European Policy Centre spune că Europa nu trebuie să egaleze Rusia militar, ci să facă imposibilă o victorie rusă

Europa nu trebuie să egaleze Rusia după vechile calcule militare ale Războiului Rece pentru a o descuraja, ci să îi poată arăta credibil că un război terestru împotriva Europei nu poate fi câștigat. Aceasta este ideea centrală a unui comentariu publicat de European Policy Centre și semnat de Chris Kremidas-Courtney, care susține că revoluția dronelor, munițiilor de precizie, senzorilor și războiului electronic schimbă economia războiului în favoarea apărătorului.

Comentariul pornește de la o observație mai largă despre războaiele actuale: puterea militară avansată nu mai garantează rezultate politice rapide. Rusia nu a reușit să învingă Ucraina, deși a pornit războiul împotriva unui vecin de dimensiuni medii fără trupe NATO pe teren. Statele Unite și Israelul, două dintre cele mai avansate puteri militare din lume, au constatat la rândul lor că superioritatea tehnologică și loviturile precise nu produc automat rezultatele politice dorite.

Pentru Europa, această schimbare contează direct. Autorul susține că armele ieftine, precise și cu rază lungă, împreună cu senzorii care fac câmpul de luptă mult mai transparent, au inversat costurile războiului. A devenit mai ieftin să negi controlul unui teritoriu decât să îl cucerești și să îl menții. Într-un astfel de mediu, un apărător bine pregătit poate face cucerirea prea scumpă pentru un agresor mai mare.

Aceasta schimbă standardul descurajării. Europa nu ar trebui să pornească de la ideea că trebuie să egaleze Rusia în toate categoriile convenționale și după toate rapoartele doctrinare vechi. Standardul relevant este dacă poate promite credibil Moscovei un război pe care Rusia nu îl poate câștiga.

Ucraina este exemplul de bază. Rusia a intrat în război cu un avantaj convențional considerat de mulți analiști copleșitor, dar nu a reușit să își atingă obiectivele politice centrale. Ucraina a arătat că supraviețuirea, aprovizionarea, motivația și capacitatea de a impune costuri permanente pot opri transformarea puterii militare brute într-o victorie politică.

EPC susține că direcția europeană s-a schimbat. Germania a trecut de pragul de 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare și se reînarmează într-un ritm greu de imaginat acum cinci ani. Polonia construiește una dintre cele mai capabile forțe terestre din Europa, iar statele nordice și baltice au transformat decenii de îngrijorare strategică în investiții militare concrete.

Această evoluție nu este completă și nici perfect integrată. Dar, potrivit autorului, contează și faptul că natura investițiilor necesare s-a schimbat. Ucraina a demonstrat că dronele, munițiile de precizie, războiul electronic și infanteria motivată pot produce pierderi severe unei forțe convenționale mai mari. Tehnologiile care altădată cereau amploarea unei superputeri pot fi folosite acum de forțe mai mici, dacă sunt bine echipate și capabile să învețe rapid.

Textul folosește și exemplul Strâmtorii Hormuz pentru a arăta cum apărătorii mai mici pot bloca actori mai puternici. În analiza autorului, închiderea strâmtorii de către Iran și dificultatea Statelor Unite de a restabili trecerea liberă au arătat noua asimetrie a rutelor strategice. Chiar după lovirea a 13.000 de ținte, Iranul ar fi păstrat aproximativ 70% din rachete și trei sferturi din lansatoare, semn că un apărător pregătit, cu adâncime strategică, poate absorbi o campanie aeriană foarte avansată și continua să conteste un punct vital.

Pentru Europa, lecția este că descurajarea poate fi mai accesibilă decât pare, dar doar dacă investițiile sunt făcute corect. Riscul nu este doar subfinanțarea, ci cumpărarea unor platforme prea scumpe, prea puține și prea greu de pierdut. Autorul avertizează că Europa ar putea repeta greșeli americane, construind forțe sofisticate pentru un război scurt și decisiv, în timp ce Rusia ar putea urmări un conflict lung, bazat pe epuizare.

Apărarea prin negare cere adâncime. Asta înseamnă stocuri de muniții măsurate în ani, nu în săptămâni, capacitate industrială pentru producție susținută și forțe care pot continua să impună costuri atât timp cât Moscova poate susține agresiunea.

