UE este îndemnată să apropie Taiwanul de programele sale tehnologice fără să renunțe oficial la politica „O singură Chină”

Uniunea Europeană ar trebui să își păstreze relațiile diplomatice cu Beijingul, dar să găsească o formulă mai flexibilă pentru cooperarea economică și tehnologică directă cu Taiwanul, susține Karel Lannoo, directorul executiv al Centre for European Policy Studies. Propunerea sa nu cere recunoașterea diplomatică a Taiwanului ca stat independent, ci adaptarea politicii europene astfel încât statutul său să nu mai blocheze automat participarea la programe de cercetare, acorduri digitale și structuri internaționale de standardizare.

Argumentul pornește de la importanța Taiwanului pentru industria globală a semiconductorilor și de la dependența Europei de lanțurile asiatice de aprovizionare. Taiwanul produce peste 60% din semiconductorii mondiali și aproximativ 90% dintre cipurile cele mai avansate, potrivit datelor citate de autor, iar companiile sale ocupă poziții importante și în fabricarea serverelor pentru inteligență artificială și în întregul lanț electronic, de la proiectare până la ambalarea cipurilor.

Politica „O singură Chină” permite Uniunii Europene să mențină relații diplomatice oficiale cu Republica Populară Chineză, în timp ce legăturile cu Taiwanul sunt desfășurate în principal prin canale economice și informale. Această arhitectură limitează însă tipurile de acorduri și programe în care autoritățile și organizațiile taiwaneze pot participa în mod direct.

Lannoo susține că diferențele politice și economice dintre China continentală și Taiwan au devenit prea mari pentru ca relațiile Europei cu cele două părți să fie gestionate prin aceeași formulă rigidă. Taiwanul funcționează ca o democrație și are o economie dezvoltată, orientată către tehnologie și exporturi, în timp ce China este descrisă drept un rival sistemic care folosește dependențele economice ca instrument de presiune.

Taiwanul este prezentat ca a 21-a economie a lumii, cu o dimensiune apropiată de cea a unor membri ai G20. Autorul citează o economie de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari, o datorie publică mai mică de 30% din produsul intern brut și o inflație de 1,8%, alături de o estimare de creștere economică de 10,3% pentru anul în curs. Aceste cifre sunt folosite pentru a susține că insula este un partener economic important în sine, nu numai o componentă a relației europene cu China.

Un alt element este reducerea dependenței economice a Taiwanului față de China. În 2010, aproximativ 82% din investițiile sale externe mergeau către piața chineză, în timp ce ponderea a coborât la 3,8%, potrivit datelor prezentate. Schimbarea a fost însoțită de investiții în educație, cercetare, inovare și dezvoltarea unui lanț industrial complet pentru electronică.

Această capacitate este importantă pentru Europa deoarece regiunea Asia-Pacific găzduiește nouă dintre cei mai mari zece producători de cipuri ai lumii. O criză militară sau o perturbare prelungită în jurul Taiwanului ar afecta industrii care depind de semiconductori, de la automobile și telecomunicații până la echipamente medicale, centre de date și sisteme de apărare.

Relația actuală dintre UE și Taiwan este substanțială, dar fragmentată între inițiative comerciale, contacte tehnice și cooperări desfășurate de statele membre. Lipsesc însă mecanisme europene stabile pentru schimbul de informații privind securitatea cibernetică, protecția infrastructurilor, riscurile economice și reziliența lanțurilor de aprovizionare.

Una dintre probleme apare atunci când programele europene prevăd participarea unor „țări”. Această formulare poate exclude Taiwanul din asocierea la Horizon Europe, din eventuale acorduri comerciale digitale și din organisme multilaterale care elaborează standarde tehnice. Cooperarea rămâne posibilă prin proiecte și formate mai puțin vizibile, dar fără o arhitectură comună care să valorifice pe deplin capacitatea tehnologică a ambelor părți.

Securitatea cibernetică este unul dintre domeniile în care Taiwanul poate oferi experiență relevantă. Instituțiile și companiile sale operează într-un mediu expus constant atacurilor informatice, dezinformării și presiunii economice, în timp ce UE încearcă să își consolideze protecția infrastructurilor critice și să reducă dependențele de furnizori riscanți.

Cooperarea în inteligență artificială și protecția datelor este, de asemenea, limitată de considerente politice. Taiwanul pregătește o clasificare a riscurilor AI inspirată de regulile europene, iar o decizie a UE care să recunoască nivelul adecvat de protecție a datelor ar facilita transferurile și serviciile digitale. O asemenea măsură ar putea provoca însă reacții din partea Beijingului.

Lannoo plasează Taiwanul într-un triunghi tehnologic est-asiatic alături de Japonia și Coreea de Sud și cere UE să își extindă diplomația digitală către aceste puteri tehnologice de dimensiune medie. O relație europeană mai structurată ar putea include proiecte de cercetare, cooperare industrială, securizarea lanțurilor de cipuri, schimburi privind standardele AI și consultări periodice despre riscurile cibernetice și economice.

Propunerea nu presupune renunțarea la contactele cu China sau închiderea pieței europene pentru companiile chineze. Autorul cere păstrarea canalelor de dialog, concomitent cu reducerea dependențelor și cu dezvoltarea unor parteneriate care nu tratează întreaga regiune exclusiv prin relația cu Beijingul.

Argumentul este legat și de deteriorarea relației UE–China, de deficitul comercial european și de sprijinul politic și economic acordat de Beijing Rusiei în timpul războiului împotriva Ucrainei. În aceste condiții, Lannoo consideră că o apropiere pragmatică de Taiwan ar transmite că accesul Chinei la piața europeană și cooperarea cu UE nu pot fi separate de comportamentul său extern.

Modificarea sugerată ar fi una practică, nu neapărat formală: extinderea programelor și parteneriatelor europene astfel încât Taiwanul să poată participa fără ca fiecare acord să fie tratat ca un act de recunoaștere diplomatică. O asemenea schimbare ar necesita însă acord politic între statele membre și o evaluare a consecințelor pentru relațiile economice și diplomatice cu Beijingul.