanul este responsabil pentru reținerea ilegală și arbitrară a trei persoane care participaseră la două manifestații pașnice în capitala Baku. În hotărârea pronunțată la 17 noiembrie 2026 în cauza Amiraslan și alții împotriva Azerbaidjanului, judecătorii au stabilit că Idris Amiraslan, Aziz Mamiyev și Tofig Yagublu au fost duși cu forța la secții de poliție și ținuți aproximativ două ore fără documentele de reținere prevăzute de legislația națională. Curtea a constatat că autoritățile nu au demonstrat că intervențiile urmăreau prevenirea unor fapte ilegale concrete, iar instanțele azere nu au examinat efectiv plângerile privind dreptul la libertate și libertatea de întrunire. Hotărârea acordă fiecărui reclamant 3.500 EUR, inclusiv cheltuieli, dar nu este încă definitivă.
Pe scurt
-
CEDO a constatat în unanimitate încălcarea articolului 5 alineatul (1), privind dreptul la libertate, și a articolului 11, privind libertatea de întrunire, pentru toți cei trei reclamanți.
-
Idris Amiraslan și Aziz Mamiyev au fost reținuți la o manifestație din 15 decembrie 2021, organizată împotriva detenției unei personalități politice. Tofig Yagublu a fost reținut la un protest din 11 noiembrie 2022 împotriva modificării legislației privind partidele politice.
-
Reținerile au durat aproximativ două ore fiecare, fără procese-verbale de reținere. Curtea a considerat că simpla existență a unor înregistrări în registrul secției nu era suficientă.
-
Guvernul a invocat desfășurarea unor manifestații neautorizate și prevenirea unor abateri administrative. CEDO a constatat că nu existau dovezi privind o încălcare concretă care să justifice detenția.
-
Fiecare reclamant a primit 3.000 EUR pentru prejudiciul moral și 500 EUR pentru cheltuieli. Totalul acordat este de 10.500 EUR. Curtea nu a pronunțat o constatare separată privind articolul 13, referitor la dreptul la un recurs efectiv. Hotărârea de Cameră din 17 noiembrie poate face obiectul unei cereri de trimitere la Marea Cameră.
Hotărârea din 17 noiembrie 2026 privește două manifestații diferite, organizate la aproape un an distanță în capitala Azerbaidjanului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reunit trei cereri individuale, deoarece faptele și problemele juridice ridicate erau similare. Primul incident a avut loc la 15 decembrie 2021, în Piața Fântânilor din Baku. În jurul prânzului, Idris Bayram oglu Amiraslan și Aziz Iltifat oglu Mamiyev s-au alăturat unui grup care protesta împotriva arestării și detenției unei personalități politice, identificată în hotărâre numai prin inițialele S.R. Potrivit reclamanților, autoritățile fuseseră informate în prealabil despre manifestație. La câteva minute după începerea protestului, polițiștii au intervenit, au dispersat participanții și i-au transportat pe cei doi la secția de poliție nr. 8 din districtul Sabail.
Al doilea incident a avut loc la 11 noiembrie 2022, la ora aproximativă 16.00, în fața clădirii autorității executive municipale din Baku. Manifestația fusese organizată de partidul de opoziție Frontul Popular al Azerbaidjanului și viza modificările propuse legislației privind partidele politice. Printre participanți se afla Tofig Rashid oglu Yagublu, care a fost reținut și dus la secția de poliție nr. 39 din același district. Și în acest caz, participanții au susținut că autoritățile fuseseră informate anterior despre intenția de a organiza protestul. Polițiștii au dispersat adunarea la scurt timp după începere. Persoanele reținute au fost transportate cu vehiculele poliției, ținute în incinta secțiilor și eliberate după discuții în care agenții le-au explicat că manifestațiile nu erau permise.
Idris Amiraslan și Aziz Mamiyev au fost reținuți în jurul orei 12.00, transportați la secția de poliție în jurul orei 12.30 și eliberați aproximativ la ora 14.00. Aceste momente au rezultat chiar din informațiile cuprinse în decizia procurorilor azeri, care au examinat ulterior plângerile reclamanților. În cazul lui Tofig Yagublu, autoritățile nu au prezentat un document care să stabilească exact durata reținerii. Acesta a susținut în mod constant că a fost privat de libertate timp de aproximativ două ore, iar declarațiile altor participanți reținuți în aceeași împrejurare au confirmat aceeași durată. Curtea a acceptat această relatare, întrucât guvernul nu a prezentat probe convingătoare pentru o versiune diferită.