Un alt element este adaptarea rapidă. În Ucraina, contramăsurile au redus eficiența unor arme avansate în doar câteva luni. Autorul menționează că obuze ghidate care loveau ținta în 70% din cazuri au ajuns, după bruiaj, la o eficiență de doar 6%. Ambele părți caută constant ferestre temporare de superioritate, iar ciclul tehnologic se măsoară în săptămâni, nu în ani.

Aceasta înseamnă că descurajarea prin negare nu poate fi construită o singură dată și apoi păstrată neschimbată. Europa are nevoie de o capacitate permanentă de adaptare, de industrie agilă și de învățare directă din experiența Ucrainei.

NATO rămâne esențial pentru descurajarea amenințării existențiale ruse, prin umbrela nucleară a Statelor Unite, Marii Britanii și Franței. Dar întrebarea pentru forțele convenționale europene este dacă pot face un război terestru rusesc imposibil de câștigat.

Credibilitatea este însă la fel de importantă ca numărul de arme. Descurajarea funcționează doar dacă adversarul crede că războiul ar fi imposibil de câștigat. Autorul notează că agresorii pot fi optimiști încăpățânați, iar Moscova și Washingtonul au lansat războaie convinse de victorii rapide. De aceea, capacitatea europeană de negare trebuie testată și demonstrată vizibil.

Comentariul menționează un exercițiu NATO recent în care forțe aliate au fost înfrânte clar de operatori ucraineni de drone cu experiență de război. Pentru autor, acesta este un semnal de alarmă privind domeniile care trebuie corectate urgent.

Dar amenințarea rusă nu este doar convențională. Rusia desfășoară deja o campanie hibridă împotriva Europei: sabotaj asupra infrastructurii critice, dezinformare menită să fractureze coeziunea politică, atacuri cibernetice și finanțarea ascunsă a partidelor extremiste. Aceste acțiuni nu sunt doar pregătiri pentru un război convențional, ci metode alternative de slăbire a capacității și voinței Europei de a rezista.

Domeniul maritim este prezentat ca zona în care această campanie devine tot mai vizibilă. Sabotajul cablurilor submarine, flota fantomă care transportă petrol sancționat și interferențele de navigație arată că mările nu mai pot fi tratate ca spații garantate de reguli și norme. Pentru UE, a cărei securitate și prosperitate depind de comerțul maritim, aceasta devine o vulnerabilitate strategică.

Autorul descrie o lume a „mărilor închise”, în care trecerea trebuie negociată, protejată sau plătită, nu presupusă ca garantată. În această lume, Europa nu își poate opri apărarea la frontiera terestră. Are nevoie și de capacitate navală pentru protejarea comerțului și rutelor maritime în ape pe care nimeni nu le controlează complet.

Textul avertizează și asupra strategiei ruse de durată. Kremlinul ar fi renunțat la ideea unei victorii de tip 1945 și își reformulează obiectivele în termeni de rezistență, prezentând Rusia ca pe o fortăreață asediată. În această logică, epuizarea Occidentului ar înlocui succesul militar rapid.

Europa are astfel două probleme de descurajare: una militară, legată de capacitatea de a face un război terestru imposibil de câștigat pentru Rusia, și una de reziliență democratică, legată de capacitatea de a rezista presiunii sub pragul războiului. Cele două nu se substituie. O Europă capabilă să oprească o invazie, dar incapabilă să își apere instituțiile de subversiune, și-ar putea pierde voința și coeziunea din interior.

EPC critică dezbaterea europeană pentru că rămâne prea concentrată pe indicatori vechi: număr de brigăzi grele, ținte de cheltuieli, ordine de bătaie și raporturi clasice de forță. Autorul susține că standardul mai relevant este negarea, nu dominarea. Europa nu trebuie să controleze tot spațiul militar, ci să facă ocuparea teritoriului prea costisitoare.

Concluzia comentariului este că Europa are bogăția, industria și capacitatea necesare pentru a deveni imposibil de cucerit, deși costurile vor fi mai mari pentru statele de pe flancul estic, care ar suporta primul șoc al unei agresiuni convenționale ruse. Dar securitatea nu se oprește la imposibilitatea cuceririi: o Uniune dependentă de comerțul maritim trebuie să își apere și mările, infrastructura și rutele globale de aprovizionare.

Comentariul „Europe may be closer to deterrence than it realises” a fost publicat de European Policy Centre la 13 iulie 2026. Autorul este Chris Kremidas-Courtney, senior visiting fellow la EPC.