Atac armat într-un club din Orlando

Un atac armat s-a produs noaptea trecută într-un club frecventat de homosexuali în oraşul Orlando, cel puţin 50 de persoane au murit şi alte 53 au fost rănite. Atacatorul – un bărbat în vârstă de 29 de ani, Omar Saddiqui Mateen, de origine afgană – a intrat în club înarmat cu un pistol-mitralieră şi o armă de mână şi a început să tragă la întâmplare.

După un schimb de focuri cu forţele speciale, atacatorul a luat câţiva prizonieri şi s-a baricadat în clădire. În cele din urmă, a fost lichidat de un membru al SWAT. Autorităţile iau în calcul mai multe variante, inclusiv cea a actului terorist. Conform mai multe surse citate de presa internaţională, Omar Mateen ar fi sunat la 911 pentru a anunţa faptul că a jurat credinţă liderului Statului Islamic. Până în acest moment, organizaţia teroristă nu a revendicat atacul.

Într-o conferinţă presă susţinută la Casa Albă, preşedintele Obama a declarat că atacul este un „act de teroare şi de ură.” Acesta a mai spus că încă nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa naturii atacului şi că se roagă pentru familiile victimelor, cetăţenii Statelor Unite fiind solidari cu durerea celor afectaţi de masacrul petrecut noaptea trecută în Orlando. Tragedia constituie cel mai grav incident armat din istoria ţării.

 

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Victor Iancu: Lipsa inovării, capcana economică a României

O analiză de Victor Iancu, consultant internațional de strategie și transformare de business

Când până și Hidroelectrica scumpește energia, ce șanse mai are consumatorul român?

Hidroelectrica, compania de stat care trebuia să reprezinte ancora...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii