Pactul privind migrația și azilul intră în aplicare, dar raportorii Parlamentului European avertizează că testul real începe acum

Pactul privind migrația și azilul intră în aplicare la 12 iunie în toate statele membre ale Uniunii Europene, deschizând etapa de implementare a celui mai amplu pachet legislativ european privind migrația din ultimul deceniu. Raportorii Parlamentului European care au negociat dosarele pactului au prezentat noul cadru ca un moment politic major, dar au avertizat că statele membre nu sunt pregătite uniform, iar aplicarea practică va decide dacă reforma poate funcționa.

Pe scurt

1. Pactul devine aplicabil la 12 iunie și include reguli privind screeningul, Eurodac, procedurile de azil, gestionarea responsabilității, solidaritatea, condițiile de primire, calificarea pentru protecție și situațiile de criză.

2. Comisia Europeană spune că noua abordare a contribuit deja la o scădere cu 55% a trecerilor ilegale de frontieră față de acum doi ani, dar precizează că statele membre vor continua să ajusteze procedurile în lunile următoare.

3. Raportorii Parlamentului European au cerut implementare integrală, mecanisme reale de solidaritate, monitorizare independentă a drepturilor fundamentale și aplicarea uniformă a noului cadru în statele membre.

4. Conferințele de presă au arătat divizări politice puternice privind returnările, centrele de returnare în țări terțe, regularizările naționale, Eurodac și controalele interne la frontierele Schengen.

Cele două conferințe de presă organizate de Parlamentul European au fost împărțite în două paneluri consecutive deoarece Pactul privind migrația și azilul este compus din mai multe dosare legislative, fiecare cu raportori diferiți. Prima parte i-a reunit pe Tomas Tobé, din Grupul Partidului Popular European, Birgit Sippel, din Grupul Socialiștilor și Democraților, Jorge Buxadé, din Patriots for Europe, și Fabienne Keller, din Renew Europe, care a intervenit online. A doua parte i-a reunit pe Lena Düpont, din Grupul Partidului Popular European, Juan Fernando López Aguilar, din Grupul Socialiștilor și Democraților, Alessandro Cirian, din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, și Matjaž Nemec, din Grupul Socialiștilor și Democraților.

Comisia Europeană prezintă intrarea în aplicare din 12 iunie ca momentul în care toate regulile adoptate prin pact devin aplicabile în statele membre. Executivul european precizează însă că implementarea acestui set complex de reforme va continua în lunile următoare, prin adaptări juridice și operaționale la nivel național, cu sprijinul Comisiei și al agențiilor Uniunii.

Noul cadru include screening obligatoriu, verificări de identitate, securitate, sănătate și vulnerabilitate, proceduri accelerate la frontieră pentru anumite categorii de solicitanți, standarde comune de primire, reguli mai clare privind statul membru responsabil pentru examinarea unei cereri de azil și un mecanism permanent de solidaritate. Comisia îl leagă de o abordare mai largă, care include diplomație migratorie, protecție tehnologică a frontierelor, Entry-Exit System, reguli noi pentru returnări și strategia europeană pe cinci ani privind azilul și migrația.

Pactul este format din zece dosare legislative principale, la care se adaugă reguli adoptate ulterior privind lista europeană a țărilor de origine sigure și aplicarea conceptului de țară terță sigură. Dosarele acoperă screeningul, modificările legate de ECRIS-TCN, Regulamentul privind gestionarea azilului și migrației, Regulamentul privind procedura de azil, Regulamentul privind criza și forța majoră, Eurodac, Directiva privind condițiile de primire, Regulamentul privind calificarea, cadrul de relocare și admitere umanitară, precum și Agenția Uniunii Europene pentru Azil.

Screeningul trebuie realizat în 7 zile la frontierele externe și în 3 zile pentru persoanele identificate în situație de ședere ilegală în interiorul teritoriului. Procedura la frontieră poate dura, ca regulă generală, 12 săptămâni, inclusiv apelul, sau 16 săptămâni dacă persoana este relocată într-un alt stat membru. Dacă cererea este respinsă, procedura de returnare la frontieră poate dura maximum încă 12 săptămâni, astfel încât legătura dintre azil și returnare să nu depășească, în mod normal, 24 de săptămâni.

