Veneția nu mai poate fi salvată așa cum este astăzi

Veneția a trăit timp de 1.500 de ani împreună cu marea, dar creșterea accelerată a nivelului apei și subsidența amenință însăși forma în care orașul există astăzi. Un studiu susținut de proiecte finanțate de Uniunea Europeană arată că nicio strategie de adaptare nu poate conserva pe termen nelimitat Veneția așa cum este acum.

Concluzia este mai dură decât mesajele obișnuite despre adaptarea climatică: nu este vorba doar despre protejarea orașului împotriva inundațiilor, ci despre alegerea tipului de Veneție care va putea exista în viitor. Variantele analizate implică sacrificii diferite pentru locuitori, economie, turism, patrimoniu, ecosistemul lagunei și cultura locală.

Pe scurt

1. Studiul susținut de proiectele europene P2R și CoCliCo analizează opțiuni pe termen lung pentru adaptarea Veneției și a lagunei la creșterea nivelului mării.

2. Barierele MOSE au costat 6 miliarde euro, sunt operaționale din 2020 și au fost închise de 108 ori între 2020 și 2025.

3. În primele două luni din 2026, barierele au fost deja activate de 30 de ori, ceea ce indică trecerea de la protecție excepțională la utilizare frecventă.

4. Un inel de diguri în jurul Veneției ar putea costa între 500 de milioane și 4,5 miliarde euro, dar ar separa fizic orașul de lagună.

5. O soluție extremă, cu o barieră pentru întreaga lagună și pompare continuă, ar costa peste 30 de miliarde euro, iar relocarea pe termen foarte lung ar putea ajunge la 100 de miliarde euro.

Sistemul MOSE este apărarea actuală a Veneției împotriva apelor foarte înalte. El este format din 78 de porți mobile din oțel, fixate pe fundul mării, care blochează intrarea mareelor excesive în lagună. Sistemul a devenit operațional în 2020 și este eficient împotriva unor episoade punctuale de apă înaltă.

Problema este că episoadele punctuale devin tot mai frecvente. Potrivit articolului CORDIS, barierele au fost închise de 108 ori între 2020 și 2025, dar au fost activate de 30 de ori doar în primele două luni din 2026. Această schimbare arată că o infrastructură concepută ca scut ocazional riscă să devină o închidere aproape permanentă a lagunei.

O astfel de transformare ar avea efecte majore. Închiderile frecvente ar perturba navigația și turismul, ar schimba ecologia lagunei și ar necesita infrastructură suplimentară masivă pentru tratarea apelor uzate și pomparea apei. Chiar și cu măsuri suplimentare, precum injectarea de apă de mare în roci adânci pentru a reduce subsidența, eficiența sistemului MOSE scade după aproximativ un metru de creștere a nivelului mării.

Studiul analizează și opțiuni mai radicale. Una dintre ele este construirea unui inel de diguri în jurul Veneției, care ar putea deveni necesar până în 2100. Costurile estimate variază între 500 de milioane și 4,5 miliarde euro. O asemenea soluție ar proteja fizic orașul, dar ar schimba relația sa fundamentală cu laguna.

O variantă și mai extremă este închiderea întregii lagune într-un sistem de diguri de mari dimensiuni, susținut de pompare continuă. Această opțiune ar putea rezista la o creștere a nivelului mării de până la 10 metri, dar ar costa peste 30 de miliarde euro și ar afecta grav ecosistemul lagunei.

Pe termen foarte lung, dincolo de o creștere de 5 metri a nivelului mării, proiectată după 2300, relocarea unei părți importante a orașului și populației pe teren mai sigur ar putea deveni singura opțiune viabilă. Costurile ar putea ajunge până la 100 de miliarde euro.

Cercetătorii citați de CORDIS subliniază că problema nu este doar financiară. Veneția nu poate fi redusă la costuri de infrastructură, pentru că valoarea sa culturală, istorică și simbolică nu poate fi calculată simplu. Studiul arată că toate căile de adaptare implică pierderi și compromisuri, iar nicio variantă nu păstrează orașul exact în forma actuală.

Aceasta este miza reală a studiului: adaptarea poate gestiona schimbarea până la un punct, dar dincolo de acel punct nu mai păstrează prezentul. Ea proiectează un viitor diferit. Pentru Veneția, diferența dintre salvare și transformare devine tot mai greu de separat.

Studiul a fost publicat în revista Scientific Reports și a fost susținut de proiectele europene P2R, Pathways2Resilience, și CoCliCo, Coastal Climate Core Services. Potrivit CORDIS, implicațiile depășesc cazul Veneției: toate regiunile de coastă joase trebuie să recunoască inevitabilitatea creșterii pe termen lung a nivelului mării și să înceapă planificarea din timp.

Veneția este un caz extrem de vizibil, dar nu unul izolat. Ceea ce se decide acolo arată dilema cu care se vor confrunta tot mai multe orașe de coastă: cât poate fi apărat un loc, cât poate fi transformat și când adaptarea devine, de fapt, acceptarea unei pierderi parțiale.