Europa ar putea susține navigația prin Hormuz și verificările nucleare în Iran fără să aștepte un acord amplu SUA–Iran

Europa ar putea urmări două obiective concrete în criza iraniană, fără să aștepte soluționarea tuturor disputelor dintre Washington și Teheran. Cooperarea cu puterile regionale pentru siguranța navigației prin Strâmtoarea Hormuz și sprijinirea verificărilor nucleare sunt direcțiile propuse de Ellie Geranmayeh, specialistă în politica față de Iran la centrul de analiză Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), în dezbaterea S&D despre Orientul Mijlociu.

Geranmayeh pornește de la influența limitată a europenilor asupra deciziilor americane și iraniene. În evaluarea sa, relația dintre cele două state poate evolua spre o nouă escaladare, spre o înțelegere diplomatică sau spre prelungirea blocajului. Ea recomandă Europei să evite implicarea într-o campanie militară fără strategie de ieșire și să urmărească interesele pe care le împărtășește cu statele din regiune, chiar dacă rezultatul confruntării rămâne incert.

Pentru Hormuz, propunerea începe cu apropierea pozițiilor europene și regionale. Geranmayeh include Pakistanul între partenerii cu care europenii ar trebui să discute și propune folosirea reuniunilor din jurul Adunării Generale a ONU pentru o întâlnire dedicată. Discuțiile ar acoperi atât navigația prin strâmtoare, cât și, pe termen mai lung, legăturile comerciale și de infrastructură. Este o inițiativă diplomatică recomandată, fără o reuniune convenită anunțată în intervenție.

Obiectivul maritim presupune mai mult decât trecerea ocazională a unor nave. Experta a atras atenția că ieșirea vaselor din Golf nu înseamnă automat revenirea traficului în sens invers și reluarea circulației dinaintea războiului. Din această perspectivă, rezultatul de urmărit este posibilitatea operatorilor comerciali de a folosi ruta în mod repetat și previzibil, în condiții de siguranță. O declarație politică privind redeschiderea strâmtorii nu dovedește singură atingerea acestui rezultat.

O asemenea abordare poate include și mijloace navale, în condiții negociate. Într-o propunere publicată la 23 martie 2026, Geranmayeh și colegul său Jeremy Shapiro susțineau condiționarea unei contribuții navale la redeschiderea strâmtorii de încetarea focului între SUA și Iran. Ei indicau escorte pentru transporturile de energie, deminare și monitorizarea navigației. Era o opțiune pentru susținerea încetării ostilităților, fără ca recomandarea să constituie o decizie de desfășurare.

Europa dispune deja și de instrumente de presiune. Consiliul UE a extins în mai 2026 cadrul sancțiunilor pentru a viza acțiunile iraniene care împiedică tranzitul legal și libertatea de navigație prin Hormuz. O inițiativă diplomatică europeană ar trebui, prin urmare, să funcționeze alături de aceste restricții. Propunerea de dialog formulată la conferință nu stabilește ce concesii ar accepta părțile și nici un calendar pentru ridicarea sancțiunilor.

În dosarul nuclear, Geranmayeh vede un rol european în susținerea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), inclusiv în absența unui acord SUA–Iran. Sistemul de garanții nucleare permite agenției să verifice dacă instalațiile și materialele sunt folosite în scopuri pașnice, în conformitate cu obligațiile statului. Aceasta presupune confruntarea informațiilor disponibile cu declarațiile autorităților și verificări pe teren. Un acord politic amplu și aplicarea acestor obligații sunt probleme distincte.

Directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi, a anunțat la 7 septembrie că agenția nu primise, în perioada raportată, informații despre materialele și instalațiile declarate și nu avusese acces pentru verificări pe teren. Agenția pierduse de peste un an continuitatea informațiilor despre stocurile declarate de uraniu, inclusiv cel îmbogățit până la 60%, din instalațiile afectate de atacurile din iunie 2025. Grossi a descris situația drept „un motiv serios de îngrijorare privind proliferarea”.

Potrivit Reuters, Consiliul guvernatorilor AIEA a aprobat o rezoluție prin care raportează Iranul Consiliului de Securitate al ONU pentru încălcarea obligațiilor de neproliferare. Responsabilul iranian pentru securitate Mohsen Rezaei a avertizat că demersurile politice ale agenției vor împinge statele să părăsească Tratatul de neproliferare nucleară.

Restabilirea verificărilor ar putea reduce incertitudinea asupra situației materialului nuclear, dacă Iranul oferă accesul și informațiile necesare. Ea nu ar rezolva prin sine toate disputele privind programul iranian. Un demers european centrat pe aceste obligații ar avea un obiectiv mai restrâns decât negocierea unui acord general, dar ar depinde în continuare de cooperarea efectivă a Teheranului. Sprijinul diplomatic pentru agenție nu îi poate înlocui accesul.

Separarea obiectivelor are însă o limită politică. Geranmayeh consideră că Teheranul încearcă să păstreze controlul asupra tranzitului prin Hormuz ca mijloc de presiune și că eventualele înțelegeri pot fi temporare și însoțite de condiții. Dacă navigația, sancțiunile și dosarul nuclear sunt negociate numai într-un pachet unic, spațiul pentru pași limitați se restrânge. De aceea, succesul demersurilor europene ar trebui evaluat prin rezultate observabile, precum circulația comercială sigură și accesul inspectorilor, nu presupus din simpla deschidere a discuțiilor.

Geranmayeh este directoare adjunctă a programului pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord al ECFR. Ea a prezentat aceste opțiuni online la sesiunea publică a conferinței „The Middle East at Crossroads”, organizată de Grupul Socialiștilor și Democraților la Parlamentul European, la Bruxelles, la 9 septembrie 2026.