Comisia precizează că detenția nu poate fi aplicată automat în procedura la frontieră. Ea poate fi folosită doar dacă este necesară și proporțională, pe baza unei evaluări individuale, ca măsură de ultim resort, atunci când măsuri mai puțin coercitive nu sunt posibile, și sub control judiciar. Pentru minori, pactul introduce garanții suplimentare, inclusiv evaluare multidisciplinară a vârstei, desemnarea rapidă a unui reprezentant pentru minorii neînsoțiți, acces la educație cât mai curând posibil și în cel mult două luni de la depunerea cererii.

Tomas Tobé a prezentat intrarea în aplicare a pactului ca un moment „istoric”, după ani de blocaj politic și absența unei politici europene comune funcționale în practică. El a spus că reforma permite Uniunii să înceapă să recâștige controlul asupra migrației către Europa, dar a insistat că implementarea integrală este decisivă. Tobé a spus că Parlamentul European, Comisia Europeană și agențiile europene și-au asumat responsabilitatea, în timp ce statele membre nu au făcut-o încă pe deplin.

Birgit Sippel a descris pactul ca rezultat al unei majorități largi construite după dezbateri dificile între statele membre și în Parlament. Ea a avertizat că aproape niciun stat membru nu este pregătit complet pentru aplicarea noului cadru, deși Uniunea avea deja legislație europeană în materie de azil. Sippel a spus că testul real va fi dacă statele membre pun efectiv în aplicare ceea ce au negociat și adoptat.

Sippel a insistat asupra screeningului ca punct de pornire al noului sistem. Procedura trebuie să identifice rapid persoanele care cer azil, persoanele fără documente, vulnerabilitățile speciale și elementele necesare pentru procedurile ulterioare. Ea a cerut ca monitorizarea drepturilor fundamentale, accesul organizațiilor neguvernamentale și consilierea juridică să fie parte reală a implementării, nu simple garanții formale.

Eurodac a fost prezentat de Jorge Buxadé ca infrastructură centrală pentru identificarea persoanelor și pentru combaterea mișcărilor secundare. El a spus că noul sistem trece de la dosare legate de fiecare cerere individuală la un sistem centrat pe persoană, care ar trebui să ajute autoritățile naționale să vadă dacă o persoană a solicitat azil sau protecție în alte state membre și să detecteze documente false sau tentative de evitare a identificării.

Fabienne Keller a apărat echilibrul pactului, pe care l-a descris ca un cadru care „avansează imperfect, inegal, dar avansează”. Ea a invocat scăderea cu 26% a trecerilor ilegale de frontieră în 2025 și faptul că returnările sprijinite de Frontex reprezintă aproape jumătate din totalul returnărilor din Uniune. Keller a descris pactul ca un set de zece texte legislative care combină screening obligatoriu, înregistrare biometrică în Eurodac, proceduri la frontieră, solidaritate, monitorizare independentă a drepturilor fundamentale, consiliere juridică gratuită și garanții pentru copii și persoane vulnerabile.

Keller a făcut însă o distincție dură între pact și regulamentul returnărilor pe care Parlamentul urmează să îl voteze. Ea a spus că propunerea privind returnările este opusă logicii pactului, deoarece a fost negociată în grabă și pornește de la ideea că viteza și presiunea rezolvă problema. Keller a criticat externalizarea gestionării migrației și a spus că trimiterea familiilor și copiilor în centre de returnare din țări cu care nu au nicio legătură nu este acceptabilă.

Lena Düpont a spus că 12 iunie marchează începutul unei etape noi, nu închiderea dosarului migrației. Ea a arătat că pactul este construit în jurul unui echilibru între responsabilitate și solidaritate, iar Uniunea va continua să dezvolte politici conexe, inclusiv în zona returnărilor și a dimensiunii externe. Düpont a subliniat că returnarea persoanelor care nu au drept de protecție face parte din aceeași logică prin care Uniunea acordă protecție celor care au nevoie de ea.

Juan Fernando López Aguilar a insistat că pactul este rezultatul a aproape zece ani de negocieri și a două mandate parlamentare. El a descris migrația și azilul ca una dintre cele mai divizive teme ale agendei europene, din punct de vedere geografic, ideologic, politic și electoral. Pentru López Aguilar, miza este ca legislația să fie aplicată coerent, nu fragmentat, iar Comisia Europeană să acționeze ca gardian al tratatelor și al dreptului Uniunii.

López Aguilar a cerut statelor membre să garanteze capacitate suficientă de primire, condiții adecvate în centre, protecția persoanelor vulnerabile, garanții procedurale și funcționarea deplină a mecanismului de monitorizare a drepturilor fundamentale. El a spus că femeile traficate, femeile cu copii și minorii neînsoțiți trebuie tratați ca persoane vulnerabile, iar planurile naționale de contingență trebuie definite, finalizate și actualizate.

Mecanismul de solidaritate a fost una dintre temele cele mai disputate. Comisia explică faptul că sistemul are praguri anuale minime de 30.000 de relocări și 600 de milioane de euro contribuții financiare la nivelul Uniunii, iar partea echitabilă a fiecărui stat este calculată în funcție de PIB și populație. Statele membre pot contribui prin relocări, contribuții financiare sau sprijin în natură, iar relocarea nu este obligatorie, deoarece fiecare stat își poate alege forma contribuției.

În conferința de presă, întrebările jurnaliștilor au vizat faptul că primul pool de solidaritate este de 21.000 de relocări și 420 de milioane de euro contribuții financiare, sub pragurile de referință. Tobé a spus că acesta este „un început acceptabil”, dar că există loc de îmbunătățire. López Aguilar a spus că solidaritatea este esențială pentru echilibrul pactului și a criticat statele care nu au venit cu contribuții, cerând Comisiei să se asigure că obligațiile juridice sunt respectate.

Matjaž Nemec a legat aplicarea pactului de revenirea la un spațiu Schengen fără controale interne prelungite. El a spus că Europa nu a fost niciodată atât de bine echipată pentru a răspunde provocărilor migrației, dar a cerut statelor membre să renunțe la controalele interne care persistă în nouă țări. Nemec a invocat opinia Comisiei privind controalele interne și a spus că argumentele de securitate pentru blocaje interne au expirat.

Alessandro Cirian a prezentat pactul ca instrument pentru o migrație ordonată, în care Uniunea trebuie să distingă între persoanele care au drept de protecție și cele care nu au acest drept. El a spus că abuzurile pun presiune asupra sistemului european și a cerut cooperare cu țările de origine. În intervenția sa, Cirian a susținut că rigoarea și solidaritatea trebuie să meargă împreună în gestionarea migrației.

Un alt punct de conflict a fost regularizarea națională. López Aguilar a apărat procesul spaniol, spunând că regularizarea persoanelor deja integrate în piața muncii poate completa obiectivele pactului prin integrare, contribuții fiscale și securitate juridică. El a respins retorica potrivit căreia migranții sunt consumatori de servicii sociale și a spus că aceștia pot contribui la finanțarea serviciilor publice dacă primesc o cale legală. Buxadé a contestat această interpretare și a susținut că regularizarea masivă din Spania subminează aplicarea pactului.

Tobé a spus că răspunsul trebuie să fie același pentru toate statele membre: Comisia trebuie să aplice legislația adoptată de colegislatori și să protejeze tratatele. Sippel a spus că, într-o democrație, regulile adoptate cu majoritate trebuie respectate, iar refuzul de a aplica dreptul Uniunii nu este acceptabil.

Pactul intră în aplicare într-un moment în care instituțiile europene vor să prezinte o arhitectură comună, iar grupurile politice rămân divizate asupra direcției migrației europene. Majoritatea raportorilor au cerut ca pactul să fie aplicat integral înainte de a fi judecat, dar dezbaterea privind returnările, externalizarea, regularizările și solidaritatea arată că etapa politică nu s-a încheiat.