Legislația azeră aplicabilă la momentul faptelor prevedea întocmirea unui proces-verbal de reținere administrativă. Documentul trebuia să conțină identitatea persoanei, data și locul reținerii, motivele măsurii și datele funcționarului responsabil. Niciun asemenea proces-verbal nu a fost prezentat pentru cei trei reclamanți. În cazul lui Amiraslan și Mamiyev, autoritățile au invocat înregistrări din registrul persoanelor aduse la secție. CEDO a considerat însă că aceste înregistrări nu puteau înlocui documentele cerute de lege. Mai mult, pentru Yagublu nu existau nici înregistrări echivalente. Judecătorii au subliniat că lipsa documentării unei rețineri este o problemă gravă, deoarece împiedică verificarea momentului, motivului și responsabilității pentru privarea de libertate.
În observațiile prezentate la Strasbourg, guvernul azer a contestat existența unei privări de libertate în sensul Convenției. Autoritățile au susținut că manifestanții fuseseră doar escortați la secțiile de poliție pentru discuții preventive, după participarea la adunări considerate neautorizate. Guvernul a invocat articolul 513 din Codul contravențiilor administrative, care sancționa încălcarea regulilor privind organizarea și desfășurarea manifestațiilor. În cazul protestului din decembrie 2021, polițiștii menționaseră și nerespectarea restricțiilor sanitare aplicabile în timpul pandemiei de COVID-19.
CEDO a respins argumentul potrivit căruia măsurile nu constituiau detenție. Judecătorii au observat că reclamanții fuseseră transportați la secții de către polițiști și nu aveau libertatea să plece fără autorizarea acestora. Caracterul coercitiv al măsurilor era suficient pentru a le califica drept privare de libertate. Curtea a reamintit că durata relativ scurtă nu exclude aplicarea articolului 5 din Convenție. În jurisprudența anterioară, inclusiv în cauze împotriva altor state, prezența obligatorie la poliție pentru intervale de mai puțin de o oră sau de câteva ore fusese deja considerată detenție. Prin urmare, existența unei privări de libertate nu depinde exclusiv de utilizarea unui anumit termen în documentele poliției sau de durata măsurii. Contează situația concretă și posibilitatea reală a persoanei de a pleca.
După stabilirea existenței detenției, CEDO a examinat dacă aceasta se încadra într-una dintre situațiile permise de articolul 5 alineatul (1). Guvernul a invocat litera (c) a acestei dispoziții, care permite privarea de libertate în condiții stricte, inclusiv atunci când aceasta este necesară pentru prevenirea săvârșirii unei fapte ilegale concrete și specifice. Curtea a constatat însă că poliția nu întocmise documentele care ar fi trebuit să identifice presupusa abatere și motivele individuale ale reținerii. În cazul primilor doi reclamanți, mențiunea privind restricțiile sanitare a apărut în explicațiile ulterioare ale polițiștilor, fără ca presupusa încălcare să fi fost documentată oficial. Mai mult, autoritățile nu au demonstrat că persoanele vizate ar fi urmat să comită o faptă concretă a cărei prevenire necesita detenția.
Judecătorii au apreciat că împrejurările indicau o altă finalitate a intervențiilor: împiedicarea participării la manifestații. În acest context, CEDO a identificat un element de rea-credință și arbitrar, asemănător celui constatat în alte cauze privind reținerea manifestanților din Azerbaidjan. Prin hotărârea din 17 noiembrie, Curtea a stabilit în unanimitate că privarea de libertate a celor trei reclamanți fusese ilegală și arbitrară, încălcând articolul 5 alineatul (1) din Convenție.
Cei trei reclamanți au încercat să obțină examinarea reținerilor de către autoritățile azere. Amiraslan și Mamiyev au depus plângeri penale în ianuarie 2022, iar Yagublu în noiembrie 2022. Ei au reclamat, între altele, privarea ilegală de libertate, încălcarea dreptului la protest și presupuse rele tratamente în timpul intervențiilor. Procurorii au respins plângerile, refuzând deschiderea unor investigații penale. Deciziile lor s-au bazat în mare parte pe declarațiile polițiștilor participanți la intervenții.
În procedurile naționale au fost examinate și acuzațiile privind folosirea forței. Unele relatări ale reclamanților au fost contestate sau nu au fost susținute de constatările medicale și de celelalte probe analizate de procurori. Cauza judecată ulterior de CEDO s-a concentrat însă asupra dreptului la libertate și asupra libertății de întrunire, fără o constatare separată privind încălcarea interdicției relelor tratamente.
Reclamanții au contestat deciziile procurorilor în fața Tribunalului Districtual Sabail. Plângerile au fost respinse în noiembrie 2022 și mai 2023, iar Curtea de Apel din Baku a menținut aceste soluții. Judecătorii naționali au confirmat concluziile procurorilor potrivit cărora polițiștii nu săvârșiseră infracțiunile reclamate. CEDO a observat însă că instanțele nu examinaseră expres problemele privind legalitatea reținerilor și protecția libertății de întrunire. Această omisiune a fost importantă în evaluarea Curții: procedurile naționale nu au oferit un răspuns efectiv argumentelor principale referitoare la privarea de libertate și la dispersarea manifestațiilor.
A doua încălcare constatată privește articolul 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acesta protejează libertatea de întrunire pașnică, unul dintre drepturile fundamentale necesare funcționării unei societăți democratice. CEDO a stabilit că dispersarea celor două manifestații și reținerea participanților au reprezentat ingerințe în exercitarea acestui drept. Pentru a fi compatibilă cu articolul 11, o ingerință trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică.
În cazul Azerbaidjanului, guvernul a invocat faptul că demonstrațiile nu fuseseră autorizate. Curtea a observat că articolul 49 din Constituția azeră prevedea dreptul la organizarea manifestațiilor pașnice cu notificarea prealabilă a autorităților. În același timp, legislația privind întrunirile conferea autorităților locale și poliției competențe largi de a interzice, modifica sau opri adunările publice.
Judecătorii au reamintit că regulile de notificare pot fi necesare pentru organizarea traficului, protejarea siguranței participanților și reducerea perturbărilor. Aplicarea lor nu poate deveni însă un scop în sine. Atunci când o manifestație se desfășoară pașnic, autoritățile trebuie să manifeste un anumit grad de toleranță, inclusiv atunci când există nereguli administrative privind organizarea ei. În cele două situații examinate, protestele au fost dispersate după câteva minute, fără dovezi că cei trei reclamanți ar fi comis acte de violență sau alte fapte care să justifice reținerile.
CEDO a identificat două deficiențe în modul în care autoritățile au aplicat legislația. Prima privește legalitatea ingerinței. Deoarece reținerile nu au fost documentate și justificate corespunzător, Curtea nu a putut accepta că restricțiile impuse libertății de întrunire erau conforme cerinței de legalitate. A doua privește necesitatea măsurilor. Chiar presupunând că poliția urmărea un scop legitim, precum prevenirea unor abateri, autoritățile nu au demonstrat de ce era necesară dispersarea imediată a unor demonstrații pașnice.
Instanțele naționale nu au analizat dacă măsurile erau proporționale cu eventualele riscuri pentru ordinea publică. Ele nu au recunoscut nici faptul că participarea la o manifestație pașnică neautorizată poate beneficia, în continuare, de protecția articolului 11. Curtea a subliniat că nu exista o evaluare efectivă care să pună în balanță dreptul participanților la protest și interesele publice invocate de autorități. Pe aceste considerente, judecătorii au constatat în unanimitate încălcarea articolului 11 pentru toți cei trei reclamanți.
Interpretarea CEDO este în concordanță cu standardele internaționale privind libertatea de întrunire. În Comentariul general nr. 37 din 2020, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului explică faptul că sistemele de notificare pot fi justificate pentru a facilita desfășurarea în siguranță a manifestațiilor. Totuși, statele nu trebuie să transforme notificarea într-un mecanism de obținere a permisiunii discreționare. Potrivit acestor standarde, absența notificării, atunci când aceasta este cerută, nu transformă automat participarea la o adunare pașnică într-o faptă ilegală și nu justifică, prin ea însăși, dispersarea manifestației sau reținerea persoanelor. Aceste principii nu înseamnă că orice restricție asupra unei demonstrații este interzisă. Protecția ordinii publice, a sănătății, a siguranței și a drepturilor altor persoane poate justifica anumite măsuri, dacă sunt prevăzute de lege și proporționale.
Manifestația din 11 noiembrie 2022 s-a desfășurat în contextul dezbaterii unui proiect de lege care urma să modifice regulile de organizare și funcționare a partidelor politice. Proiectul fusese depus în Parlamentul Azerbaidjanului în septembrie 2022. Legea a fost adoptată în lectură finală la 16 decembrie 2022 și promulgată la 11 ianuarie 2023. În martie 2023, Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului au adoptat o opinie comună critică privind noile dispoziții. Documentul a identificat probleme legate de cerințele pentru înregistrarea partidelor, reglementarea excesivă a organizării lor interne și puterile acordate autorităților administrative.
Aceasta este o evaluare juridică separată de hotărârea CEDO privind reținerea lui Tofig Yagublu. CEDO nu a decis în cauza din 17 noiembrie 2026 dacă legea partidelor politice adoptată în 2023 respectă Convenția. A examinat intervenția poliției împotriva protestului din 2022 și restricțiile impuse libertății de întrunire. Contextul legislativ explică însă importanța politică a manifestației: protestatarii contestau reguli care urmau să influențeze condițiile de participare la competiția politică.
În aplicarea articolului 41 din Convenție, CEDO a acordat fiecărui reclamant 3.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit. Separat, fiecare persoană a primit 500 EUR pentru cheltuielile legate de procedurile naționale și de cauza de la Strasbourg. În total, sumele acordate celor trei reclamanți reprezintă 9.000 EUR pentru prejudicii morale și 1.500 EUR pentru cheltuieli, respectiv 10.500 EUR. Aceste valori pot fi însoțite de taxele aplicabile, conform dispozitivului hotărârii.
Plata trebuie efectuată în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă. În cazul întârzierii, sunt prevăzute dobânzi calculate potrivit formulei stabilite de Curte. Hotărârea este una de Cameră și nu devenise definitivă la momentul pronunțării. În termen de trei luni, părțile pot solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră, în condițiile articolelor 43 și 44 din Convenție.
CEDO a examinat și existența unei plângeri întemeiate pe articolul 13, privind dreptul la un recurs efectiv. Având în vedere constatările deja făcute pentru articolele 5 și 11, judecătorii au considerat că nu este necesară o examinare separată a admisibilității și fondului acesteia. Prin urmare, hotărârea nu conține o constatare distinctă de încălcare a articolului 13.
După ce o hotărâre CEDO devine definitivă, statul condamnat are obligația de a o executa, conform articolului 46 din Convenție. Supravegherea executării aparține Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei. Aceasta poate include verificarea plății despăgubirilor și, atunci când este necesar, examinarea unor măsuri mai generale destinate prevenirii unor încălcări similare.
CEDO a constatat și în cauze anterioare împotriva Azerbaidjanului probleme privind intervențiile poliției la manifestații și privarea de libertate a participanților. În hotărârea din 17 noiembrie, judecătorii au făcut trimitere la cauzele Gafgaz Mammadov împotriva Azerbaidjanului și Huseynli și alții împotriva Azerbaidjanului, în care identificaseră elemente de rea-credință și arbitrar în reținerea unor persoane implicate în proteste. Această jurisprudență arată că problema documentării detențiilor și a justificării intervențiilor nu este nouă în relația dintre Azerbaidjan și Curtea de la Strasbourg.
CEDO este o instanță a Consiliului Europei, nu a Uniunii Europene. Decizia sa nu reprezintă o sancțiune adoptată de instituțiile UE sau o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

















