Rym Momtaz: reacțiile UE la Ceuta și incidentul Neptun Deep arată o problemă de încredere strategică a Europei

Uniunea Europeană dispune de o putere economică semnificativă, își majorează capacitățile militare și a susținut Ucraina mult peste așteptările inițiale, dar continuă să reacționeze cu prea multă ezitare atunci când este confruntată direct cu presiuni asupra securității sale, susține Rym Momtaz într-un comentariu publicat de Carnegie Europe. Ea folosește criza migratorie din Ceuta și incidentul cu dronă asupra proiectului de gaze Neptun Deep din România drept exemple ale unei diferențe persistente între modul în care Europa își percepe propria putere și modul în care aceasta este proiectată în relația cu Rusia, Statele Unite, China și alți actori.

Rym Momtaz pornește de la două evenimente din această vară pentru a descrie ceea ce consideră o problemă mai profundă a politicii europene. Primul este afluxul masiv de migranți din Maroc către Ceuta, care a provocat reacții divergente între capitalele europene și a readus în prim-plan vulnerabilitatea frontierelor externe. Al doilea este incidentul din august asupra proiectului gazier românesc Neptun Deep, pe care Momtaz îl descrie drept o tentativă de atac cu dronă asupra unei infrastructuri energetice critice.

În cazul Ceuta, Momtaz susține că liderii din Danemarca, Finlanda, Germania și Italia au reacționat prea rapid prin prisma preocupărilor politice interne privind migrația și au transmis public mesaje diferite. Pentru ea, această fragmentare a demonstrat cât de ușor poate deveni migrația un instrument de presiune asupra Uniunii atunci când statele membre interpretează o criză înainte de toate prin efectele sale electorale naționale.

În privința Neptun Deep, critica sa vizează limbajul și intensitatea răspunsului european. Momtaz contestă folosirea formulei „război hibrid” pentru un incident pe care îl consideră o tentativă de distrugere a unei infrastructuri energetice critice dintr-un stat membru și susține că o asemenea formulare indică reticența Europei de a defini direct natura unei amenințări atunci când aceasta ar putea implica o confruntare mai deschisă cu un adversar puternic.

Cele două cazuri sunt folosite pentru a susține o teză mai largă: UE este tratată de adversari atât ca un actor care își apără activ interesele, cât și ca unul care evită escaladarea și confruntarea. Această combinație, consideră Momtaz, îi permite Europei să devină o țintă pentru acțiuni menite să testeze limitele răspunsului european fără ca adversarii să anticipeze automat costuri suficient de mari.

Momtaz identifică două temeri care influențează în mod special deciziile liderilor europeni. Prima este creșterea sprijinului electoral pentru extrema dreaptă și presiunea de a evita politici care pot amplifica nemulțumirea privind migrația, costul vieții sau cheltuielile externe. A doua este reticența de a intra într-o confruntare directă cu o mare putere, chiar atunci când statele europene consideră că interesele sau securitatea lor sunt atacate.

Această prudență contrastează, în evaluarea sa, cu ambiția UE de a fi tratată drept o putere globală comparabilă cu Statele Unite sau China. Momtaz observă că europenii rămân marginali în unele dintre discuțiile decisive privind propria securitate și că Moscova nu îi tratează drept interlocutori suficient de puternici pentru negocieri serioase privind războiul din Ucraina și arhitectura de securitate a continentului.

Relația cu Washingtonul este prezentată prin aceeași diferență dintre resurse și influență. Europa are o piață unică uriașă, capacități industriale importante și bugete de apărare în creștere, dar Momtaz consideră că aceste resurse nu au produs încă un nivel de influență care să determine Statele Unite să privească UE drept un actor indispensabil pentru marile decizii strategice.

Comentariul nu ignoră schimbările produse în Europa după invazia rusă a Ucrainei. Statele membre și instituțiile UE au mobilizat volume de sprijin militar, financiar și economic care ar fi fost greu de imaginat înainte de 2022, iar sancțiunile europene au produs costuri pentru economia rusă. Momtaz consideră însă că ritmul acestor schimbări rămâne inferior vitezei cu care s-au intensificat confruntarea geopolitică și acțiunile neconvenționale împotriva statelor europene.

Pentru a susține amploarea problemei, ea citează 151 de incidente de sabotaj și acțiuni clandestine împotriva Europei începând din 2022 care au fost fie atribuite public Rusiei, fie suspectate de legături cu Rusia sau actori apropiați de aceasta. Numărul unor asemenea incidente s-ar fi multiplicat de patru ori între 2023 și 2024 și ar fi continuat ulterior să crească, alături de operațiunile de influență informațională și interferențele politice și electorale.

Momtaz acordă un rol important și modului în care aceste amenințări sunt prezentate publicului. Ea consideră că sabotajul și operațiunile neconvenționale primesc mult mai puțină atenție decât migrația sau costul vieții și că această diferență influențează felul în care cetățenii evaluează prioritățile de securitate. În lipsa unui context strategic suficient, menținerea pe termen lung a sprijinului financiar și militar pentru Ucraina devine mai dificilă într-un sistem democratic expus permanent presiunii electorale.

Sprijinul european pentru Kiev este prezentat drept una dintre realizările importante ale ultimilor ani. UE și statele membre au oferit mai mult ajutor militar și financiar și pentru o perioadă mai lungă decât anticipau mulți observatori la începutul războiului, iar Momtaz consideră că această susținere a contribuit la capacitatea Ucrainei de a rezista agresiunii ruse.

Costurile pentru Europa sunt însă reale. Economiile europene sunt simultan expuse consecințelor schimbărilor climatice, tensiunilor comerciale cu administrația americană, concurenței chineze și efectelor conflictelor din Orientul Mijlociu. În aceste condiții, Momtaz susține că actuala formulă de sancțiuni și sprijin pentru Ucraina nu poate reprezenta singurul răspuns pe termen nedefinit și trebuie completată de o capacitate mai mare de descurajare și acțiune strategică.

Referendumul islandez din 29 august este folosit ca un al treilea exemplu al dificultății UE de a transforma resursele în influență geopolitică. Islandezii au respins reluarea negocierilor de aderare la Uniune, deși UE dispune de o piață uriașă, un nivel ridicat de prosperitate și o industrie de apărare în dezvoltare. Pentru Momtaz, rezultatul arată că avantajele economice ale integrării europene nu sunt suficiente singure pentru a face oferta politică și strategică a Uniunii decisivă.

Concluzia sa este că Europa trebuie să fie mai dispusă să folosească puterea pe care deja o deține. Capacitățile economice, sancțiunile, industria de apărare, instrumentele comerciale și greutatea diplomatică pot produce efecte numai dacă liderii europeni sunt pregătiți să le folosească într-un mod care modifică efectiv calculele adversarilor și partenerilor.

Pentru Momtaz, problema nu este absența totală a puterii europene, ci diferența dintre capacitățile existente și disponibilitatea politică de a le utiliza. Dacă această diferență persistă, ea consideră că UE riscă să rămână un actor geopolitic de rang secund, chiar dacă își mărește cheltuielile pentru apărare și își extinde arsenalul de instrumente economice și diplomatice.

Rym Momtaz este editor-in-chief al Strategic Europe, platforma Carnegie Europe dedicată politicii externe și securității. Ea este jurnalistă și analistă specializată în Europa, Orientul Mijlociu și relația dintre cele două regiuni.

Comentariul Europe’s Self-Confidence Problem a fost publicat la 1 septembrie 2026. Carnegie Endowment for International Peace nu adoptă poziții instituționale asupra politicilor publice, iar opiniile exprimate aparțin autorilor publicațiilor sale.