WALDEVAR Energy și GEN-I Sonce își extind parteneriatul printr-un proiect BESS de 220 MWh în România

Următoarea etapă a tranziției energetice europene va depinde tot mai mult de capacitatea de a stoca, gestiona și furniza energia către rețea atunci când aceasta este necesară. Pe măsură ce sistemele de stocare în baterii devin o componentă esențială a infrastructurii energetice, WALDEVAR Energy și GEN-I Sonce își extind parteneriatul prin semnarea unui contract EPC pentru un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 55 MW / 220 MWh, în Gheorgheni, România.

Proiectul reprezintă un nou reper în colaborarea dintre cele două companii, după acordul semnat la începutul acestui an pentru stația de transformare 110 kV, 63 MVA din Gheorgheni. Împreună, cele două proiecte răspund unor nevoi tot mai importante ale sistemului energetic din România: infrastructura necesară pentru integrarea și conectarea noilor capacități energetice la rețeaua națională și capacitatea de stocare necesară pentru echilibrarea acesteia.

În baza contractului, WALDEVAR Energy va asigura serviciile EPC complete pentru sistemul BESS de 50 MW/220 MWh, cu punerea în funcțiune estimată pentru trimestrul al treilea din 2027. Scopul EPC acoperă toate etapele proiectului, de la proiectare și achiziții până la construcție, instalare, testare și punere în funcțiune.

La nivel european, sistemele de stocare în baterii devin rapid o categorie strategică de investiții. BESS permite stocarea energiei atunci când aceasta este disponibilă și furnizarea ei atunci când este necesară, contribuind la gestionarea variațiilor dintre producție și consum, la adaptarea la condițiile din piață și la creșterea flexibilității rețelei. Pe măsură ce sistemele energetice devin tot mai dinamice, soluțiile de stocare la scară largă capătă un rol esențial în menținerea stabilității acestora.

Stanga – Len Emil Balázs – Viceprimarul orasului Gheorgheni – Cristian Dragomir – CEO WALDEVAR Energy – Gregor Hudohmet – CEO GEN-I Sonce

„Timp de ani de zile, prioritatea industriei a fost creșterea capacității de producție din surse regenerabile. Astăzi, provocarea este să putem avea energia disponibilă atunci când sistemul are nevoie de ea. Stocarea în baterii devine unul dintre cele mai strategice active din sectorul energetic, deoarece oferă flexibilitatea de a păstra energia și de a o furniza atunci când cererea sau condițiile din sistem o impun. Proiectul de la Gheorgheni este un exemplu relevant al modului în care un sistem BESS de mari dimensiuni poate contribui la un sistem energetic mai flexibil și mai rezilient. În același timp, proiectul marchează o nouă etapă importantă în parteneriatul nostru cu GEN-I Sonce și consolidează capacitatea WALDEVAR de a livra proiecte BESS complexe, la scară largă, în Europa”, a declarat Cristian Dragomir, CEO of WALDEVAR Energy.

Noul contract consolidează colaborarea dezvoltată de cele două companii și reflectă angajamentul comun de a accelera dezvoltarea infrastructurii energetice moderne în România și în regiune.

„Acesta este cel mai mare și mai important proiect pentru Grupul GEN-I și primul nostru proiect EPC realizat împreună cu WALDEVAR Energy în România. Este, de asemenea, primul pas către un model scalabil de dezvoltare și implementare a proiectelor de stocare a energiei. Credem că experiența acumulată prin acest proiect va sta la baza celor care vor urma și apreciem încrederea și sprijinul comunității locale și al autorităților din Gheorgheni”, a declarat Gregor Hudohmet, CEO of GEN-I Sonce.

„Astăzi începe un proiect important pentru Gheorgheni. Un proiect de stocare a energiei în baterii dezvoltat de GEN-I Sonce și implementat de WALDEVAR Energy va contribui la dezvoltarea infrastructurii necesare pentru integrarea energiei în sistemul național. Peste ani, vom putea privi cu mândrie la ceea ce am construit împreună aici.”, a declarat Len Emil Balázs, Viceprimarul municipiului Gheorgheni.


WALDEVAR Energy își extinde portofoliul de sisteme de stocare a energiei în baterii la scară largă prin proiectul BESS din Gheorgheni, consolidându-și în același timp capabilitățile EPC integrate pentru parcuri fotovoltaice, proiecte de energie regenerabilă hibride, stații electrice, infrastructură de înaltă tensiune și integrarea în rețea. Cu peste 3,5 GW de infrastructură de energie regenerabilă livrată, în construcție sau contractată în Europa, peste 2.000 de specialiști interni și o flotă de peste 400 de utilaje specializate, WALDEVAR Energy își consolidează poziția de contractor EPC pentru infrastructură de energie regenerabilă la scară largă în Europa.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Atacul cibernetic asupra ANCPI: cine plătește factura pieței imobiliare blocate?

De Mădălina Mitan, partner, Alexandra Huza-Boeangiu, senior attorney at law, și Geanina Pelin, attorney at law, avocați specializați în domeniul imobiliar și construcții în cadrul Schoenherr și Asociații SCA

Rompetrol, tot mai aproape de chinezi.

Kazahii şi chinezii sunt tot mai aproape de atingerea...

Dezechilibre externe și competitivitatea exporturilor: provocări structurale

De Cosmin Marinescu, Viceguvernator al Băncii  Naționale a României

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii